Cine a excomunicat cultura rusă?

1 iunie 2022   SITUAȚIUNEA

Unele restricții temporare din partea unor instituții culturale occidentale, impuse artiștilor ruși care nu s-au desolidarizat de Putin și de războiul ordonat de el în Ucraina – restricții, ce-i drept, luate – unele – sub imperiul emoției și nu întotdeauna foarte înțelept –, au permis propagandei ruse să pretindă complet fals că Vestul urăște cultura rusă și că în presupusul său program „cancel culture” intră și marile valori ale acesteia. Opinia circulă, din păcate, și în afara propagandei ruse oficiale, chiar printre unele spirite „fine” de la noi, care deocamdată se mulțumesc cu sarcasme aluzive:

„O conversație cu Mihail Neamțu despre Posedații lui Dostoievski (astăzi mai cunoscut sub titlul, mai puțin fericit, de Demonii). Discuția noastră a fost filmată în ianuarie 2022, cînd Dostoievski – după mine cel mai mare geniu literar alături de Cervantes – nu era încă excomunicat din literatură” (subl. mea). (Andrei Vieru, postare pe Facebook)

Cine l-a „excomunicat” pe Dostoievski din literatură după ianuarie 2022? Unde? Cînd? Cu ce efect? Propoziția, cu verbul conjugat prudent la diateza pasivă, se menține în vag, permițînd o mulțime de interpretări, care mai de care mai sumbre. Dar, la modul general, se înțelege că autorul „excomunicării” e Occidentul mîniat pe Rusia, care Occident ar mai fi găsit astfel un subiect pentru a sa ticăloasă „cancel culture”. Fals!

Nu, Occidentul nu-i excomunică nici pe Dostoievski, nici pe Tolstoi, nici pe Bulgakov, nici pe Pasternak, nici pe Ceaikovski, nici pe atîtea alte genii din literatură, muzică sau film. Vorbesc de Occidentul adevărat, nu de eventuale nesemnificative excepții. Dar unii simt pesemne nevoia să-i confecționeze Vestului o imagine respingătoare și unilaterală, iar cultura rusă devine, pentru ei, victima unei culturi decerebrate, decadente și autodistructive – exact ceea ce susține și propagnda putinistă.

Și cine vrea sau a vrut să nimicească sau să „excomunice” cultura rusă? Nu Vestul, ci însuși statul rus în diferitele sale întruchipări. Cine l-a exilat pe Turgheniev, cine l-a deportat în Siberia pe Dostoievski? Cine l-a ținut în închisoare pe Cernîșevski? Statul rus, nu Occidentul. Cine l-a excomunicat pe Tolstoi? Biserica rusă pravoslavnică, susținută de statul rus. Cine i-a persecutat pe Bulgakov, pe Ahmatova, pe Pasternak? Cine l-a exilat pe Soljenițîn? Cine a forțat înjosirea unui Șostakovici? Statul sovietic, moștenitorul statului rus. Cine astăzi arestează, exilează, omoară, cenzurează pe oricine care nu vorbește în termenii propagandei oficiale? Statul rus, din nou, nu Occidentul, care i-a apreciat, i-a publicat în imense tiraje, i-a jucat și uneori i-a premiat pe toți acești scriitori, artiști, muzicieni etc. și pe destui alții.

De fapt, de la începutul secolului al XIX-lea, o parte însemnată și cea mai valoroasă a culturii ruse s-a aflat într-un război aproape niciodată întrerupt cu statul rus și conducătorii săi – de la Nicolae I la Stalin și la Putin (cu excepția perioadei Gorbaciov-Elțîn). Închisoarea, deportarea, lagărul, asasinatul, exilul și mai ales cenzura au fost armele statului acestuia, a cărui cultură politică nu înțelege decît opresiunea și persecuția ca mijloace de guvernare. Nu cred că a mai existat pe lume vreun alt stat care, atîta timp și cu atîta consecvență, să fie în război cu precădere contra propriei culturi libere, în tot ce avea aceasta mai respectabil și mai valoros. (Spre comparație, în Germania o situație asemănătoare a durat numai 12 ani.) Sigur, soluțiile propuse de „intelighenția” rusă de ieri și de azi au fost nu o dată radicale și utopice, dar vina principală și primordială pentru această radicalizare și înstrăinare de realitate a fost întotdeauna a statului și a politicii autocratice care-i era proprie.

Cîtă nedreptate, deci, ba chiar cît resentiment față de Occidentul contemporan, cîtă complezență, în schimb, chiar involuntară, față de autocrația rusă eternă la oricine dă a înțelege – fie și aluziv, ba-i poate chiar mai grav dacă e aluziv – că excomunicarea acelor mari creatori ar fi, într-un fel sau altul, opera Occidentului! Și cîtă impardonabilă confuzie la cel care evită să spună răspicat că ea se datorează acelui stat brutal și mîrșav – o mare catastrofă pentru lume și, nu în ultimul rînd, pentru propria-i cultură!

Mai multe