Cine ne mai "plictiseşte"

Un nou raport despre România realizat de Oxford Analytica (un think tank britanic, fără legătură cu celebra universitate) sintetizează cîteva idei care circulă şi în spaţiul public românesc. De fapt, dacă luăm separat afirmaţiile din raport, aproape că nu găsim nimic „nou“, nimic care să nu se mai fi spus şi prin comentariile şi analizele făcute de „ai noştri“. Doar că britanicii – ah, britanicii... – ştiu să lege lucrurile altfel, fac asociaţii pe care risipirile noastre mediatice nu le fac şi, mai ales, au o privire „de sus“ şi „din afară“. 

Raportul se numeşte System excludes the energetic and idealistic, titlu tradus în presa noastră în două feluri: „Sistemul îi exclude pe cei energici şi idealişti“ sau „…pe cei energetici (!?) şi idealişti“; de fapt, în cazul de faţă sensul cuvîntului energetic este „activ“. Ideea principală este că persoanele active, din clasa de mijloc, sînt dezamăgite de politică şi societate, au devenit apatice, emigrează, deci nu participă de fapt la progresul economic şi social, se simt „excluse“. Apoi, raportul arată că, deşi avem o suprafaţă agricolă consistentă, importăm majoritatea produselor alimentare, că sănătatea şi educaţia sînt ineficiente şi corupte, modernizarea instituţiilor statului a eşuat, birocraţia sufocă activitatea economică, speranţele de normalitate după intrarea în UE au fost înşelate. Mai sînt şi alte observaţii, dar, una peste alta, nimic nou. Mi se pare interesant însă felul în care sînt puse accentele, cum este „scoasă în titlu“ contradicţia dintre „sistem“ şi grupurile cele mai importante de cetăţeni. De fapt, rolul acestui tip de sinteze nu este neapărat să aducă vreo informaţie nouă, vreo dezvăluire senzaţională ori vreo soluţie mesianică la problemele grave, ci să pună cap la cap ceea ce deja se ştie pentru a da un sens, o privire de ansamblu. Aşa încît, în loc să comentez ce spune raportul, aş face mai degrabă cîteva observaţii generale. 

Cea dintîi este că, la noi, nu există cerere pentru astfel de rapoarte şi sinteze elaborate de think tank-uri. Peste tot în lume, guvernele şi entităţile statului solicită puncte de vedere independente din partea unor experţi sau a unor organizaţii în legătură cu probleme economice, politice sau sociale. Asta pentru că 1) guvernele se comportă democratic (luînd în seamă şi perspective diferite de ale lor – eventual neconvenabile, dar cu atît mai necesare) şi 2) experţii şi expertiza sînt apreciate, pot face treaba mai bine decît funcţionărimea statului. La noi, guvernele se cred ultracompetente, politicienii şi miniştrii se consideră singurii deţinători ai marilor soluţii şi secrete, iar despre ong-uri cred că sînt manipulate (de adversarii politici, de finanţatorii străini etc.) sau că „au interese“. Există şi la noi cîteva think tank-uri care livrează analize şi rapoarte, dar ele nu au nici pe departe impactul pe care ar trebui să-l aibă în spaţiul public ori (măcar) în elitele politice şi intelectuale. Dacă vreun ong sau vreo agenţie de rating din străinătate publică un raport despre noi, se „trage de el“ la televizor o săptămînă. Dacă aceleaşi lucruri (sau altele, eventual mai inteligente) sînt spuse într-un raport făcut de o organizaţie din România, moderatorii neamului nici nu observă. 

O altă observaţie este că, în continuare, după două decenii de presă liberă, de alegeri democratice şi de dezbateri deschise, spaţiul nostru public e în continuare risipit şi isteric. Practic, nu se poate vorbi la obiect despre probleme serioase, ci doar se poate da cu părerea despre vreo declaraţie sau alta a nu ştiu cărui politician. În frunte cu Traian Băsescu, desigur. Talk-show-urile şi comentariile din ziare sînt pline de vorbe despre vorbe: se risipesc enorme energii pentru a bate apa-n piuă despre ce spun politicienii, nu despre ce fac (sau nu fac!) politicienii. 

Şi se dă vina pe audienţă, şi se pune placa veche cu „asta vrea publicul“. Paradoxal, dacă vorbeşti despre viitorul ţării, despre probleme şi soluţii, despre chestiuni concrete privind agricultura, sănătatea ori industria e „plicticos“, „omori audienţa“. Iar cînd – totuşi – vine vorba despre probleme şi soluţii, se „bagă“ refrenul cu „acest guvern de incompetenţi“, se cheamă un sindicalist cu gura mare şi gata. Experţii sînt prost văzuţi: cunosc realizatori TV care se tem că nişte oameni foarte bine pregătiţi, cu doctorate serioase, cu idei şi soluţii, sînt neapărat „plicticoşi“ – deşi n-au avut niciodată curiozitatea să stea de vorbă cu vreunul şi să observe că „ar da bine“ şi pe sticlă, iar doctoratele în Occident i-au făcut să înveţe nu doar mai multă carte în specialitatea lor, dar şi cum se comunică eficient într-o societate matură şi responsabilă. Aşa încît ne risipim în false dispute, cu puncte de vedere exprimate de tot felul de incompetenţi guvernamentali, antiguvernamentali sau „independenţi“. Înainte de a fi excluşi de către sistem în general, oamenii competenţi şi activi sînt excluşi de sistemul mass-media. Un exemplu. Cînd scriu acest articol, în Adevărul (şi în ediţia online, aici) a apărut un comentariu al d-lui Vasile Puşcaş despre felul în care România nu respectă angajamentele faţă de UE şi a ratat privilegiile de aderare obţinute în cadrul negocierilor. Mă întreb dacă acest comentariu (care vede lucrurile în ansamblu şi e scris de un om care se pricepe) va crea ecouri şi dezbateri în spaţiul public, aşa cum ar fi normal. Pariez că nu (sau prea puţin). În schimb, de azi (luni) pînă cînd dvs., cititorii, veţi putea şti dacă am pierdut pariul (joi), se va trăncăni infinit despre ce-a mai zis Băsescu şi ce n-a mai zis Boc...