Ce rămîne din CNSAS

10 noiembrie 2005   SITUAȚIUNEA

Comparat cu proiectul lui Constantin Ticu Dumitrescu şi cu aşteptările societăţii civile, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii e o caricatură. O cacealma. E drept, unii şi-au putut vedea dosarele, dar nu toţi au senzaţia că au văzut tot ce era de văzut. Lucrurile se desfăşoară în aşa fel încît nu există nici o garanţie că deţinătorii reali ai arhivelor livrează prompt şi corect ceea ce li se cere. S-au operat şi oarecari deconspirări, dar, de regulă, ele s-au făcut căznit şi arbitrar, astfel încît nici cei dezvăluiţi, nici cei "spălaţi" nu pot fi puşi, fără ezitare, pe liste definitive. Au existat erori scandaloase, nereguli procedurale jenante, disfuncţii de organizare internă care, nu o dată, au frizat ilegalitatea. Funcţionarii de bună intenţie au obosit ori s-au îndrăgostit mai mult decît era cazul de postul lor, iar Colegiul CNSAS a evoluat spasmodic de la derută şi blegeală la ticăloşie. Oameni care, într-o lume normală, ar fi predat istorie judeţeană sau lucru manual în reţeaua unor şcoli elementare de periferie au ajuns mici vedete de conjunctură. Caractere alcătuite din mîzgă şi sulf au ajuns să se ocupe de toaleta morală a naţiei. "Bine" cu adevărat nu au mers decît complicitatea SRI-CNSAS şi interacţiunea conspirativă dintre feluritele guvernări (şi preşedinţii) şi ramura lingău-conservatoare a Colegiului. Cei aproape patru ani pe care i-am petrecut, cu mici puseuri de naivitate, în această subterană tristă au fost anii cei mai bolnavi ai experienţei mele post-revoluţionare. Şi totuşi, cînd tapajul steril din jurul acestei instituţii se va stinge şi cînd corifeii ei vor reveni la un legitim statut de inexistenţă, ceva se va alege, cu siguranţă, din activitatea CNSAS. Nu bîrfele jurnaliere, nu ambiţiile şi turpitudinile cîtorva caraghioşi, ci munca discretă, harnică şi preţioasă a unui grup de tineri, despre care nu se vorbeşte şi pe care şefii lor nu dau doi bani. E vorba de departamentul de cercetare, un soi de "comando" al acribiei şi dedicaţiei profesionale, care a produs deja peste douăsprezece volume compacte de studii şi documente, precum şi o serie de articole de specialitate, apărute în publicaţii de profil. Pentru memorie şi pentru a reechilibra disproporţia dintre prestaţia lor şi nedreapta penumbră în care lucrează, îi voi numi deîndată, în ordine alfabetică: Cristina Anisescu, Florian Banu, Theodor Bărbulescu, Liviu Marius Bejenaru, Clara Cosmineanu Mareş, Iuliu Crăcană, Camelia Duică, Alina Ilinca, Nicoleta Ionescu Gură, Oana Marcu, Mirela Matiu, Silviu B. Moldovan, Elisabeta Neagoe Pleşa, Liviu Pleşa, Liviu Ţăranu. Aflaţi cu toţii în jurul vîrstei de treizeci de ani, ei au pus deja la îndemîna publicului un masiv corp de informaţii, analize şi comentarii, de natură să deconspire cu adevărat, într-o măsură nesperată, nebuloasa teroare întreţinută de Securitate. Cititorul interesat va avea, de-aici înainte, posibilitatea să afle lucruri edificatoare despre o sumedenie de subiecte ţinute, pînă mai ieri, "sub obroc": mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România, inventarul membrilor CC al PCR între 1945 şi 1989, raporturile Bisericii Ortodoxe cu dictatura comunistă, dosarele de urmărire şi procesele politice ale unor figuri importante de după război (de la generalul N. Rădescu la Nicu Steinhardt), "primăvara de la Bucureşti" din 1964, evoluţiile economice ale României din 1936 pînă în perioada Sovrom-ului, structurile, cadrele, obiectivele şi metodele Securităţii etc. Gheorghe Onişoru a prefaţat ornamental unul sau altul din volumele amintite, pentru a beneficia, furtiv, de meritele întreprinderii. Dar Silviu Moldovan, şeful serviciului de cercetare, a fost destituit fără argumente la vedere, iar echipa a fost, o bună bucată de vreme, trimisă la munca de jos: trebuia să care dosare şi să numere file la depozitul din Popeşti-Leordeni, unde SRI-ul a acceptat, de gura lumii, să transfere cîte ceva din măruntaiele sale, într-un ritm care promite să dea satisfacţie abia generaţiilor viitoare. În felul acesta, singurii membri CNSAS care, pe termen lung, pot justifica existenţa unei instituţii altfel eşuate sînt ţinuţi în regim de provizorat, hărţuiţi, penalizaţi, umiliţi. Iar "decidenţii" precari şi insalubri umplu ziarele cu "realizările" lor suspecte, cu suficienţa lor "înţeleaptă". Peste cîteva luni, mandatul acestor decidenţi expiră. Nu-mi fac iluzii. Cei mai răi vor putea fi păstraţi sau înlocuiţi cu clone convenabile. Onişoru pretinde deja că vizitează frecvent Cotroceniul şi că are sprijinul Partidului Liberal, care, de altfel, e autorul nominalizării lui, cu şase ani în urmă. E posibil. Politica de cadre a liberalilor nu e lipsită, uneori, de gustul surprizei şi al riscului. Cît despre destinul ulterior al CNSAS-ului, el se va decide - vreau să sper - nu în funcţie de sforării şi calcule de circumstanţă, ci în funcţie de efortul cîtorva cercetători care cred în adevăr şi în tenacitatea căutării lui. Restul e carierism mărunt, şmecherie de tîrgoveţ, obrăznicie adaptativă. Adică o adunătură de figuri trecătoare, într-o trecătoare menajerie de epocă...

Mai multe