Cum am ratat intrarea în UE

19 mai 2007   SITUAȚIUNEA

Deşi, din punct de vedere formal, România este o ţară membră a Uniunii Europene, din foarte multe puncte de vedere noi nu sîntem, de fapt, acolo. E adevărat, avem parlamentari la Strasbourg, dar n-am avut alegeri europene; avem tot mai mulţi funcţionari români în Comisia de la Bruxelles, dar încă n-avem o voce consecventă în corul european; avem dreptul să circulăm liber prin celelalte ţări europene, ba chiar să ne stabilim acolo, dar Europa ne ştie deocamdată mai mult prin intermediul concetăţenilor noştri care fură ori cerşesc (nu că ei ar fi majoritari, dar "ţin prima pagină"). Dar nu este vorba doar de "prezenţele româneşti în Europa", ci de modul de viaţă de aici, din ţară. Peisajul politic a ajuns pe tărîmuri absurde: de luni întregi, conflictul dintre premier şi preşedinte, urmat de suspendare, convocarea referendumului şi celelalte, ocupă spaţiul public. Politicienii şi liderii de opinie sînt concentraţi asupra daraverilor dîmboviţene şi, prin urmare, rupţi cu totul de "agenda europeană". Primesc, prin mail, informări despre ce se dezbate în Parlamentul European şi despre preocupările celorlalte instituţii europene. Simpla parcurgere a problemelor arată că "ai noştri" sînt în continuare pe altă planetă. Adevăratele probleme - de la politicile energetice la încălzirea globală, de la relansarea Tratatului constituţional la reforma instituţiilor UE - sînt absente din dezbaterea publică de la noi. Şi, de fapt, nici nu mai există dezbatere publică, ci doar nervi la televizor şi manevre de culise. Iar campania "electorală" legată de referendum nu face decît să stimuleze excesele verbale şi mitocănia: se vorbeşte trivial, aleşii poporului se comportă ca nişte şmecheraşi de cartier, ţinînd-o fiecare pe a lui şi duşmănindu-se reciproc, pe faţă. Nu mai e luptă politică, e răfuială între ţaţe încinse, alimentată de suspiciunea generalizată şi de acuzele fără susţinere: fiecare "combatant" susţine că celălalt e mai corupt, mai securist, mai lichea, mai oligarh şi mai mincinos decît el. Lipsa educaţiei şi precaritatea comportamentului se văd de la o poştă, făcînd inutilă orice discuţie despre "cultura democratică" şi alte asemenea nobile concepte. Şi nu numai atît. Faptele şi personajele care animă scena publică arată clar prăpastia de "mentalitate". Dan Voiculescu îi dă lecţii la televizor lui Franco Frattini; Tudor Chiuariu se duce la Bruxelles şi promite continuarea reformelor în justiţie, apoi se întoarce la Bucureşti şi îl destituie, peste noapte, tocmai pe unul dintre procurorii care întruchipează reforma; apoi sar şi alţii la bătaie şi cer destituirea lui Daniel Morar, ceea ce îi face pe ambasadorul SUA şi pe reprezentantul Uniunii Europene să "ne dea semnale" de nemulţumire cum nu o mai făcuseră de la începutul anilor ’90, cînd România se chinuia să obţină "clauza naţiunii celei mai favorizate" din partea Statelor Unite. În fine, Nicolae Văcăroiu îşi ia în serios, prea în serios rolul de preşedinte interimar şi apare la televizor cu o mină gravă, de parcă soarta ţării ar depinde întru totul de cele 30 de zile ale "mandatului" său. Îţi vine, pentru moment, să te întrebi ce legătură poate fi, din punct de vedere cultural, mental, spiritual, al "mentalităţilor" şi al practicii politice între Nicolae Văcăroiu şi Tony Blair (formal, şi unul, şi celălalt fiind lideri ai unor ţări din UE, nu?). Dar întrebarea e prea stupidă pentru a mai merita să fie pusă. Dar poate că toate aceste zgomote care ocupă abuziv scena publică nu sînt decît ultimele excese ale unui mod de a gîndi perimat, ale mediocrităţii politice care ne-a măcinat tranziţia. Poate că între timp milioanele de cetăţeni care îşi văd de treabă au învăţat să se gîndească la propriile interese, să opteze, să-şi facă un proiect limpede de viaţă, să fie tot mai interesaţi de ce se întîmplă în jurul lor şi pe banii lor. La referendum, s-ar putea ca oamenii să vină nu pentru a susţine sau a respinge o persoană, ci pentru a arăta că nu le este indiferent cum li se construieşte viitorul. Dacă suficient de mulţi oameni se vor gîndi la asta, încă nu e totul pierdut. Dacă vom rămîne în continuare împărţiţi radical între "cine e cu Băsescu" şi "cine e contra lui Băsescu", atunci riscăm să ne ratăm viitorul imediat. Deocamdată, din inconştienţa politicienilor şi nepăsarea multora dintre noi, am ratat intrarea cu adevărat în Uniunea Europeană.

Mai multe