Despre vreme
18 august, Bucureşti
Vremurile sînt cum sînt, vremea este cum este. Adevărata problemă este alta: cei care adminstrează
pendulează, impenitenţi, între inepţie, iresponsabilitate şi carnavalesc, iar cei care trebuie să ne comunice „starea
“ – între incompetenţă, suficienţă şi delir. După insuportabile zile de caniculă, aşteptam, deunăzi, cu sufletul la gură, promisiuni „ştiinţifice“ de normalizare. Clemenţi, meteorologii n-au întîrziat să le ofere. Am aflat ca vor fi furtuni, ploi torenţiale, temperaturi de noiembrie. Începînd de azi. Aşa că ieri m-am culcat optimist, cu gîndul la răcoarea care mă va întîmpina la trezire. Dar – fatalitate! La trezire, frunza nu mişca, soarele ardea, cerul etala cîţiva bulgăraşi de nori albi, cu totul nepromiţători. Nu e prima data cînd „specialiştii“ se joacă, cinic, cu nervii mei. Mă irită, de mult, cu anunţuri de tipul: „Mîine vom avea o zi frumoasă şi caldă!“. „Caldă“ însemnînd cca 35 de grade! Pentru mine, rău de căldură cum sînt, ăsta nu e un simptom de „zi frumoasă“, ci de catastrofă. În general însă, am învăţat că prognozele meteorologilor trebuie luate, în cel mai bun caz, „orientativ“.
Mi-am amintit de o cunoscută întîmplare cu marele matematician Grigore Moisil: „Ce grad de probabilitate au anticipările dvs.?“ – a întrebat, odată, într-un cerc de meteorologi. „Cam cît la sută se adeveresc?“ „Păi, cam 40%“ – a sunat răspunsul. „Atunci“ – a replicat Grigore Moisil – „de ce nu daţi de bună varianta cealaltă: ar putea avea o valabilitate de 60%!“
Ceea ce trebuie, totuşi, să admit e că, de regulă, chiar dacă informaţiile despre vreme pe care le capăt se dovedesc mai curînd înşelătoare, „ambalajul“ lor e de o mare „rigoare“ academică. Mi se arată hărţi, curenţi de aer de un dinamism palpitant, zone geografice intens colorate, mi se explică de unde vin frigul sau arşiţa, cum se produc anumite fenomene atmosferice, ce rezultate poate da analiza comparativă a unor parcele diferite de climă continentală sau planetară. Pe scurt, nu ştiu exact dacă va fi cald sau rece, dacă va ploua sau nu, dar înţeleg la fix de ce s-ar putea întîmpla anumite schimbări meteo, în cazul în care chiar se vor întîmpla…
Pe un anumit canal de televiziune s-a atins chiar pragul de sus al exactităţii profesionale: o dată pe săptămînă se organizează o masă rotundă cu experţi, care dezbat îndelung, cu argumente complexe, „situaţiunea“ climaterică. Telespectatorul de rînd n-are acces la slalomul tehnic al comentariilor, dar simte că e confruntat cu meseriaşi de top, cu cercetători versaţi, care au depăşit de mult stadiul banalei prognoze de uz comun. Nu ştiu cîţi semeni ai mei au răbdare să urmărească, pînă la capăt, intervenţiile savante ale celor din studio. Nu ştiu nici cîţi au, în cele din urmă, sentimentul că ştiu la ce să se aştepte a doua zi, după subtilul festin al emisiunii. Un lucru e clar: informaţi sau nu, telespectatorii îşi dau seama că meteorologia nu e pentru toată lumea. Ori eşti la fel de specializat ca specialiştii şi atunci n-ai nevoie de ei, ori nu eşti deloc specializat şi atunci ei nu au nevoie de tine şi n-au nici o obligaţie să răspundă trivialelor tale pretenţii de lămurire.
E ca şi cum ai intra într-un magazin să-ţi cumperi pîine. Să zicem că întrebi: „Aveţi pîine de secară?“. Ei bine, un „răspuns“ de tip meteorologic ar suna cam aşa: „Pentru a obţine pîine de secară e nevoie de o atentă coroborare între producţia de grîu, cea de porumb şi cea de secară. Trebuie ţinut cont şi de faptul că, la un kilogram de secară, e nevoie, pentru a obţine o pîine aspectuoasă şi hrănitoare, de cca 50 de grame de drojdie. Să nu uităm şi durata procesului de producţie, dependentă de numărul de angajaţi ai brutăriei şi de continuitatea aprovizionării. Poate ar fi utilă şi o hartă a fabricilor de pîine din judeţ, cu un accent special asupra acelora care sînt profilate pe secară. Iar dacă luăm în calcul şi timpul necesar pentru efectuarea transportului de la locul fabricării la locul de desfacere, ne vom putea face o idee despre plauzibilitatea coincidenţei dintre amplitudinea cererii şi disponibilitatea realistă a ofertei“. Asudat de emoţie, chinuit de o gastrită rebelă, palid şi cu o voce stinsă, mai găseşti o ultimă resursă de putere ca să întrebi încă o dată: „Aveţi pîine de secară?“. La care cel de după tejghea îţi răspunde, surîzînd încurajator: „Vom reveni cu informaţii pe această temă după jurnalul de actualităţi şi mîine seară, într-o dezbatere cu mai mulţi invitaţi de prestigiu“.