Gardul identitar

12 ianuarie 2006   SITUAȚIUNEA

Realitatea TV a încercat să încheie anul trecut cu o lovitură de PR şi să "facă ordine" în ideea de topuri şi clasamente. Zece pentru România a reunit forţe notabile: patru institute de sondaje au lucrat cîteva luni la realizarea unui sondaj din care să rezulte "cei mai..." dintre români, Evenimentul zilei a pregătit terenul publicînd, periodic, "preliminariile" clasamentului, o gală la Ateneu, transmisă în direct, i-a prezentat pe cîştigători. Ar fi trebuit, probabil, să urmeze o exclamaţie de uimire din partea ţării întregi şi, eventual, angajamentul de a pregăti deja soclurile viitoarelor statui. N-a fost să fie. Pornită de la o idee pe care mulţi oameni de televiziune o considerau a priori perdantă în România - şi anume un post TV specializat în ştiri - Realitatea TV şi-a găsit nişa perfectă şi a devenit un proiect de succes. Într-un fel, era cea mai indicată instituţie media pentru a stabili astfel de "clasamente ale realităţii". Ideea însă nu e nouă: TVR a realizat în anii anteriori ceva asemănător, sub titlul "cei mai iubiţi dintre români", în acelaşi "format" de sondaj + gală (prezentată de Andreea Marin). Noi au fost desfăşurarea de forţe, ambiţia "totalizantă" (reflectată şi în titlul cu aer "definitiv": Zece pentru România) şi, mai ales, ecourile. Altminteri, e plină lumea de topuri şi clasamente (produse care "vînd bine" ziarul, revista, emisiunea...), iar la români, poate mai mult decît la alte naţii, acestea capătă şi un "ce" identitar: dezorientaţi într-o lume nouă, vrem să-i numim pe cei care "ne reprezintă", vrem să ne ştim modelele, vrem repere. Şi, dacă se poate, vrem toate acestea prin plebiscit, nu mai vrem să ne bage nimeni pe gît ideea că unii sînt "mai ceva" decît alţii. Ca lovitură de PR, n-a ieşit deloc rău: publicul a rămas cu ideea că Realitatea TV a impus nişte standarde, a scos în evidenţă nişte valori, a "creat actualitate"; în plus, multele comentarii din presă (chiar şi cele critice) au dus vorba despre eveniment. Numai că procedurile PR-ului sînt adesea în dezacord cu rigoarea, ca să nu spun mai mult. Topul a fost prezentat ca fiind rezultatul "votului a 17 milioane de români", primii clasaţi din fiecare categorie ne-au fost livraţi, la gală, ca fiind votaţi de atîtea milioane de concetăţeni de-ai noştri. Evident, fals. N-a votat nimeni, a fost doar un sondaj făcut pe un eşantion reprezentativ, iar rezultatele au fost extrapolate la totalitatea populaţiei adulte. Sigur, ştiinţa sondajelor ne arată că, dacă atît la sută dintr-un eşantion reprezentativ îşi exprimă preferinţa pentru ceva sau cineva, acelaşi procent s-ar obţine şi dacă ar fi vorba despre totalitatea populaţiei. Dar a prezenta acest mecanism ca vot efectiv al întregii populaţii frizează manipularea. Nu-i deontologic, dacă îmi este permis acest cuvînt atît de rostit şi atît de nesocotit în tranziţia noastră. Eu, unul, nefiind întrebat pe cine consider "cei mai cei" din ţărişoară, mă simt lezat şi o iau personal, dacă sînt băgat la grămadă printre "votanţi". Apoi, tot din motive de PR, cei zece ne-au fost livraţi într-un discurs care îi asimila valorilor neamului, oamenilor celor mai reprezentativi din fiecare categorie. Or, astfel de sondaje indică numai notorietatea, percepţia publicului, impresia poporului cum că, de-un paregzamplu, Ţiriac este, ca om de afaceri, doar oleacă mai bun ca Gigi Becali. E limpede că nici poporul, nici eşantionul său reprezentativ nu au criterii (şi nici competenţă) pentru a ierarhiza competenţa şi valoarea unor oameni din tot felul de domenii. Publicul îi judecă şi îi declară drept "buni" sau "răi" pe cei cunoscuţi de la televizor. Şi aici intrăm în cercul vicios: televizorul îi livrează, în talk-show-uri şi ştiri, pe nişte oameni pe care, ulterior, publicul îi consideră mai buni sau mai reprezentativi (că doar de-aia sînt daţi la televizor, nu?), astfel încît aceştia se întorc pe ecran, încununaţi cu lauri catodici, în spectacole de gală cu ştaifuri şi zgomote de PR, prezentaţi ca "modele". Cei pe care publicul nu-i cunoaşte (căci nu i-a văzut la televizor) nici măcar nu sînt luaţi în discuţie ca posibili candidaţi la onoruri. Unii comentatori au remarcat, cu indignare sau tristeţe, lipsa unui top al oamenilor de cultură: absenţa provine din faptul că oamenii de cultură nu sînt cunoscuţi (cu puţine excepţii). Şi nu sînt cunoscuţi pentru că televiziunile se dezinteresează aproape total de domeniul culturii care, nu-i aşa, "nu face audienţă"... (Aştept să-şi scrie Gigi Becali autobiografia: nu mă îndoiesc că vreo televiziune/emisiune/revistă o va face "cartea anului"). Una peste alta, Zece pentru România a ieşit amestecat: rădăcină de PR cu tulpină de show şi rămurele firave de "produs publicistic". Într-o societate cu o grămadă de premii şi premianţi, dar fără vreun premiu cu adevărat prestigios, instituţiile şi televiziunile se înghesuie să-i desemneze pe "cei mai..." dintre români. O criză identitară prelungită, manifestată în dorinţa de recunoaştere din partea "grupului", şi o abureală de proceduri din media & PR fac din televiziune adevăratul protagonist al lumii româneşti, micul dictator cotidian. Pînă la urmă, tot televizorul ne va rezolva şi dilemele identitare. Vopsind gardul.

Mai multe