Diferenţe culturale
Cînd te numeşti Bill Gates, te poţi trezi oricînd pe prima pagină a oricărui ziar din lume. În schimb, nu-i uşor să ajungi în Corriere della Sera (pe orice pagină) cînd eşti preşedintele României. (În ultimul an, despre România au fost, în Corriere, doar vreo cinci ştiri.) Şi totuşi, pe 1 februarie 2007, pe pagina economică a ziarului au apărut amîndoi, în poză, strîngîndu-şi mîinile: Bill Gates şi Traian Băsescu. Subiectul - deschiderea unui Centru de Suport Tehnic Global la Bucureşti - trecuse pe planul al doilea. În titlu se "scosese" altceva: "Preşedintele român face elogiul hackerilor în faţa lui Gates". Supratitlul spunea şi el ceva: "70% din software-ul existent în ţară este de origine ilegală". Abia în subtitlu apărea o referire la evenimentul din Bucureşti, urmată însă de un nou "accent": "Şeful Microsoft inaugurează la Bucureşti un centru de asistenţă: Băsescu laudă pirateria informatică". Ştirea începe cu descrierea stării lui Bill Gates: "A rămas fără cuvinte. De altfel, nu ţi se întîmplă în fiecare zi să te afli în faţa unui şef de stat care face elogiul pirateriei informatice. Mai ales cînd te numeşti Bill Gates şi eşti şeful Microsoft, cea mai mare companie de software de pe planetă". Apoi sînt citate cele cîteva fraze rostite de preşedintele Băsescu (acelea cu programele piratate care i-au ajutat pe tineri să intre în lumea calculatorului) în faţa unui "esterrefatto Bill Gates", care "non ha proferito parola". Esterrefatto se poate traduce prin "foarte surprins", "stupefiat" sau, şi mai bine, siderat, iar non ha proferito parola înseamnă "n-a mai scos nici o vorbă". Ocupată cu "războiul dintre palate" şi cu celelalte subiecte arzătoare la ordinea zilei, surprinsă ("esterrefatta"!) să constate că "în ciuda aşteptărilor, Bill Gates s-a comportat ca un om obişnuit" (care aşteptări? Gates e recunoscut pentru comportamentul său firesc, relaxat, "fără fumuri"), presa română a ratat ocazia de a ţipa că preşedintele Băsescu a stricat "imaginea României în lume". Dar nu imaginea e problema, ci "confruntarea între culturi". Preşedintele Băsescu a exprimat o trăsătură culturală care ne e specifică, o variantă frivolă a preceptului "scopul scuză mijloacele": sigur, programele au fost şi sînt piratate, dar ce mai contează dacă rezultatele sînt pozitive - şi anume, familiarizarea românilor cu calculatorul, "împrietenirea" cu software-ul? În această logică, se poate spune la fel de bine: sigur, cutare a furat, dar ce mai contează, din moment ce cu banii furaţi a deschis o făbricuţă unde a creat 500 de locuri de muncă? Pe scurt, cuvintele preşedintelui Băsescu se înscriu în aceeaşi paradigmă cu declaraţia fostului preşedinte Iliescu că proprietatea privată ar fi "un moft". Cu diferenţa că acum proprietarul furat - Bill Gates - era de faţă, cuvintele îi erau adresate chiar lui, iar Microsoft duce de ani buni o campanie împotriva pirateriei informatice. Dar preşedintele Băsescu nu poate fi acuzat pentru această inadecvare: pur şi simplu, a dat glas unui mod de gîndire specific naţional, care mizează pe acomodare, pe tranzacţionare, pe descurcat, nesocotind regulile sau măcar încercînd să se "împrietenească" pe din dos cu ele. De prisos să adăugăm că Bill Gates provine dintr-o cultură a contractelor, a pactelor şi regulilor care trebuie respectate, în care nu se pot inventa scuze şi acomodări pentru a justifica orice. Veţi spune că România e prea ocupată acum cu "criza politică", pentru a acorda atenţie unor chichiţe numai bune de dat ca exemple în manualele de comunicare interculturală ori la cursurile de antropologie şi sociologie. Dar o parte a crizei se datorează, în profunzime, tocmai acestei trăsături culturale. Demisia ministrului de Externe a pornit de la doi români care au făcut fotografii într-o bază militară americană, în vreme de război, deşi orice om care a făcut armata ştie că nici în timp de pace nu e permis să fotografiezi într-o unitate militară. Caz banal şi nesemnificativ: în stilul lejer-naţional al lui "merge şi-aşa", cei doi au încălcat o regulă. Dar în ciorba politico-mediatică naţională, acest incident a fost întors pe toate feţele, timp de mai multe zile: analiştii neamului au avut încă o ocazie de a se indigna că aliaţii americani "ne arestează oamenii" (făcîndu-se că uită că americanii îi arestează şi "pe-ai lor" în astfel de situaţii), moderatorii de talk-show-uri s-au întrecut în invitarea liderilor politici pentru a dezbate nimicul, conducerea liberală a mai făcut un gest sinucigaş. După ce, acum cîteva luni, a fost "redus din schemă", tot din iniţiativa premierului, postul de secretar de stat al lui Teodor Baconsky (un excelent diplomat, cu vocaţie pentru această profesie), acum s-a renunţat la un ministru foarte bun şi performant. Motivul invocat - că nu l-ar fi informat pe premier - este o simplă gogoriţă scoasă de după piersicul conflictului "dintre palate". Dacă, după zile întregi de vorbe, ne întoarcem totuşi la fapte, realitatea e dezamăgitor de simplă: doi românaşi bezmetici au dus la demisia unui ministru de excepţie. În toată această peltea, am avut însă ocazia de a urmări o lecţie. Ne-a oferit-o chiar ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu, în toate apariţiile sale publice din ultimele zile. Pe fundalul zbieretelor naţionale, atitudinea sa a părut "dintr-o altă cultură": una a demnităţii, a eleganţei şi a stilului. De fapt, premierul a fost consecvent: a făcut să plece un ministru bun, prea bun pentru acest Guvern.