Date personale şi posmagi muieţi

8 februarie 2009   SITUAȚIUNEA

Două reglementări care au de-a face cu viaţa privată şi cu datele personale ale cetăţeanului au fost adoptate rapid şi motivate - cum altfel? - prin refrenul "aşa ne cere UE". Una prevede stocarea unor date privind convorbirile noastre telefonice, SMS-urile şi mesajele electronice. Cealaltă introduce paşapoartele biometrice, care vor conţine un cip cu cîteva date personale, inclusiv amprente digitale. Ambele reglementări au avut parte de un iureş mediatic care le-a deturnat semnificaţia sau le-a împins în derizoriu. Cîteva posturi de radio şi TV au lansat de la început strigătul de luptă "atenţie ce vorbiţi la telefon!", creînd astfel într-o parte a publicului senzaţia că se întorc vechile practici ale Securităţii comuniste. După aceea, desigur, s-a explicat că nu e vorba de interceptări ale convorbirilor, ci de o "simplă" arhivare a datelor. Asociaţia Pro Democraţia a anunţat că va contesta, la instituţiile europene, această reglementare, pentru că încalcă anumite drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar în acest scop încearcă o mobilizare a mai multor ONG-uri din Europa. Paşapoartele biometrice au avut parte de un protest în toată regula: cîteva sute de credincioşi au manifestat împotriva introducerii lor, pentru că ar conţine "numărul Fiarei". Patriarhia a cerut detalii suplimentare de la Ministerul de Interne şi a anunţat că va discuta problema la viitorul Sinod, care va avea loc la sfîrşitul lunii februarie. Unele ziare au ironizat protestul, altele l-au prezentat neutru, pe forumuri şi pe bloguri s-au încins discuţiile pe tema "guvernului masonic mondial" care vrea să ne controleze prin intermediul paşapoartelor biometrice. Şi, desigur, să ne bage cipuri sub piele, pentru a ne controla gîndurile. Au fost destul de puţine tentativele de dezbatere serioasă şi argumentată. Fatalistul refren "aşa ne cere UE" (deci se execută, nu se discută!) ne face de multe ori să nu mai gîndim cu capetele noastre. Cele două reglementări sînt, ce-i drept, cerinţe ale Uniunii Europene. În alte ţări membre se aplică deja de cîţiva ani. Şi acolo au existat dezbateri şi controverse şi există în continuare. Stocarea datelor referitoare la convorbirile telefonice şi Internet (cu cine ai vorbit, cînd, unde te aflai, ce site-uri ai vizitat etc.) nelinişteşte multă lume, pentru că este o intruziune în viaţa privată: e cel puţin neplăcut să ştii că "de undeva" se poate afla cu cine ai vorbit într-un anumit moment. Şi cînd s-au introdus camerele de supraveghere pe străzile Londrei, de pildă, au existat dezbateri şi contestări, din acelaşi motiv: "cineva" putea să vadă unde te aflai într-o anumită zi, cu cine etc. Există, de asemenea, opinii împotriva paşapoartelor biometrice: conţin prea multe date personale, pătrund inacceptabil în intimitatea persoanei. După atentatele din septembrie 2001, autorităţile cer măsuri mai stricte pentru a putea asigura siguranţa cetăţenilor, acceptînd că, pentru asta, trebuie plătit un preţ: unele libertăţi pot fi "restrînse". Pentru mulţi cetăţeni occidentali, tocmai pentru că trăiesc de atîta timp în societăţi libere şi deschise, acest preţ e de neacceptat. În România, unde umbra fostei Securităţi, cu interceptările ei cu tot, încă n-a dispărut - şi unde chiar un fost şef de serviciu secret poate spune candid, la televizor, că preşedintele ţării ascultă convorbirile liderilor opoziţiei, şi nu se întîmplă nimic - apare o anumită blazare: oricum se stochează datele despre convorbiri, oricum sînt unii care ascultă, "nu poţi să fii sigur de nimic...". La noi, există o neîncredere generalizată în autorităţi, aşa că, în mintea omului obişnuit, nu mai contează o restricţie în plus - oricum "ăştia" fac ce vor... Iar în privinţa paşapoartelor biometrice, în afară de episodul protestatar al cîtorva habotnici (care arată că ei sînt mai degrabă superstiţioşi decît credincioşi, dar asta e o altă discuţie), mulţi oameni văd avantajele practice: poate aşa scăpăm de vizele pentru SUA... Pînă să mai dezbatem ceva, reglementările cu pricina au şi intrat în vigoare. Nu prea mai e nimic de făcut, dar nu asta e problema. Ca şi în alte cazuri de aplicare a unor norme UE, totul vine ca un fel de tăvălug şi se aplică fără prea multe comentarii. Ne obişnuim cu ideea că legile vin "de sus", ceea ce ne scuteşte pe noi de vreo responsabilitate: dacă vreo lege e bună pentru Vest, e bună şi pentru noi. În mare măsură, lucrurile care merg prost în România se explică şi prin această "pasivitate civică" vecină cu nepăsarea. Leneşul din povestea lui Creangă prefera să meargă la spînzurătoare cînd afla că posmagii nu sînt "muieţi". Noi avem noroc: Europa ne livrează posmagii legislativi gata "muieţi". Scăpăm uşor.

Mai multe