Ei se fac că ne conduc, noi ne facem că-i votăm

16 iunie 2007   SITUAȚIUNEA

Să ne imaginăm (ştiu, e vară şi sîntem plictisiţi de politică, dar tocmai de-aia...) că, într-o bună dimineaţă, un parlamentar român s-ar duce la microfonul înaltului for legislativ al ţării şi ar propune să fie introdusă pe ordinea de zi o dezbatere despre viitorul Europei, cu următoarea agendă de lucru: a) "Noi provocări pentru Uniunea Europeană" (în special schimbările climatice şi securitatea energetică; b) "Arhitectura şi substanţa unui viitor Tratat"; c) "Rolul parlamentelor naţionale în procesul de reformă". Vi se pare "de pe pereţi" o asemenea ipoteză? Şi mie, dar pornesc de la prezumţia de nevinovăţie: în definitiv, de ce să nu-l credităm pe vreunul dintre sutele de deputaţi şi senatori ai României cu o asemenea candoare?... Sigur, ar trebui - pentru ca exerciţiul de imaginaţie să fie complet - să încercăm să ghicim şi reacţiile "plenului" la o asemenea propunere. Mărturisesc că nu sînt în stare, nu am o imaginaţie atît de amplă; pot doar întrezări niscaiva rîsete zglobii, mirări profunde şi perplexităţi seci ("ce l-o fi apucat şi pe-ăsta?..."), vociferări din toate direcţiile ("avem alte priorităţi!...") şi retezări fără drept de apel ("dom’le, ne laşi?..."). Şi totuşi, o astfel de propunere nu vine din neant; este chiar agenda de lucru a Adunării Parlamentare Comune organizate la Strasbourg pe 11-12 iunie, în cadrul căreia reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Parlamentelor naţionale s-au întîlnit pentru a discuta aceste teme de interes pentru toţi cetăţenii UE. Au participat şi şase membri ai Parlamentului României. Aţi văzut vreun reporter din presa noastră cea de toate zilele înghesuindu-i pe onorabilii cu microfonul pentru a-i întreba ce s-a discutat acolo, astfel încît să dea de ştire ţării întregi despre viitorul care ni se pregăteşte? Mai mult decît atît (şi cer scuze că iar fac apel la imaginaţie...), să presupunem că unui producător TV sau unuia dintre popularii noştri moderatori i s-ar propune să facă o emisiune exact despre asta - despre viitorul Europei în care (zice-se) tocmai am intrat. Aici imaginaţia mea e capabilă să facă faţă: majoritatea producătorilor şi moderatorilor ar răspunde, sec, că astfel de subiecte "nu fac audienţă", ba chiar că "sînt plicticoase". Şi poate că ar şti ei ce spun... Una peste alta, se pare că trebuie să ne împăcăm cu situaţiunea: viitorul Uniunii Europene şi temele europene, în general, nu au loc pe agenda noastră publică. Iar dacă pentru dezinteresul publicului larg se pot găsi explicaţii şi scuze, indiferenţa mediului politic faţă de aceste teme nu este scuzabilă. Desigur, în toate ţările europene chestiuni precum Tratatul constituţional ori reforma instituţiilor UE nu atrag prea mulţi telespectatori; în toate ţările UE, cetăţenii sînt mai atenţi la problemele strict naţionale decît la cele cu bătaie europeană. Dar politicienii din aceste ţări găsesc loc, în preocupările lor, şi pentru chestiunile de interes european şi au capacitatea de a construi legături raţionale între politicile naţionale şi cele europene. La noi, şochează distanţa enormă dintre "uzul intern" şi "faţada europeană" a politicii. Ai noştri dovedesc în ultima vreme o iraţionalitate de-a dreptul iresponsabilă în a-şi epuiza resursele în "negocieri" pe colţul mesei şi într-un război de vorbe grele care nu au adus, pînă acum, nimic. Iar nivelul disputelor a ajuns atît de jos, încît nu se mai poate prevedea vreo cale onorabilă de ieşire din conflict. Într-un asemenea context, evident că probleme precum încălzirea globală sau resursele energetice ale viitorului nu-şi găsesc locul în actualitatea românească. Poporul cască gura spre politicieni (iar cînd se plictiseşte, schimbă canalul pe o emisiune distractivă), politicienii se bat orbeşte să cîştige voturile poporului pentru viitoarele alegeri (pe care, altminteri, toate partidele le-ar vrea amînate cît mai mult), iar în această sarabandă prostească nimănui nu-i mai pasă, de fapt, de nimeni: politicienii încearcă să cîştige popularitatea publicului prin discursuri, publicul e tot mai indiferent faţă de politicieni, pentru că "toţi sînt la fel, mint şi fură". Deocamdată, acest proces de "dezinteresare" reciprocă şi progresivă pare a duce către un singur efect, asemănător celebrului "principiu" al economiei socialiste: "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". În democraţia noastră, "ei se fac că ne conduc, noi ne facem că-i votăm". Între voturi, fiecare îşi vede de ale sale. Probabil că acesta este un efect pervers al aderării la UE. Ani la rînd, cetăţenii au aşteptat intrarea în Uniune ca pe o pătrundere în El Dorado, iar demnitarii au bifat, de voie-de nevoie, acquis-ul comunitar. Acum, inapetenţa noastră faţă de problemele comune ale Europei iese la iveală în toată splendoarea. Ne comportăm - în ciuda orgoliilor - ca o ţară de categoria B a Uniunii Europene. Iar asta n-ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni. Mai îngrijorător este însă că, pe lîngă indiferenţa faţă de chestiunile europene, dovedim o iresponsabilă indiferenţă şi faţă de "ideea de viitor". Blocaţi în conflictul Băsescu-Tăriceanu şi preocupaţi de micul aranjament politic de mîine, rămînem de fapt la "metoda" strămoşească de implementare a politicilor pe termen lung: "ce e scris şi pentru noi". Să-şi facă dumneaei Europa viitorul cum crede mai bine, sîntem convinşi că nu ne va lăsa la greu...

Mai multe