Dezonorant

Adesea, cum se știe, politica externă a unei țări este, mai mult sau mai puțin, continuarea politicii sale interne. Acesta este un fapt, dar deloc o justificare pentru supărătoarea și chiar dezonoranta întîlnire recentă, de la Parlament, a ambasadorului Israelului, dl Reuven Azar, cu George Simion, liderul AUR. Este un fapt, după știința mea, fără precedent la noi, ca un reprezentant oficial al Israelului să se întîlnească public cu un lider al unui partid extremist, populist și cu propensiuni antisemite și negaționiste, care cuprinde printre membrii săi nu puțini admiratori ai Legiunii, critici declarați ai prezenței României în UE, cît și „neutri” în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Iar pentru mine, ca membru al comunității evreilor din România, întîlnirea a fost cu atît mai penibilă și cred că pot spune că același lucru e valabil pentru orice evreu român.

Să mai reamintim și că întîlnirea, pregătită de ceva vreme, a fost dezaprobată deja ca intenție de Yad Vashem și a fost blamată de Institutul Wiesel din România. Acesta, într-un comunicat dur, a vorbit despre „cacealmaua lui Azar” și a criticat sever întîlnirea ambasadorului „cu un reprezentant al unui partid extremist de dreapta care promovează antisemitismul, negarea Holocaustului sau mesaje instigatoare la ură față de alte minorități”. Desigur, George Simion s-ar fi angajat în timpul întîlnirii să combată antisemitismul și ar fi recunoscut rolul României în Holocaust, iar ambasadorul a susținut că tocmai acesta ar fi fost scopul întîlnirii – de a-l „reeduca”, ca să spunem așa, pe liderul AUR. Cam prea rapidă „convertirea” ca să fie credibilă! Dar pare-se că dl Azar crede că declarația lui Simion valorează mai mult decît discreditul pe care întîlnirea cu el îl aruncă nu numai pe asupra domniei-sale, dar și asupra Israelului, al cărui reprezentant este (din păcate, o spun cu tristețe).

Știm de ce Guvernul Netanyahu, dominat de radicali de dreapta, contestat vehement de cel puțin jumătate din populația israeliană pentru intenția sa de a limita independența Justiției, criticat consistent deopotrivă de SUA și de UE, sfidează lunga tradiție a guvernelor israeliene și acceptă întîlniri între reprezentantul său și șefii unor partide extremiste, naționaliste și nu o dată citați pentru declarații negaționiste și antisemite: nevoia de a obține cu orice preț legitimare politică externă și de a ieși cu orice preț din relativa izolare diplomatică în care se află în raport cu principalii aliați și prieteni. Cîtă valoare efectivă are genuflexiunea oportunistă a lui Simion și AUR e o altă problemă. După părerea mea, foarte puțină. Dar și dacă ar fi multă: contrabalansează ea compromiterea morală a Israelului în ochii democraților și ai evreilor din România? Sigur, nu. Dar noi, în plus, spunem că acest tip de oportunism este, pe termen ceva mai lung, întotdeauna costisitor și că o politică corect-pragmatică și nu mioapă ar trebui să-l refuze.

De ce are nevoie, chipurile, Guvernul Israelului de George Simion, am văzut. Dar de ce are nevoie George Simion de Israel sau, mai exact, de radicalii care îl conduc vremelnic? Asociere ideologică? Plauzibil, dar insuficient. Oportunism electoral? Puțin probabil. Nevoie de recunoaștere căutată oriunde? Sigur, dar nesemnificativ pe plan intern. Crede el că va convinge pe cineva neconvins că AUR a devenit subit un prieten al evreilor, dacă „garantează” pentru el dl Azar? Ridicol. În schimb, poate vor fi unele daune de imagine la neolegionarii din AUR, dacă Simion va vorbi – fie și din colțul stîng al gurii – despre recunoașterea Holocaustului. Eu suspectez însă că mai e ceva, de nemărturisit public, care explică atracția extremiștilor față de Israel: ca și fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, și Simion, și mulți alții din AUR (și nu numai) cred pesemne cu toată puterea în vechiul mit că „evreii conduc lumea”. Așa că nu-i chiar rău, gîndesc ei pesemne, să te pui bine cu „stăpînii lumii” și să faci din cînd în cînd declarații sforăitoare de prietenie (vor ști ei, ai tăi, de ce le faci!). Oricît pretinde Simion că are de gînd să combată antisemitismul din tot sufletul, măcar de acest mit antisemit sufletul pesemne tot îi rămîne lipit!