Dr.

1 decembrie 2022   SITUAȚIUNEA

Dr. Două litere urmate de un punct. La prima vedere, doar o prescurtare de la „doctor”, în ambele sensuri: cel special, de „medic”, și cel mai general, de „doctor” într-o știință, posesor de doctorat. Ortografic, deci, dr. e o abreviere. La fel cum sînt și ing., acad., prof., conf., av., gen. Dar a te limita la ortografie dovedește obtuzitate și superficialitate, căci la noi dr., în sensul de titlu științific, desigur, e cu mult mai mult decît o biată abreviere: e o mantră veritabilă pe care s-o mormăi zi și noapte, la prînz și seara, acasă și în public, precum hindușii pe sacrul „aum”, și pe care bineînțeles să ți-o agăți de toate cărțile de vizită, de toate mail-urile, de toate invitațiile, cu convingerea că te va proiecta pe un plan existențial superior. Ești dr., înseamnă că joci pe tabelul principal! Prin comparație, av., prof. sau chiar acad. rămîn numai abrevieri. Ce să mai spunem despre aproape penibilul ing.?

Nu-i bizar să vezi atîția oameni puternici, cu averi uriașe uneori, sau măcar considerabile, posesori de vile, de mașini de lux, deveniți parlamentari, miniștri, precum Oprea și Tobă, parlamentari și chiar prim-miniștri, precum Ponta, într-atît de obsedați de un simplu dr.? Atît de obsedați încît nu se mulțumesc numai să-l dobîndească, dar sînt dispuși să fraudeze prin plagiat oricît și oricum, numai ca să aibă dreptul la sacrul dr.

(Citesc că și Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari și soțul probabilei primărițe a Capitalei, a fost prins cu plagiatul unui dr. la Academia de Științe Militare. O noutate este că domnul în cauză mai avea un dr., luat cu puțin timp înainte. Nu știm dacă și primul dr. a fost plagiat, dar e probabil.)

Te întrebi așadar: „Ce-i mînă-n luptă?”. De ce au nevoie de doctorate domnii aceștia (sau doamnele)? Cum de nu pot trăi și fără ele, atunci cînd le au pe toate celelalte – lucruri foarte consistente: bani, putere, influență și tot restul? Dar întrebarea nu-i bine pusă: ei n-au nevoie de doctorate, ci numai de dr. Faptul că pentru dr. este nevoie, teoretic, și de scrierea unei lucrări științifice, care cică mai trebuie să fie și originală, rămîne un detaliu nesemnificativ. Dînșii vor dr. și atîta tot, și numai noi facem confuzia între dr. și tot restul bucătăriei. De asta pentru ei plagiatul e ceva lipsit de importanță. O teză de doctorat poate fi plagiată, desigur, dar teza nu-i decît o etapă trecătoare; scopul e să existe un dr. Or, un dr. e numai un dr. și toate dr.-urile sînt identice; nu se scriu la fel? Cum să le plagiezi?

Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate? Sună mai respectabil numele moștenit de la părinți precedat de micul dr.? Desigur. Dar cred că mai e ceva, mai adînc, în toate astea. Să ne concentrăm: banii poți să-i pierzi într-un proces sau ți-i confiscă ANAF-ul; DNA-ul te închide; electoratul, nerecunoscător, te uită și nu te mai votează; din fotoliul de șef ești dat afară într-o bună zi ca ultimul cîine. Azi ești (ministru), mîine nu mai ești. Pe scurt, viața, așa cum știau și vechii poeți, e scurtă, Fortuna – tîrfă, prietenii – oricînd pregătiți să te toarne, paradisurile fiscale – în declin. Odată Zeus te stropește din butoiul cu nenorociri și s-a terminat! Nimic nu durează, cu o excepție: micul, delicatul, dragul de dr. Căci dr. are o calitate uimitoare: e indestructibil. E un fleac să-l obții cînd cunoști pe cine trebuie; dar, dacă ți l-au dat odată, nu ți-l mai ia nimeni, nici măcar o succesiune de miniștri ai Educației, nici măcar un CNADTCU vechi sau nou, nici universitățile, nici Academia Română, nici Uniunea Europeană, nici NATO, nici ONU – și mai ales nici un fel de protest public, oricît de asezonat cu nume sonore! Toate trec – președinți, premieri, miniștri, apă pe Dunăre, alegeri, pușcărie, scandaluri de presă –, pînă și pietrele se mai tocesc. Pe dr. însă nimeni nu-l doboară, nimeni nu-l înlătură, nimeni nu-l retrage, nimeni nu-l anulează. În veșnicia și stabilitatea lui, el e antidotul la curgerea universală. Heraclit, bătrîne, ai dat-o rău în bară: nu panta rhei, nu toate curg. Căci, iată, ceva tot rămîne: Dr.!

Mai multe