Dezbatere fără substanţă
Săptămîna trecută, un cunoscut (şi bun) jurnalist m-a invitat la emisiunea TV pe care o realizează. Am întrebat despre ce ar urma să vorbim şi mi-a spus că despre "radicalizarea discursului politic şi atmosfera înveninată care s-a creat în politica românească". Am refuzat invitaţia cît am putut de politicos, pentru că mi-am imaginat că emisiunea va fi " ca şi alte talk-show-uri de la televiziunile româneşti " o "dezbatere" a vorbelor pe care le spun politicienii unii despre alţii, eventual cu accente pe expresiile tari sau colorate. N-am urmărit emisiunea " poate că pînă la urmă n-a fost aşa " dar mă întreb dacă "atmosfera înveninată" din politică nu este dublată sau triplată de aceste talk-show-uri înverşunate, în care nişte moderatori în general încruntaţi şi gravi se străduiesc cu tot dinadinsul să-i aţîţe şi mai mult pe politicieni. Aparenţa e salvată: aleşii neamului vin în faţa naţiunii să dezbată problemele arzătoare, iar jurnaliştii le pun întrebări incomode. Avem dezbatere, care va să zică! Numai că "naţiunea" nu stă toată să asiste la talk-show-uri (am putea spune chiar dimpotrivă: audienţa acestui tip de emisiuni nu e cine ştie ce), iar întrebările incomode sînt, de cele mai multe ori, lipsite de substanţă: nu se discută despre probleme şi soluţii, nu se discută despre idei politice ori despre programe care să pună în practică aceste idei, ci se discută despre ce-a zis X, ce-a declarat Y, ce-a contra-declarat Z. Se construiesc monologuri paralele iar la sfîrşit fiecare combatant pleacă, de fapt, cu convingerile cu care a venit, iar telespectatorul nu rămîne cu mare lucru. Sigur, acest fapt se explică în primul rînd prin calitatea proastă sau mediocră a multor politicieni de la noi: nu sînt bîntuiţi de vreo idee, sînt doar buni de gură. Apoi, jurnaliştii şi moderatorii nu vor dezbateri de substanţă, ci controversă de dragul controversei, eventual chiar un conflict din care să poată face a doua zi o "ştire" (de genul "aseară, la emisiunea cutare, politicianul Cutărică a declarat despre politicianul Cutărescu următoarele..."). Nu ştiu cum le-a intrat în minte tuturor că o discuţie cu cap şi coadă, cu idei deştepte şi pe un ton de oameni normali nu face audienţă. Or fi ştiind ei ceva, dar mă tem că, după atîţia ani în care s-a încurajat televiziunea-gîlceavă, producătorii TV se tem să încerce altceva şi altfel, ca să nu-şi piardă şi audienţa slăbuţă pe care o mai au. Numai că toată această dezlînare de vorbe are un efect pervers, pe termen lung: compromiterea ideii de dezbatere. Dacă la începutul anilor ’90 politicienii îşi urlau monologurile de partid şi nu voiau nici măcar să se întîlnească unii cu alţii, deşi toţi declarau că vor dialog, acum au ajuns ceva mai "subtili": se ceartă şmechereşte la televizor şi pretind că "dezbat". Pe ce teme? Nu e clar. Ar fi trebuit, de pildă " după ce ne-am trîmbiţat ani la rînd dorinţa arzătoare de a intra în UE " să se dezbată şi la noi chestiunile care îi preocupă pe politicienii, jurnaliştii, cetăţenii din alte ţări europene. Nu zic de schimbarea climei " temă pe care mass-media de la noi a transformat-o în campanie, tot de dragul audienţei ", dar ar putea, bunăoară, să fie pe fază în chestiunea preţului la lapte. Telejurnalele au arătat protestele fermierilor belgieni, francezi şi germani care au vărsat laptele pe cîmp ca pe o ştire de senzaţie şi atît. Or, nici agricultorii români nu stau prea bine, iar înainte de aderare s-a discutat (apoi subiectul a fost uitat, ca atîtea altele) despre faptul că România nu şi-ar fi negociat bine cota de lapte, ceea ce va crea probleme în viitor. Iar acesta e doar un exemplu, pot fi găsite multe altele în această categorie a temelor de interes imediat pentru cetăţean. Ce să mai vorbim despre teme majore precum Tratatul de la Lisabona, reforma instituţiilor europene, rolul României în UE ş.a.m.d.? Apoi: cum se dezbate ceea ce (se pretinde că) se dezbate? Argumentaţia e de cele mai multe ori slabă sau nu e; disponibilitatea de a-l asculta şi pe celălalt e aproape la fel de scăzută ca în furtunoşii ani ai FSN-ului şi "opoziţiei democrate", doar că acum politicienii s-au mai lustruit oleacă, măcar acceptă să stea împreună în acelaşi studio de televiziune. Cel puţin, asta e ce se vede. Nu neg că există şi dezbateri adevărate, funcţionale, care au drept consecinţă găsirea soluţiei acceptabile pentru toate părţile. În comisiile parlamentare care discută unele texte de lege, adesea are loc aşa ceva. Şi în unele consilii locale, reprezentanţii unor partide care se "ceartă" la vîrf chiar dezbat, de pe poziţii de parteneri, nu de duşmani irevocabili, problemele oraşului lor şi reuşesc să coopereze în rezolvarea lor. Cu siguranţă dezbaterile cu tot dichisul (cu proceduri cu tot) sînt cele organizate de diverse ONG-uri. Tinerii din societatea civilă chiar au învăţat bine lecţia şi o aplică (uneori cam rigid, dînd prea mare atenţie procedurilor de dragul formei în sine " dacă mi se permite această observaţie rezultată din mica mea experienţă de participant la asemenea dezbateri). Lipsesc însă, de la o vreme, şi dezbaterile interesante şi substanţiale între intelectuali. Totul se reduce la atacuri şi "raderi", mulţi dintre intelectualii care acum cîţiva ani erau prezenţi pe scena publică s-au retras la ale lor, iar acea parte a publicului care ar fi interesată de aşa ceva pare să fi cedat avanscena "forumiştilor" de profesie, care se bagă în seamă pe site-urile ziarelor trăgîndu-se de brăcinar cu autorii articolelor de opinie şi crezînd că "asta e democraţia". Nu e asta. Mai avem mult pînă departe. Şi, deocamdată, e ceva putred în esenţa democraţiei de la noi, dacă "dezbaterile" noastre publice sînt cum sînt.