Cinste lor, savanților!

În aceste săptămîni „de teamă și cutremur“, cum spune expresia biblică, recunoștința și admirația mea merg întîi spre medici și asistenții medicali, spre cei din saloane și din ambulanțe, cei din laboratoare și de la managementul spitalelor, deopotrivă spre cei care îngrijesc și salvează vieți și spre cei care nu reușesc în pofida eforturilor, spre toate celelalte cadre medicale, deopotrivă de la noi și din toată lumea. Îmi place mai ales să-i ascult vorbind la televizor și explicînd calm și sobru particularitățile acestei infecții cu coronavirusul cel nou. Chiar și atunci cînd nu au vești bune, tonul lor e reconfortant și dătător de speranță. E tonul sobru al competenței și al științei. Ei știu despre ce vorbesc, sînt singurii de pe lume, de altfel. O, ce bine ar fi ca politicienii să-i asculte și să-i fi ascultat întru totul, renunțînd la ambiții și la calcule, devenind, o dată în viață, docili și renunțînd la obsesia că ei sînt atotștiutori! Am văzut, la noi cel puțin, zilele trecute, cît de departe sîntem de asemenea politicieni. O, ce bine ar fi, de asemenea, ca jurnaliștii să priceapă mai întîi bine ceea ce medicii au a spune și apoi să redea lucrurile corect, fără interpretări personale și comparații amatoristice! O, ce bine ar fi ca publicul mare să‑i creadă pe cuvînt, chiar dacă nu‑i prea înțelege întotdeauna și să renunțe la încrederea în pseudoautorități!

Dar cel mai mult, admirația mea se varsă în contul oamenilor de știință, al savanților care au studiat și studiază acum, febril, noul coronavirus și boala pe care el o produce. (Înțeleg că au apărut deja mii de articole savante pe această temă.) Ei sînt cei care, într-un timp record (aproximativ o lună), de la declanșarea epidemiei în China au secvențiat genomul virusului, tot ei, foarte puțin mai tîrziu, au creat testul genetic pe care azi îl folosește toată lumea. Acesta, deși nu conduce de la sine la vindecarea bolii, măcar permite depistarea și izolarea din timp a cazurilor asimptomatice, cu simptome ușoare sau pseudogripale, ajutînd astfel enorm la încetinirea transmiterii bolii. (Încercați să vă imaginați o clipă ce ne-am fi făcut dacă n-am fi avut aceste teste.) Ei sînt cei care, împreună cu medicii din spitale, zi de zi, ameliorează capacitatea de tratament al cazurilor severe; tot ei dezvoltă vaccinuri, care urmează să fie în curînd testate pe voluntari. Nu vom avea un vaccin fabricat la scară mondială anul acesta – ni se spune –, dar îl vom avea la anul, numai bun să oprească revenirile bolii, dar și să fie hulit de antivacciniști, care cu siguranță nu vor „dezerta“ de la datorie.

Uneori stau pe gînduri: oare aparțin aceleiași specii cei care, la primul nor mai negru, dau buzna să golească rafturile magazinelor, care vor să păcălească autoritățile vamale, care se fălesc că sînt tare deștepți, dar clachează îndată ce se simt bolnavi, dar și politicienii incompetenți, mînați de ambiții meschine, văduviți de statura morală cerută de moment, pe de o parte, și acei savanți cu mințile lor strălucite și știința lor magnifică, pe de alta? Da, fără îndoială, și nu știu dacă să nu adaug și un „din păcate“. Oricum, simplul fapt că se poate pune această întrebare rămîne inconfortabil. Susțin însă că nu numărul mare, masa, dă în acest caz adevărata regulă a omenirii, ci excepția, nu nesăbuințele și deșertăciunile celor mulți, ci înțelepciunea și știința celor puțini. Căci mai ales pentru ei e valabil ceea ce spune celebrul text: „Nu e nevoie ca universul întreg să se înarmeze ca să‑l strivească [pe om]. Un abur, o picătură de apă e de ajuns pentru a-l omorî. Dar chiar și dacă universul l-ar strivi, omul încă ar fi mai nobil decît ceea ce îl omoară, pentru că știe că moare. Iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, despre acesta universul nu știe nimic.“ (Pascal, Cugetări)

11.03.2020