Către Europa de peste gard

8 martie 2017   SITUAȚIUNEA

Anul acesta se împlinesc zece ani de cînd am devenit membri ai Uniunii Europene. Dar n-am reușit din prima. Textul de mai jos a fost scris drept comentariu la un episod al pre-aderării, în care integrarea țării noastre a fost amî-nată. Îl republic ca pe un memento tragi-comic al primului eșec. 

La Bruxelles e mare sărbătoare. Cei zece noi membri ai Uniunii Europene trăiesc euforic un eveniment la care au visat şi pentru care au muncit 15 ani. România şi Bulgaria au rămas, deocamdată, pe dinafară. „Ce simţiţi?“ – mă întreabă, cu perfidă candoare, un jurnalist occidental. Pînă să-i răspund ce simt eu, îmi trec fulgurant prin minte răspunsurile posibile ale altor compatrioţi. Diplomatul român: „Ne bucurăm sincer pentru succesul țărilor prietene şi sîntem ferm convinşi că foarte curînd ne vom găsi şi noi locul în marea familie europeană din care facem, de drept, parte“. Guvernul: „Am luat măsuri ferme pentru a urgenta încheierea negocierilor la capitolele încă restante ale aderării. Dacă am fi fost la putere şi în perioada 1996 2000, n-am fi avut acum această rămînere în urmă. Din păcate, greaua moştenire a guvernării Constantinescu şi contextul internaţional nefavorabil ne-au ţinut pe loc. Avem însă sprijinul necondiţionat al organismelor comunitare şi sîntem pe drumul cel bun“. Opoziţia: „Actualii conducători poartă întreaga răspundere a acestui eşec, cu consecinţe incalculabile pentru viitorul ţării. Cerem demisia guvernului corupt şi incapabil şi îi asigurăm pe alegători că, odată ajunşi la putere, vom şti să reducem neîntîrziat handicapul la care ne-a condamnat, în mod iresponsabil, stînga cripto-comunistă“. Acţiunea Populară: „La sfîrşitul guvernării Constantinescu, integrarea europeană a României era, practic, încheiată. Jacques, Bill şi Tony promiseseră, între patru ochi, preşedintelui României o manevră conjugată de susţinere politică. Numai că o gaşcă de securişti şi trădători, în frunte cu Băsescu, Ciorbea, Lupu, Năstase, Stoica şi Iliescu, la care s a adăugat intelectualitatea nerecunoscătoare, în frunte cu Ana Blandiana şi alte grupuri de dialog social, au zădărnicit acţiunea liderului Convenţiei, aducînd ţara în faliment“. România Mare: „Am fost lucraţi, ca întotdeauna, de unguri, masoni şi ţigani, sub conducerea ovreimii internaţionale, pe care, cu acest prilej, o salutăm cu dragoste şi respect“. Omul de pe stradă: „Să-i ia dracu’ pe toţi, cu Europa lor cu tot!“ Taică-meu: „Dacă aş avea o mitralieră, aş face ordine în doi timpi şi trei mişcări!“ Românul dîrz: „Nu-i nimic! Nouă totul ne-a mers de două ori mai greu decît altora! Dar românul nu piere! Cei din urmă vor fi cei dintîi!“ Românul mesianic: „Această lăsare deoparte a României nu e întîmplătoare! Se ştie că aici, la întorsura Carpaţilor, pe locul unui vechi centru spiritual al lumii, se pun bazele unui nou ciclu de civilizaţie. Cînd toţi ceilalţi vor fi distruşi de excesele lor materialiste, la noi va răsări, pur, soarele spiritual al mîntuirii universale!“ Românul trans-atlantic: „Nu ne pasă de Europa dumnealor! Washington-ul ne primeşte oricînd, cu braţele deschise!“ Românul interbelic: „Chestia e hotărîtă încă de la Ialta şi parafată la Malta. Ne agităm de pomană!“ Românul corect politic: „Avem datoria să cerem amînarea sine die a aderării României la Uniunea Europeană. Nu merităm să intrăm în rîndul lumii, cîtă vreme ONG-urile nu vor lua puterea, pentru a instaura statul de drept, în care femeile, homosexualii, nefumătorii şi minorităţile să aibă asigurată o viaţă mai bună, devenind, încet-încet, majoritari“. Românul uitat de Dumnezeu: „Era normal! Pe polonezi i-a ajutat Papa, iar pe unguri – unguroaicele din diaspora, căsătorite, toate, cu vîrfuri politice. Cehia (ca şi Slovenia) nu constituie, oricum, o problemă: e uşor să faci ordine într-un teritoriu cît două judeţe. Noi am fost întotdeauna singuri!“ Românul postmodern: „Ideologia integrării europene e o ideologie a puterii, ca şi ideologia autohtonismului. Orice pledoarie în favoarea uneia sau alteia e abuzivă şi interesată. Aşadar, pelicanul sau babiţa!“ Radu Anton Roman: „Dragii mei, aţi mîncat vreodată plăcintă de brusturi, cu capere şi unghii de potîrniche? Ca vin, vă recomand o prisăcoasă de Trifeşti, cu miros de fîn încins, de nucă putrezită şi de adagio mozartian“.

Jurnalistul occidental insistă: „Ce simţiţi?“ Nu ştiu. Doar onoarea un pic „nereperată“. Mai vorbim în 2007, în 2009 şi în 2011. Pînă atunci, dau o fugă pînă la vecinul şi amicul meu Radu Anton Roman.

Mai multe