Iliberalism liberal
Te întrebi: ce-i face pe politicienii noștri să „sară calul”, îngroșînd nepermis anumite spuse și aprecieri, în care probabil că nici măcar nu cred? În cadrul războiului intern PNL-PNL, care trebuie să se încheie fie prin realegerea lui Ludovic Orban în fruntea partidului, fie prin alegerea în aceeași funcție a premierului Florin Cîțu, dacă Orban voia să-și atragă partea mai conservatoare a partidului, avea o mulțime de moduri onorabile de a o face. Dar el l-a ales pe cel mai dezonorant, aș spune pe cel absolut dezgustător: i-a pus la colț pe aliații „progresiști” din USR-PLUS, afirmînd că ei „parcă nu s-ar fi născut aici”, fiindcă, chipurile, n-au fost văzuți la Ziua Drapelului Național și mai ales fiindcă „n-au fost văzuți jurînd pe Biblie și făcîndu-și cruce”. Și de parcă asta n-ar fi fost destul, a adăugat că PNL nu numai că e un partid creștin și tradițional, dar și declarația nefericită că, spre deosebire de partenerul de alianță, e „născut din fibra poporului român”. Aș reaminti, în treacăt, că și propagandiștii lui Ceaușescu foloseau aceeași expresie sau una similară, doar că se refereau la PCR.
Cu alte cuvinte, ce ne spune direct dl Orban (mai apropiat în expresie de tizul său maghiar, al cărui partid tocmai ce tocmai a fost exclus din PPE) este că nu ești român de-adevăratelea dacă nu ești creștin și mai ales dacă n-o arăți public ostentativ. Dacă intri în funcție jurînd fără Biblie și fără cruce – ceea ce e perfect compatibil cu Constituția și legile țării –, „parcă ești străin de neam și țară”. În schimb, cineva ca Dragnea, închis pentru delicte penale, e pasămite „român verde”, căci își făcea cruci cu sîrg, pe vremea cînd ocupa demnitatea dlui Orban! El a dat toate semnele că „e născut aici”, deși a furat cît a putut.
Știu, mi se va zice să nu luăm în serios declarațiile: Orban nu e nici Orbán, nici Dragnea. Nu-i deloc genul care să aibă coșmaruri din cauza așa-zișilor „sexo-marxiști” sau a prezenței lor în coaliția de guvernare, precum cîțiva intelectuali conservatori. Problema lui era că voia să-i smulgă lui Cîțu susținerea cîtorva liberali cu vederi cam înguste despre lume și viață. „Nu-i decît nițică politică, dom’le! Să nu ne ambalăm!” Culmea, nici useriștii nu s-au „ambalat” prea mult, dincolo de un protest al primarului Brașovului. A mai fost – pe cît am observat eu – și o rezonabilă punere la punct „constituțională” din partea lui Boc, oricum știut ca aliat al lui Cîțu.
Dar și ăsta e un motiv de îngrijorare: relativa lipsă de atenție, de importanță acordată de opinia publică mai largă unor asemenea afirmații pline de unsoare iliberală, care confundă cu bună știință valorile Bisericii și cele ale statului și trec cu lejeritate peste conceptul statului laic, identificînd națiunea politică cu religia.
Astfel încît nici nu știu ce e mai rău în acest moment: cumva ca un politican de prim rang și aflat la putere să facă afirmații care rimează cu etnocrația religioasă și deșteaptă amintiri urîte? Sau faptul că asemenea afirmații sunt considerate neimportante, pur și simplu fiindcă nimeni nu-l ia prea în serios pe dl Orban – orice ar spune – și, într-un sens mai larg, fiindcă nimeni cu capul pe umeri nu-i mai ia prea în serios pe politicienii români – orice ar mai declara și promite aceștia și din oricare partide ar sosi?
Adevărul e că, într-adevăr, foarte multe lucruri nu mai sunt de luat în serios din declarațiile politicienilor, sau cel puțin nu mai sunt luate în serios de marele public, nu de publicul restrîns al activiștilor, cărora li se adresa dl Orban. Iar faptul – deja generalizat – e un mare rău în sine, mai ales că are logica lui. Mai că aș prefera ca dl Orban (sau oricare alt politician român) să se fi convertit cu sinceritate la iliberalism (pe care să-l putem deci combate cu toate forțele) decît ca orice declară, oricît de dramatic ar suna, să nu fie decît inflație verbală și contorsionare tactică.
O derivă iliberală în partidul liberal ar fi desigur primejdioasă; ea rămîne o posibilitate. Dar o generală derivă în nesemnificativ e poate mai gravă; iar în politica românească ea e deja un fapt.