Cine alungă literatura din mintea elevilor
Printre atîtea scandaluri cu siguranţă mai "palpitante" şi mai "arzătoare la ordinea zilei", s-a încins şi un foc de paie în jurul subiectelor de bacalaureat la limba şi literatura română. A pornit greşit şi s-a încheiat fără să se fi discutat substanţa problemei. În schimb, a fost politizat inutil şi ridicol, cu apeluri către preşedinte şi premier şi cu o "intervenţie" fără rost a Comisiei pentru învăţămînt a Camerei Deputaţilor. După ce Melania Mandas-Vergu a publicat un comentariu echilibrat în Gândul din 7 mai ("Comunismul - proba orală la limba şi literatura română",
), Ziua a preluat subiectul şi l-a transformat într-o adevărată campanie, cu titluri şi formule "tari" -"Scheele în loc de Caragiale", "Adomniţei rîde în nas Academiei" (corect ar fi fost "îi rîde în nas"), "decerebrarea României" - dar exagerate sau false. Alte comentarii au insistat apoi tocmai pe apariţia, în lista de subiecte, a unui fragment dintr-un discurs al d-lui Jonathan Scheele şi a unui pasaj din "Raportul Tismăneanu". Unii s-au apucat să facă "statistici" şi s-au arătat nemulţumiţi că, printre cele 100 de subiecte, 4 sînt cu texte din Mircea Cărtărescu, "tot atîtea cîte are şi Eminescu". Una peste alta, s-a tras concluzia că "literatura română a fost alungată de la bacalaureat" şi s-a jelit pe marginea acestei drame, după care s-a parcurs traseul obişnuit în România cînd cineva are o nemulţumire: mass-media (care atît aşteaptă!), minister, preşedinţie, premier. S-a cerut chiar medierea de către preşedinte, ceea ce e cu totul ridicol. S-a spus că "profesorii resping subiectele", deşi nu e adevărat: nici măcar colegii de catedră ai doamnei Florina Rogalski (profesoară de română şi autoare de manuale şcolare, acuzată că a plagiat într-unul din manuale, azi protestatară întru cauza literaturii) nu i-au susţinut poziţia; iar Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română a dat un comunicat în care afirma că subiectele sînt în conformitate cu programa. Ceilalţi protestatari - cîţiva sindicalişti şi vreo două asociaţii - erau departe de a reprezenta "profesorii de română" sau măcar un număr consistent al acestora. Dar, cum se întîmplă la noi în astfel de situaţii, nu contează nici reprezentativitatea, nici argumentaţia, ci "capacitatea de a face zgomot". Cu ajutorul unei prese flămînde de scandal şi de vorbe mari, chestiunea se rezolvă. La un moment dat, chiar Academia Română a dat un comunicat în care îi solicita Ministerului Educaţiei o revizuire a subiectelor, dar din felul cum era formulat se vedea cel puţin o lipsă de documentare. În fapt, este vorba exclusiv despre subiectele la proba orală, care evaluează competenţele de comunicare ale elevilor pronind de la mici fragmente de texte. Nici vorbă de o "alungare a literaturii", care este prezentă în subiectele de la proba scrisă. Cum absolvenţii noştri stau, în general, prost cu abilităţile de comunicare, o astfel de probă este binevenită. E adevărat, industria de cărţi cu comentarii gata făcute suferă o lovitură puternică atunci cînd elevului nu i se mai cere să reproducă ce-a învăţat pe dinafară, ci să exprime opinii proprii pe marginea unui text la prima vedere. Profesorii de română înşişi - în general foarte conservatori - nu acordă atenţia cuvenită capitolelor despre comunicare din programă şi din manual: unii pentru că nu se pricep, alţii pentru că li se pare că misiunea lor este să se ocupe de "cultura neamului", nu de "fleacuri" precum exprimarea argumentată a unei opinii sau rezumarea coerentă a unui text. E foarte bine că sînt evaluate, la bac, abilităţile de comunicare. Iar lamentaţiile că marii scriitori "au fost daţi afară" sînt ridicole. Marile opere literare sînt "ucise" zilnic prin practica prăfuită a predării unor comentarii şi analize gata (şi prost!) făcute de către profesori care aşa au apucat şi nu vor sau nu ştiu altceva. Studiul literaturii în şcoală este în suferinţă nu pentru că la proba orală de la bac se dau fragmente din texte non-ficţionale, ci pentru că programa e încărcată şi dezechilibrată, pentru că se mizează prea mult pe "tehnici" şi pe noţiuni de teorie literară şi prea puţin pe formarea competenţelor de lectură, pe ideile şi viaţa din cărţi. Or, liceul trebuie să producă în primul rînd cititori capabili să înţeleagă şi să aprecieze un text, oameni care "să mai pună mîna pe o carte" şi mai tîrziu, din plăcerea de a citi. Această plăcere e omorîtă în faşă de studiul prea "tehnicist" al literaturii, de cerinţele adesea inadecvate şi complicate în mod inutil, de comentariile prăfuite şi plate adunate în cărţile "de pregătire pentru bac" (o analiză de-o precizie nimicitoare a cîtorva astfel de cărţi a făcut Ioana Bot în Dilemateca nr. 25, apărută pe 1 iunie). Ca să nu mai vorbim de faptul că, în era globalizării, elevii noştri fac, la liceu, prea puţină literatură universală (sau, la unele specializări, deloc). Acestea mi se par adevăratele probleme care "alungă" literatura din mintea elevilor, nu faptul că, la bac, subiectele de la proba orală au fost concepute - în sfîrşit - altfel. Prinsă ca în menghină între diversele schimbări şi "modificări ale schimbării" provocate de fiecare ministru şi mentalitatea de cetate asediată a celor care cer, în numele "culturii neamului", să nu se schimbe nimic, ci să rămînem la aceeaşi viziune solemnă şi patetică a "Templului literaturii" ca acum zeci de ani, educaţia literară a elevilor se face, pînă la urmă, de la caz la caz, în funcţie de cît de bun e profesorul. "Sistemul" nu e bun, dar - nu-i aşa? - omul sfinţeşte locul.