Cînd preşedintele are dreptate

6 octombrie 2006   SITUAȚIUNEA

Presa română a descoperit (a cîta oară?) apa caldă. E adevărat, pentru ca această descoperire să aibă loc a fost nevoie ca respectiva apă să treacă mai întîi printre corzile vocale ale preşedintelui Traian Băsescu. La deschiderea anului universitar, preşedintele a spus că nici o universitate românească nu se află între primele 500 din lume. O agitaţiune fără precedent a cuprins redacţiile de pe tot cuprinsul ţării, agenţiile de presă au "pus pe flux" afirmaţia prezidenţială, jurnaliştii s-au apucat să dea telefoane pe la experţi şi pe la comentatori şi să-i întrebe ce părere au, televiziunile şi posturile de radio au reluat ştirea din oră în oră, ziarele de a doua zi au potrivit "noutatea" care pe unde au putut, pe prima pagină sau în interior; aproape 24 de ore, ţara întreagă a putut lua cunoştinţă de această realitate: nici o universitate românească nu se află între primele 500 din lume! "Şi ce credeţi că se va întîmpla acum, care vor fi consecinţele discursului lui Traian Băsescu?" - m-a întrebat o tînără colegă de la o agenţie de ştiri. "Păi, nu se va întîmpla nimic; în afară de faptul că presa va avea o zi-două un subiect de întors pe toate feţele" - îi răspund. "Aha - zice colega rîzînd - aşa cum fac eu acum..." Că universităţile româneşti nu se află printre primele 500 din lume se ştia de mult, unele publicaţii preocupate de altceva decît de scandalurile cotidiene au scris pe lung, pe larg şi pe înalt despre asta. Se ştie - cel puţin în unele medii - şi de ce universităţile noastre nu sînt performante. A te juca de-a breaking news pe tema asta arată un soi de goană gîfîită după subiecte "tari" chiar şi acolo unde ele nu sînt de găsit. Şi apoi, este o boală veche a presei noastre de a face ştiri din ce spune preşedintele: care va să zică, pagini întregi de studii şi analize îţi demonstrează că universităţile româneşti stau prost şi abia faci din ele o ştiruţă de zece rînduri; spune preşedintele acelaşi lucru - e tare, dom’le, o dăm pe prima pagină! Altminteri, preşedintele are dreptate (nici n-avea cum să nu aibă - cu siguranţă că i s-au furnizat materiale documentare şi analize făcute de experţi). Universităţile noastre sînt slabe şi necompetitive; s-au dat mii de titluri de doctor unor oameni care nu au avut deloc de-a face cu cercetarea ştiinţifică şi nici nu au de gînd să aibă de aici înainte, dar au vrut să pună "dr." pe cartea de vizită; infrastructura e proastă; există mulţi profesori (mai ales la universităţile nou-înfiinţate prin provincie, pentru a satisface orgoliile politicienilor locali) făcuţi "pe puncte", pe baza unor cărţi compilate prost; printre studenţi predomină o atitudine minimal-pragmatică prost orientată şi, pe termen lung, perdantă: "să mă văd eu cu diploma, că pe urmă mă descurc..."; sistemul universitar se birocratizează pe zi ce trece (la asta contribuind şi aderarea la UE, căci excesiva birocraţie universitară e cu totul şi cu totul europeană); ideea populistă că învăţămîntul superior public trebuie să fie gratuit n-a făcut decît să priveze universităţile de nişte fonduri care ar fi putut proveni din taxe şi să "născocească" formule cel puţin discriminatorii - peste tot există "locuri de la buget" şi "locuri cu taxă"; iar faptul că doar 1% dintre studenţi provin din mediul rural şi doar cîteva procente din micile localităţi urbane arată că gratuitatea nu-i ajută pe cei nevoiaşi, dar buni la carte. Aşa încît preşedintele are dreptate, dar discursul său nu ajută la nimic, nu are cum. Presa a sărit, după cîteva zile, pe alt subiect din mediul universitar (reluat şi acesta an de an, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună): nu toţi studenţii au prins camere în cămin. Aritmetic, observaţia e corectă; dar "ideologic", perspectiva e greşită. Unele universităţi (de stat!) din Europa nu au deloc cămine, altele (de exemplu, "La Sapienza", cea mai mare universitate din Italia) au vreo mie de locuri în cămin la o sută de mii de studenţi înscrişi. Studiile universitare nu sînt obligatorii, în toată lumea ele costă mult; diferenţa faţă de România este că în SUA şi în celelalte ţări dezvoltate "de banii cheltuiţi" se oferă, în schimb, performanţă. Şi cu aceasta, dragi cititori, radioascultători şi telespectatori, subiectul de presă "universităţile româneşti" s-a încheiat pînă la anul sau pînă cînd se va mai referi la ele preşedintele. Între timp, noi cu braţe ca oţelul vom culege în continuare muşeţelul universitar mediocru care este. Consecinţele se vor vedea în timp: după o aderare mediocră la UE (tot preşedintele a spus), vor urma încă destui ani de mediocritate europeană din partea României.

Mai multe