În UE, dar

21 octombrie 2008   SITUAȚIUNEA

Guvernul finanţează o campanie pentru a îmbunătăţi imaginea românilor în Italia. Realizată de o companie de comunicare onorabilă, Playteam (www. playteam.com), spre deosebire de alte ocazii, cînd "imaginea României în lume" era încredinţată unor persoane sau firme dubioase (vezi albumul Eterna şi fascinanta Românie şi altele asemenea), campania îşi propune să-i facă pe italieni să descopere cu adevărat cine şi cum sînt românii, pentru a diminua percepţia negativă apărută după crima comisă de Romulus Mailat. Un site (www.romaniapiacerediconoscerti.it.), un documentar, cîteva spoturi TV (se găsesc aici: http://www.scuderiaplayteam.com/2008/index.php? sezione=romania) arată români integraţi în societatea italiană, oameni obişnuiţi care îşi văd de treabă. Spectacole, expoziţii şi alte evenimente organizate în marile oraşe italiene completează acest efort de a schimba percepţia asupra românilor în Peninsulă. Nu e rău că se întîmplă toate acestea şi cred că este prima dată cînd autorităţile române reacţionează ţintit şi clar pentru a transmite un mesaj "în afară". Efectele însă nu vor fi majore. Isteria antiromânească a pornit după ce Walter Veltroni, pe atunci primarul Romei, a făcut o declaraţie publică în care "decreta" că românii (şi romii proveniţi din România) ar fi o problemă. "Ideea" a fost preluată în ziare de mare tiraj şi la televiziunile naţionale, iar numeroşi editorialişti şi comentatori şi-au dat cu părerea: da, românii sînt o problemă, trebuie luate măsuri. S-a vorbit chiar de reintroducerea vizelor pentru cetăţenii români. Pe deasupra, campania electorală din Italia a pus gaz pe foc. Or, campania finanţată acum de Guvernul român nu are atîtea mijloace de comunicare la dispoziţie, pentru a contracara efectele de masă declanşate atunci de cîţiva politicieni mediocri şi de jurnalişti lacrimogeni, gata să-şi dea cu părerea despre orice. Campania îi va "atinge" pe acei italieni care oricum nu au o părere proastă despre români. Iar aceştia nu sînt deloc puţini: dat fiind numărul mare de conaţionali ai noştri care trăiesc în Italia, foarte mulţi italieni au experienţe empirice pozitive. Au avut timp să observe, la locul de muncă sau pe stradă, că românii sînt, în general, nişte oameni de treabă, ca şi ei. Aşa încît campania guvernamentală nu strică, dar nici nu va schimba profund lucrurile. Recent, un reputat sociolog italian, Marzio Barbagli - profesor la Universitatea din Bologna şi specialist în studierea relaţiei dintre imigraţie şi criminalitate (cărţile sale se găsesc aici: (

şi aici: (

) - a afirmat că toată isteria antiromânească a fost declanşată şi amplificată de Walter Veltroni şi alţi lideri ai Partidului Democrat (PD) din Italia, ba chiar că ar fi fost susţinută de o "aripă" a serviciilor secrete favorabilă PD (ştirea a apărut aici:

). Marzio Barbagli este un profesor respectat, iar din punct de vedere politic este apropiat de Romano Prodi şi de PD, aşa încît ipoteza lui merită luată în seamă, în ciuda aerului său "conspiraţionist". Dacă a fost aşa, ce ar fi de făcut? Nimic concret şi direct, căci nu există probe, există doar opinii. Nu poţi acuza deschis nişte politicieni dintr-o ţară "colegă de UE" (şi cu atît mai puţin un serviciu secret), pe baza opiniei unui universitar, oricît de respectabil ar fi el. S-ar putea aplica, desigur, diverse forme de lobby pe căi discrete, în spatele uşilor închise. Dar aici intervine o problemă: România este mai degrabă "absentă" la nivelul dezbaterilor la vîrf şi al deciziilor în UE. Nu are credibilitate pentru că nu contribuie cu nici o idee, cu nici o propunere serioasă, la "fondul comun" de soluţii pentru a rezolva problemele europene. Şeful statului (care are, conform Constituţiei, atribuţii în politica externă) merge în ţările europene pentru a se întîlni cu comunităţile de români. Dar vizite oficiale, la invitaţia omologilor săi, n-a prea făcut. Şi nici omologii nu prea vin pe la noi. E un semn de izolare pe plan european care - alături de altele - ar trebui să dea de gîndit. Nici premierul nu pare a fi un răsfăţat al contactelor cu şefii de guverne din Europa. Şi, în plus, în forurile europene şi în ţările din "vechea Europă" se ştie că instituţiile româneşti sînt incapabile de un comportament instituţional, se ştie că preşedintele şi premierul o ţin într-un veşnic conflict de ani întregi, că Parlamentul, Consiliul Superior al Magistraturii şi alte instituţii importante ale statului sînt un veşnic subiect de controversă şi nu pot colabora, neutru şi instituţional, cu Guvernul şi Preşedinţia pentru a rezolva problemele fundamentale ale ţării. Toate acestea sînt cunoscute foarte bine. Aşa încît faptul că preşedintele şi premierul merg la summit-urile UE şi vorbesc pe o singură voce (şi nu pe două, cum fac preşedintele şi premierul Poloniei) nu "drege" mare lucru. Pînă una-alta, rămîne cum am stabilit: Guvernul plăteşte campanii de comunicare, pentru a îmbunătăţi imaginea românilor aflaţi în străinătate, iar preşedintele îi vizitează din cînd în cînd şi îi invită să se întoarcă acasă.

Mai multe