Europa - butoiul cu pulbere al europei
Să recapitulăm: reconcilierea franco-germană a avut loc acum cîteva decenii şi a devenit, ulterior, "motorul Europei". Acum, ambii cilindri ai motorului - cel francez şi cel german - sînt gripaţi, dar modelul reconcilierii şi-a păstrat măcar valoarea de reper al "ideii de pace" şi de bună convieţuire pe un continent care s-a hotărît să nu-şi mai încurce iţele viitorului în scamele conflictelor din trecut. Cu mai puţine ecouri internaţionale, de curînd a avut loc şi reconcilierea româno-maghiară: o şedinţă comună a celor două guverne a consfinţit faptul că modelul franco-german a făcut cel puţin un pui. Ar trebui să urmeze, ca să putem vorbi despre o victorie a păcii şi a bunei înţelegeri între popoare, de-a lungul şi de-a latul continentului, un pachet de reconcilieri ceva mai amplu: greco-turcă, sîrbo-croată, sîrbo-musulmană, croato-musulmană, sîrbo-albaneză, corsicano-franceză, irlandezo-britanică, basco-spaniolă (ca să le luăm pe cele mai vizibile). Sigur, situaţiile sînt diferite, există particularităţi istorice, sociale şi politice de la caz la caz. Dar, privind lucrurile foarte de sus, pacea pe continent depinde totuşi de certitudinea că posibilităţile izbucnirii/escaladării conflictelor între aceste perechi de etnii ori popoare au fost reduse la zero. Deocamdată, punctul zero e la distanţe mai mari sau mai mici de situaţiile reale. Există însă şi alte tipuri de reconcilieri necesare şi importante. Chiar dacă ele nu sînt de factura celor de mai sus, Europa Unită depinde şi de ele. Depinde, de exemplu, de reconcilierea lui Nicolas Sarkozy cu les racailles care s-au revoltat în suburbiile franceze; depinde şi de Segol