Corespondenţa dintre preşedinte şi premier
- pagini inedite -
„Stimate Domnule Prim-ministru,
Vă scriu după ce am reflectat îndelung asupra situaţiei create în ultima vreme în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European. Vă mărturisesc că îmi e greu s-o fac – sînt un om orgolios, mai e nevoie să vă spun asta? –, dar pun mai presus de toate interesele României şi ale cetăţenilor săi. Sînt convins că, în această privinţă, gîndiţi la fel: vă urmăresc activitatea de cînd v-am încredinţat mandatul de premier şi am constatat, în numeroase ocazii, cu cîtă grijă trataţi subiectele de interes naţional...
Cred, domnule prim-ministru, că atmosfera s-a încins mai mult decît era nevoie (ca să folosesc un eufemism). Românii care se uită la ştiri (consilierii mei mi-au spus că ar fi vreo 11 televiziuni de ştiri în România, n-am verificat...) au înţeles că marea problemă este cine va reprezenta ţara la Bruxelles. Ştiţi la fel de bine ca mine că, de fapt, persoana care va merge acolo e un aspect mai degrabă secundar, atîta vreme cît locul României în «orchestra» UE nu prea e băgat în seamă. «A şaptea ţară» din UE nu se comportă, consecvent, la înălţimea aspiraţiilor sale.
Vă invit, aşadar, domnule prim-ministru, la un moment de responsabilitate, cum se cuvine între bărbaţi de stat. Vă poftesc la Cotroceni pentru o discuţie clară şi la obiect, în care să găsim împreună un răspuns la întrebarea: şi după Consiliul European? Nu cumva problemele României vor rămîne cam aceleaşi, indiferent dacă la Bruxelles voi merge eu sau veţi merge dumneavoastră?
Încerc să mă pun în situaţia dumneavoastră. Presupun că nu vă e uşor să-mi acceptaţi invitaţia. Au existat, între noi, schimburi de replici care au poluat spaţiul public – şi aşa destul de otrăvit. Totuşi, ceva mă face să cred că, în interesul cetăţenilor români, pe care îi slujim amîndoi, veţi face acest pas.
Vă rog să primiţi, Domnule Prim-ministru, expresia deplinei mele consideraţii.
Traian Băsescu“
„Stimate Domnule Preşedinte,
Recunosc că scrisoarea dvs. m-a surprins doar pe jumătate. E drept, în ultima vreme nici dvs., nici eu n-am economisit replicile acide unul la adresa celuilalt. Cu toate acestea, am observat că în împrejurări importante vă comportaţi la înălţimea cerută de funcţia pe care o aveţi. Nu pot să spun că v-am admirat uneori pentru asta – nu m-aţi crede –, dar vă respect.
Am reflectat şi eu asupra conflictului pe tema «cine merge la Bruxelles». Vă dau dreptate, ar trebui să reflectăm împreună cum să facem pentru ca România să fie într-adevăr percepută drept «a şaptea ţară din UE» şi să aibă un rol mai activ în toate dezbaterile privind viitorul Uniunii. Prin urmare, accept invitaţia dvs. la o discuţie instituţională şi responsabilă, dincolo de diferendele noastre politice. Mai mult decît atît, vă sugerez – dacă veţi fi de acord – ca, în urma discuţiei, să facem împreună o declaraţie publică în care să anunţăm decizia. Cu siguranţă tensiunea din spaţiul public ar scădea semnificativ, iar cetăţenii români ar avea, în sfîrşit, ocazia să constate că au conducători responsabili. (Ar fi o surpriză şi pentru presă – cu care nici eu, nici dvs. nu ne împăcăm întotdeauna foarte bine...)
Îmi permit însă, Domnule Preşedinte, să vă atrag respectuos atenţia că acesta ar fi doar un prim pas. În fapt, conflictul de acum îşi are originea în anumite neclarităţi ale Constituţiei cu privire la distribuirea atribuţiilor între preşedinte şi executiv. Pasul decisiv ar trebui să fie revizuirea Constituţiei. Ştiu că aţi mai propus asta. Ştiu că nu e uşor. Dar vă propun să încercăm împreună să convingem Parlamentul că revizuirea legii fundamentale este necesară. Ba chiar obligatorie, din perspectiva Tratatului de la Lisabona.
Vă rog să primiţi, Domnule Preşedinte, expresia deplinei mele consideraţii.
Victor Ponta“
Bineînţeles că scrisorile de mai sus sînt inventate. Dar – în ciuda celor care vor spune că „sînt de pe altă lume“ şi că „în Românica e de neconceput aşa ceva“ – asemenea scrisori ar putea deveni realitate dacă în fruntea ţării am avea doi bărbaţi de stat responsabili, care ar fi capabili să înţeleagă că realitatea se află dincolo de traseele lor obişnuite, între propriile birouri, şedinţele de partid şi studiourile TV în care se duc să-şi dea cu părerea. Lumea adevărată e compusă din altceva decît răfuielile meschine între oameni care au ajuns în poziţii de lideri politici duşi de valurile tranziţiei, fără să aibă pregătirea şi calităţile necesare.
Bineînţeles că nici eu nu sînt convins că aşa ceva ar fi posibil în România de azi, între Traian Băsescu şi Victor Ponta. Dar între un preşedinte şi un prim-ministru care şi-ar lua rolurile în serios ar putea fi posibil. Ar fi, de fapt, atît de simplu... Dacă nu se poate, nu e doar din cauza proastei înţelegeri a politicii. E şi din cauza unei inculturi masive. Politicienii noştri de vîrf nu au nici cultura democratică, nici buna înţelegere a instituţiilor statului, ca să se comporte – la urma urmei – normal.
P.S. Cînd am scris acest articol, conflictul pe tema „cine merge la Bruxelles“ urma să fie descîlcit de Curtea Constituţională. Cînd îl citiţi, televiziunile vor fi transmis deja imagini de la Bruxelles cu ocupantul scaunului rezervat României. Rămîne cum am stabilit.