În UE, cu Dorel şi Gogu
Consiliul Naţional al Audiovizualului a dovedit, în ultimii ani, o deschidere spre dialog (cu televiziunile, cu "cabliştii", cu ONG-urile) pe care multe instituţii nu o au. A realizat, cu fonduri europene, cîteva studii şi sondaje de referinţă pentru mai buna cunoaştere a consumurilor TV şi a comportamentelor publicului. A achiziţionat, tot cu fonduri europene, aparatură performantă pentru monitorizare. A contribuit la armonizarea cu normele Uniunii Europene în materie de audiovizual. A dat premii pentru cele mai bune emisiuni (ceea ce e discutabil, căci presupune renunţarea la comportamentul instituţional super partes şi transformarea în judecător al conţinuturilor). A făcut şi mai bune, şi mai rele. A greşit cel mai mult atunci cînd, într-un exces de vigilenţă, a încercat să se transforme în apărător al moralei publice şi al bunului-gust, interzicînd videoclipuri sau pronunţîndu-se (instituţional sau prin vocile unora dintre membrii săi) asupra calităţii etice sau estetice a unor emisiuni. Într-o ţară care a trăit timp de decenii sub cenzură, o asemenea atitudine poate fi lesne taxată drept nărav de Big Brother. De parcă nu-i ajung propriile porniri către "hermeneutica" spoturilor, filmelor şi emisiunilor TV de tot felul, CNA trebuie să facă faţă şi sesizărilor venite din partea unor terţi care cer "să se ia măsuri". Democraţia şi libertatea sînt lucruri grele, uneori oamenii îşi doresc, de fapt, un Big Brother care să gîndească şi să acţioneze în locul lor. Recent, CNA a făcut oficiul de intermediar între Ministerul Muncii şi agenţia Next Advertising. Ministerul Muncii a trimis o adresă către CNA prin care reclama că difuzarea spotului "Basculanta" pentru coniacul Unirea "ar putea încuraja consumul de alcool în timpul programului de lucru, încălcarea normelor de securitate la locul de muncă, părăsirea locului de muncă fără aprobarea maistrului sau a altui conducător al formaţiei de lucru şi ar putea încuraja muncitorii ca în timpul serviciului să nu se preocupe permanent de buna desfăşurare a activităţii". CNA a cerut agenţiei punctul său de vedere. Relaxat şi cu umor, răspunsul agenţiei recunoaşte că "reclamele, bancurile, snoavele, baladele, glumele, miturile, basmele, ghicitorile etc. nu respectă cu stricteţe Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 republicată", face scurte consideraţiuni asupra naturii actelor de comunicare publicitară şi demontează acuzele, arătînd că pericolele invocate de minister sînt la fel de mari "ca şi pericolul ca lucrătorii din domeniul zootehnic să fie incitaţi la nerespectarea normelor de priponire a animalelor de versurile cîntecului ŤPaşte calul lui Gheorghiţă / Priponit de-o garofiţă»". Caz închis şi aparent mărunt (chiar dacă, în ciuda dorinţei de discreţie a agenţiei, el a ajuns pe cîteva bloguri şi într-o ştire din Adevărul). Există însă şi o morală a fabulei. Reacţii faţă de spoturile publicitare există şi la alţii. Vaticanul s-a supărat acum cîţiva ani, de pildă, cînd Lavazza a făcut un spot în care un italian bun de gură şi simpatic (interpretat de Paolo Bonolis, mare vedetă TV), ajuns în Rai, îl "seducea" cu o cafea bună tocmai pe Sfîntul Petru, care se lăsa cam prea repede convertit la cele lumeşti. Dar, pentru o instanţă precum Biserica, o reacţie de acest tip e normală, chiar obligatorie: e în logica menirii sale să protesteze împotriva oricărui semn de desacralizare ori de încălcare a ordinii morale pe care o propagă. În cazul nostru însă lucrurile stau diferit. Nişte funcţionari publici de la un minister îşi pierd vremea şi ne toacă banii pentru a reacţiona faţă de un spot publicitar (ceea ce nu le intră nicidecum în "fişa postului") şi se manifestă conform unei "viziuni" pe care pînă şi marxismul mai destupat la minte îl numea "sociologism vulgar": consideră, cu alte cuvinte, că o mică ficţiune amuzantă ar putea avea efecte sociale, ar putea influenţa direct comportamentele oamenilor la locul de muncă. În "concepţia" funcţionarilor de la minister, ceea ce şi-a propus fără succes propaganda comunistă timp de decenii - şi anume ca, prin versuri, muzică, film, teatru să "mobilizeze" masele de oameni ai muncii, să-i facă mai "conştienţi" şi mai responsabili faţă de soarta producţiei - a reuşit acum, pe dos, un simplu spot publicitar. Cred însă - ţinînd seama şi de alte ecouri şi impresii despre spoturile cu Dorel şi Gogu - că în spatele vigilentei acţiuni a inspectorilor de la minister stă şi un fel de puritanism ideologic şi identitar: nu ne place să "ne vedem" aşa, trăim cu convingerea că trebuie "să arătăm" doar părţile bune şi frumoase, să lustruim atent orice cadru care apare pe ecran (fie el un cadru dintr-o ştire sau dintr-un film de ficţiune). Nu ştim să luăm lucrurile drept ceea ce sînt: în cazul de faţă, un spot eficient, care a relansat un brand de pe vremea comunismului făcînd uz de umorul popular (pentru unii, cam gros) şi de o anume imagine "folclorizată" a clasei muncitoare. Eficienţa spotului e dovedită şi de faptul că "Gogule, probleme, mă?" şi "Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?" au reintrat în limbajul curent, ca replici folosite contextual: poporul "profund" se recunoaşte în ele. Cît despre Gogu şi Dorel, ei sînt deja în UE, lucrează la căpşuni în Spania. I-am văzut săptămîna trecută la ştiri: au sărbătorit Paştele ca acasă, cu produse româneşti cumpărate de la carmangeria "Gugulanu" din Castellon, iar ieşitul la iarbă verde s-a terminat cu o sîrbă îndrăcită, sub privirile multiculturale ale peruanilor, chinezilor şi spaniolilor, cu care împărţeau parcul şi beneficiile monedei euro.