Croşetînd la imagine

4 august 2005   SITUAȚIUNEA

Guvernul şi premierul au pierdut enorm la capitolul imagine. Aceasta a fost concluzia mai tuturor comentatorilor după povestea demisiei anunţate şi nedate. Altminteri, ce a făcut Guvernul nu e tocmai rău, au observat mulţi analişti. O altă demisie - anunţată şi dată, cea a ministrului Culturii Mona Muscă - a fost privită tot ca o pierdere de imagine. Un sondaj CURS publicat cu doar cîteva zile înainte arăta că este vorba despre ministrul cel mai cunoscut şi mai popular. Drept pentru care, după ce întorseseră pe toate feţele inconsecvenţa premierului, ziarele şi televiziunile au comentat şi au disecat pînă la saţiu efectele pe care le va avea asupra Alianţei consecvenţa doamnei Muscă. S-a vorbit enorm, timp de o săptămînă, mai ales despre imaginea Guvernului şi a Alianţei. Aproape deloc despre cît de bine sau prost este condusă ţara, despre cît de coerente sînt politicile publice ale executivului, despre cît de eficient s-a dovedit în respectarea calendarului aderării la UE ("prioritatea noastră naţională", nu?). Pentru a recupera deficitul de imagine, şeful executivului s-a pus pe treabă, apelînd la mijloacele deja banalizate: vizite televizate în zonele afectate de inundaţii, cu cîteva sărituri populiste peste cal (a înnoptat la un localnic, a mîncat "din acelaşi blid" cu sătenii etc.). Înainte de inundaţii, premierul părea mai degrabă indiferent faţă de ieşirile sale la rampă şi dădea senzaţia unei discreţii eficiente: era pe cale să-şi construiască portretul unui om sobru şi rezervat, care vorbeşte puţin, ocupat fiind să facă . "Rolul" i se potrivea, cu ieşirile sale antipatice cu tot, cum a fost atunci cînd s-a "răţoit" la sinistraţi, preferînd să spună, fie şi brutal, ce gîndeşte, decît să promită marea cu sarea şi să verse lacrimi de crocodil. De la o vreme, apariţiile sale la televizor s-au înmulţit şi a început să se lucreze la "umanizarea" sa: acum cîteva zile, la un telejurnal, era filmat inspectînd podul de la Mărăcineni şi evocînd începuturile carierei sale ca şef de şantier. (Mai lipsea sloganul "al nostru, dintre noi, pentru noi".) Nu ţine, a pornit pe un drum înfundat. Numai Ion Iliescu şi Traian Băsescu se simt ca peştele în apă cînd fac "băi de popor". Premierul Tăriceanu e cam stîngaci în asemenea împrejurări, aşa încît ori se perfecţionează, ori îşi pune consilierii să-i construiască alte "strategii", conforme profilului său. Există însă o preocupare obsesivă pentru imagine. Politicianul român, ca şi vedeta română, e copleşit de grija imaginii publice şi crede că "secretul" acesteia e ca la croşetat: unul pe faţă, unul pe dos, unul pe faţă... Dacă "ieşi în faţa presei" întocmai şi la timp, aproape că nu mai e nevoie să faci nimic, important e "să se vadă" că faci. Ai rămas cu "onoarea nereperată"? Ţi-o "reperează" rapid consilierul de imagine trimiţîndu-te pe ogor, cu cîţiva reporteri şi cameramani alături. Ai ieşit prost în ultimul sondaj? Fă o conferinţă de presă şi laudă-te. Aşa au făcut, cu o grabă ridicolă, cîţiva dintre miniştrii care au ieşit prost în sondajul CURS, crezînd că vor deveni brusc populari. Au pierdut vremea: o conferinţă de presă picată peste noapte nu schimbă absolut nimic din percepţia publicului, care se formează în timp. Exemplul la îndemînă este chiar Mona Muscă: popularitatea sa de astăzi este în cea mai mare măsură rodul anilor de opoziţie, cînd combătea convingător guvernul Năstase şi şi-a construit profilul de politician care spune lucrurilor pe nume şi îşi ţine cuvîntul; marele public nu prea ştie ce a făcut ca ministru, nu e interesat cîtuşi de puţin de reforma sistemului de subvenţionare a culturii. Nu e nevoie să apelăm la piramida lui Maslow pentru a ne da seama că cea mai mare parte a electoratului are alte griji şi alte nevoi. Dacă Mona Muscă n-ar fi fost cunoscută şi apreciată dinainte , oricîte minuni ar fi săvîrşit în domeniul culturii, n-ar fi ajuns cel mai popular ministru. Apoi, există funcţii şi atribuţii ministeriale care, prin definiţie, nu pot "produce" notorietate şi popularitate. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, de pildă, nu prea are ce comunica publicului, n-are de ce vizita zone sinistrate, nu distribuie ajutoare şi fonduri SAPARD: natura postului său presupune o eficienţă discretă. Aşa încît graba unor comentatori şi politicieni de a critica, de-a valma, "imaginea proastă" a unor miniştri care funcţionează doar ca interfaţă între instituţii, departe de ochii publicului, este doar o dovadă a lipsei de criterii în analiza eficienţei administrative. Mai nou, despre remaniere se vorbeşte tot ca despre "un exerciţiu de imagine", iar disputele între PNL şi PD sînt interpretate tot în cheia luptei pentru vizibilitate. Să presupunem că schimbarea unor miniştri, vizitele "ghidate" prin ţară cu cohorte de reporteri alături, băutul ţuicii cu poporul în faţa camerelor TV şi interviurile în reviste colorate cu nevestele demnitarilor vor face să crească popularitatea premierului şi a miniştrilor. O să scrie în Raportul de ţară despre asta?

Mai multe