De veghe printre drepturile omului

20 ianuarie 2008   SITUAȚIUNEA

Îl admir de mult, cu o nuanţă amoroasă, pe Helmut Schmidt, fostul cancelar al Germaniei Federale. Arată (încă) bine la aproape nouăzeci de ani, vorbeşte frumos englezeşte, are umor şi a rămas de stînga fără nici o sechelă şaizecioptistă, epigonic marxistă, propagandist ateistă, populist egalitaristă. Continuă să fie, fără ostentaţie, o prezenţă publică respectată, un domn impozant. De la o vreme însă, a început să ţină conferinţe cochete, într-o neliniştitoare (şi dezamăgitoare) conformitate cu spiritul vremii. Tema predilectă: religiile, politica şi drepturile omului. Înţelepciunea lui finală pare rezumabilă în cîteva propoziţii simple: marii reformatori, marile repere ale umanităţii (categoria Confucius, Socrate, Aristotel etc.) au fost oameni fără angajare religioasă. Textele sacre (mai ales cele creştine) nu sînt o sursă pentru problematica drepturilor omului şi pentru salvgardarea democraţiei (!?), colonialismul a fost o crimă de coloratură misionară, singurul instrument onorabil pentru menţinerea statului de drept şi, în general, pentru activitatea politică, este raţiunea. Această rapidă colecţie de platitudini, simplificări şi falsuri nu şade bine unui bătrîn atît de distins, de cultivat şi de inteligent, cum este Helmut Schmidt. Mi-ar fi jenă să-l dăscălesc, amintindu-i lucruri elementare. Să-i spun, de pildă, invocînd Vechiul şi Noul Testament, că nu există o mai intensă glorificare a demnităţii omului, decît doctrina creaţiei sale "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu". Sau că tematica libertăţii, a egalităţii şi a fraternităţii, a "dreptului la viaţă", a judecăţii echitabile sau aceea a nediscriminării ar fi de negîndit în afara puzderiei de elaborări creştine, născute din litera însăşi a Scripturii. Nu sînt cuprinse, în fond, toate imperativele drepturilor omului în porunca esenţială a iubirii aproapelui (care merge cu "echitatea" pînă la a recomanda şi iubirea vrăjmaşului, un fel de arvună a "prezumţiei de nevinovăţie"!)? Aş mai invoca şi rafinamentele legalismului rabbinic, şi numeroase pasaje coranice, ca să nu mai vorbesc de hinduism şi buddhism. Mai departe: nu se poate admite clasificarea lui Confucius, a lui Socrate şi a lui Aristotel la rubrica "ateism luminat". Iar a socoti referinţele lor religioase drept Lippendienst, adică drept vorbe goale, rostite din considerente de oportunitate, e a atribui lumii vechi psihologia "iluminismului" francez. Nici cu colonialismul lucrurile nu stau chiar atît de geometric. Există, astăzi, destule analize care, inventariind mai nuanţat abuzurile, dar şi efectele civilizatoare al expansiunii coloniale, observă, între altele, că mişcările de independenţă n-au prea adus, pentru cei eliberaţi, beneficiile scontate. Să mai vorbesc despre degringolada drepturilor omului în dictaturile atee ale estului european? Sau despre revoluţia franceză, al cărei rol fondator în definirea modernă a drepturilor omului e dublat de un apogeu al arbitrarului şi al terorii? Am putea ajunge şi la detalii oarecum banale, dar semnificative. Amnesty International, una din cele mai importante şi mai eficiente organizaţii pentru protejarea celor ale căror drepturi sînt grav încălcate, s-a născut din iniţiativa unui avocat catolic, Peter Beneson, devenit, în anii optzeci, şi preşedintele ACAT (Asociaţia Creştină pentru Abolirea Torturii). Nu pot decît să regret că, dintr-odată, politicianul Schmidt îşi ia revanşa asupra intelectualului, punînd între paranteze atîta informaţie istorică. Tocmai reflectam la toate astea, cînd, la seminarul săptămînal de la Wissenschaftskolleg zu Berlin, o profesoară din Zürich a spus povestea faimoasei Sarah Baartman, zisă şi "Venus hottentotă". E vorba despre o sud-africană de la începutul secolului XIX, cu un posterior supradimensionat, amintind steatopygia Venus-urilor preistorice de la Willendorff şi Lespugue. Disecată, după moarte, de Cuvier, expusă, ca un fenomen, la Musée de l’Homme, revendicată, apoi, de autorităţile Africii de Sud cu titlu de "patrimoniu naţional", biata Sarah a ajuns, într-un tîrziu, o emblemă-manifest a feminismului, anticolonialismului, antirasismului etc. A trata un om din unghiul istoriei naturale, a-i expune scheletul alături de dinozauri şi cimpanzei e a-i leza demnitatea şi drepturile. Nu mi-am putut reţine un zîmbet rău. Aştept, nerăbdător, condamnarea darwinismului ca fiind politic incorect. Cum să pui omul la rînd cu maimuţele? Cum să lezezi demnitatea aproapelui alăturîndu-l urangutanului şi cum să lezezi demnitatea urangutanului, tratîndu-l drept expresia primitivă a unei fiinţe superioare? Anticipez că veghea (legitimă) privind drepturile omului va deveni, curînd, o infinită sursă de insomnie...

Mai multe