Diverse

* O scrisoare cu antetul Ministerului Finanţelor îmi aduce vestea bună că anul trecut am plătit un impozit mai mare decît era cazul şi că voi primi înapoi diferenţa. La data cutare, ora cutare, trebuie să mă prezint la adresa cutare ca să-mi iau banii. La data cutare, ora cutare am seminar la NEC. Care va să zică, nu pot să mă prezint. Mă informez dacă pot trimite pe altcineva, cu procura de rigoare. Da, dar procura trebuie să fie autentificată la notariat. Mă informez dacă pot fi programat în altă zi. Pot, dar mai întîi trebuie să fac o cerere, după care voi primi o nouă programare. Şi dacă noua programare va fi tot într-o zi de seminar? Aş prefera să mi se propună două-trei variante, aşa încît să o pot alege pe cea convenabilă. Se poate? Nu. Chestiunea devine, ca să zic aşa, complexă. Mi s-a calculat greşit impozitul. Pentru a repara această greşeală, ar fi fost normal să se agite cei care au greşit. În realitate, mi se cere să mă agit singur. Trebuie să alerg, să îndeplinesc formalităţi suplimentare, să mă pliez pe regimul de funcţionare al unor ghişee inabordabile. În loc să fiu despăgubit, sînt penalizat. După ce mi s-au luat banii, mi se ia şi timpul, mi se testează nervii, mi se organizează un conflict cu administraţia. Am mai păţit-o şi altădată, au mai păţit-o şi alţii. Statul român e nemilos cu cei cărora le-a greşit. Ca să-i sporeşti bugetul, trebuie să stai la coadă, ca să obţii un drept, trebuie să te zbaţi. Cine e de vină? Democraţia? Corupţia? Guvernul? Birocraţii? Dar de ce să mergem la concepte atît de pretenţioase? De ce să nu folosim termeni mai la îndemînă, mai expliciţi? Ca de pildă, netrebnicia, nesimţirea şi, mai ales, prostia. Democratica, invulnerabila, insidioasa şi mereu victorioasa prostie. * O nouă dilemă scutură din rărunchi opinia publică: a ieşit bine chestia cu NATO sau a ieşit prost? Ne-am ales cu ceva sau ne-am chinuit degeaba? Bosumflaţii de toate culorile cred că am fost păcăliţi. Am fost un simplu hotel, un loc de pasaj pentru potentaţii planetei, "maidanezii" americanilor, cum proclama într-o emisiune contondentă un mare maestru al analizei politice. Ba, din contră, am intrat în istorie, zic alţii, ceva mai bine dispuşi. Preşedintele nostru a stat la masă cu toţi ceilalţi preşedinţi, s-a văzut niţel şi Marea Neagră, ziarele şi televiziunile lumii au pus Bucureştii pe lista subiectelor importante. Da, dar s-a exagerat cu pregătirile şi cu măsurile de siguranţă. Am fost provinciali, am măturat curtea ca gospodinele leneşe, de frica musafirilor. Se poate, dar important e că totul s-a desfăşurat fără incidente. Pînă şi circulaţia automobilelor a fost mai fluentă ca de obicei. Cît despre pregătirile speciale dinaintea vizitei, nu fac ele parte oare din tradiţionala, străvechea, încăpăţînata noastră ospitalitate? Nu e normal să bagi gunoiul sub preş cînd eşti gazdă? Consecvent cu titlul rubricii de faţă, ar trebui să spun că lucrurile nu stau "nici aşa, nici altminteri". Şi totuşi, cred că profitul prevalează. Am reuşit, fie şi pe baza unor culise crispate, să funcţionăm cu un anumit firesc. Nu ne-am făcut de rîs, am dovedit că putem gestiona în mod decent evenimente de anvergură, că, la o adică, ştim să facem ordine, să dăm o masă, să surîdem afabil. Traian Băsescu a rîs camaradereşte şi cu Bush, şi cu Putin. Am dat o probă de normalitate. Eu, unul, sînt mulţumit. Pînă la urmă, numai două lucruri mi-au lăsat un gust prost: re-slobozirea promptă, post-summit, a haitelor de cîini vagabonzi şi alegerea vinurilor pentru dineurile oficiale: "legendare", dar prea dulci pentru mîncărurile de-alături.