Brexit is not Brexit
Ultimele desfășurări pe tema Brexit din Marea Britanie – mă refer la eșecul planului May pentru o ieșire ordonată, respins masiv de Parlament, dar și la speculațiile tot mai răspîndite că Brexit-ul va fi amînat, suspendat, ba chiar, poate, anulat printr-un nou referendum – demonstrează ceva demn de reținut pentru toți politicienii, inclusiv cei români, dar și pentru nenumărații comentatori: anume că nu „elitele liberale“, atît de urîte de eurofobi și „nativiști“, sînt „desprinse de realitate“, cît și de interesele profunde ale națiunilor, cum ni s-a tot repetat pînă la sațietate, ci exact invers. Eurofobii („eurosceptici“ e un eufemism care murdărește respectabilul termen de „scepticism“) din politică și din presă, admiratorii lui Putin și ai lui Trump, fie ei de dreapta sau de stînga, au demonstrat deocamdată, fie și numai pe tema Brexit-ului, că nici nu înțeleg realitatea, nici n-au avut în vedere interesele poporului lor.
Într-adevăr, realitatea lumii noastre este globalizarea – nu numai economică, ci și populațională, culturală, informațională. Nu că legăturile respective nu pot fi la urma urmelor rupte, dar prețul unei asemenea rupturi este uriaș. Eurofobii britanici au crezut în mod absurd că Marea Britanie trăiește încă la 1950, dacă nu la 1930. Că e o „insulă“ în sens economic și financiar, că dispune de „spatele“ oferit de dominioane și colonii. N-au putut gîndi în termeni contemporani, înțelegînd că legăturile de 40 de ani cu Uniunea Europeană nu pot fi destrămate cu una, cu două, spre satisfacția marii mase a publicului îmbrobodite cu minciuni. Au uitat că nu mai există colonii. Au uitat de economia globală, de circulația fluxurilor financiare. Au uitat de delocalizarea companiilor. Au uitat că aproape orice obiect de uz curent – un aspirator de praf, un calculator, un aragaz – e de multe ori proiectat într-o țară, produs într-o a doua, asamblat într-o a treia și vîndut pe o piață internațională. Au fost destul de abili în a utiliza tehnologia modernă a informațiilor și a publicității spre a acoperi realitatea cu fake news, dar n-au înțeles nimic altceva din structura societăților contemporane dezvoltate. N-au înțeles nici lucruri mult mai locale, ca problema frontierei dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, riscînd să reaprindă focul violențelor din Ulster, stins după „acordul din Vinerea Mare“. Asta a demonstrat că n-au priceput nici măcar aspirațiile de pace ale unei părți a populației Marii Britanii.
Lumea de azi e foarte complicată și greu de înțeles. Interconexiunile și interinfluențele fac sistemul global în mare măsură imprevizibil pe termen ceva mai lung. Totuși, s-a dovedit că mult hulitele „elite globale“, că „eurocrații“ de la Bruxelles înțeleg ceva mai bine cum stau lucrurile decît adversarii lor, care pretind că au soluții simple și eficiente, dar care de fapt au un sunet „medieval“. În fapt, nu numai că n-au soluții deloc, dar convulsiile politice prin care trece Marea Britanie de doi ani dovedesc și faptul că nici măcar nu le-au căutat.
Într-adevăr, sentimentul meu este că nici măcar eurofobii nu s-au așteptat să cîștige referendumul privitor la Brexit. Iar după ce s-au văzut cu sacii în căruță, n-au mai știut nici ce să facă cu sacii, nici cu căruța, adică în general n au știut cum să guverneze. Asta arată dilema existențială a „nativiștilor“ și radicalilor iliberali de pretutindeni: dacă guvernează după ideile lor, duc țara respectivă în haos. Dacă fac compromisuri în anumite direcții, acceptînd parțial „globalizarea“, nu-și îndeplinesc promisiunile și sînt condamnați, mai devreme sau mai tîrziu, să piardă și puterea. Dacă se aliază între ei – cum vor unii din Polonia și din Italia acum, înainte de europarlamentare – riscă să-și confrunte naționalismele reciproce. Dacă nu se aliază, rămîn prea slabi.
Pe scurt, eurofobii, ieșiți din marginalitatea în care au stat atîta vreme în Europa, încep să înțeleagă că a conduce o țară (sau o Uniune) nu-i la fel de ușor ca inventarea unei campanii electorale bazate pe falsuri. A guverna decent într-o lume globală, cu economii și societăți extrem de intricate și de dependente una de cealaltă și fiecare de ansamblu, e o sarcină dificilă, și nici consilierii de imagine nu ajută, nici demagogia vidă. Pe oameni, ce-i drept, îi poți înșela destul de ușor, dar economia nu poate fi păcălită, fiindcă legile sale au ceva din obiectivitatea legilor naturii, chiar dacă nu se impun pe loc și în mod evident, precum legea gravitației. Și dacă eurofobii încep să dea semnalele eșecului în Marea Britanie, crede cineva că ei vor reuși în țări mici și slabe precum Ungaria și România?
„Brexit is Brexit“, obișnuia să declare sentențios Theresa May, cînd i se sugera că, poate, poporul britanic a votat indus în eroare, fără explicațiile necesare, sedus de promisiuni fără acoperire și că, în consecință, ar trebui să se găsească o alternativă rezonabilă la Brexit. Acum, un lucru, cel puțin, pare clar: Brexit is not Brexit. Ce anume este, încă nu știm.