Bookfest. Am intrat in UE
Să presupunem că aţi citi undeva următoarea ştire: "Marţi, 13 iunie, la Romexpo, s-a deschis prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest. În cuvîntul inaugural, dl Gabriel Liiceanu, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, a insistat asupra faptului că Salonul a fost organizat exclusiv din resurse private şi a făcut o vagă aluzie la refuzul Ministerului Culturii de a contribui financiar la acest proiect. Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs despre importanţa cărţii în istoria unui popor şi a pledat pentru simbioza între cultura scrisă şi tehnologiile moderne ale informaţiei. Ambasadorul Germaniei, Excelenţa Sa dl Wilfried Gruber, şi-a exprimat satisfacţia de a vedea la Bucureşti, la încheierea misiunii sale, un Salon de Carte atît de bine organizat şi care, pe deasupra, are în denumire o particulă germană, fest. În încheiere, oficialităţile prezente au vizitat cîteva standuri şi au participat la recepţia oferită de organizatori". Plicticos, nu-i aşa? În "ordinea" presei române, dacă Traian Băsescu apare în public şi nu "se ia" de Guvern, dacă la un asemenea eveniment cultural nu ies scîntei dinspre/ înspre Ministerul Culturii, n-am făcut nimic: n-avem marfă decît de-o "ştire pe scurt", bună de umplut vreun spaţiu rămas liber în ziar. Şi totuşi, aşa a fost. Într-o deplină normalitate, în prezenţa preşedintelui României, s-a deschis Salonul de Carte Bookfest. Traian Băsescu n-a mai fost, pour une fois, "preşedinte-jucător", ci preşedinte pur şi simplu: a patronat, în modul cel mai adecvat funcţiei sale, deschiderea acestui eveniment cultural. Grămada de jurnalişti cu microfoanele şi reportofoanele întinse spre corzile vocale ale preşedintelui (doar-doar vor "pescui" ceva) a însoţit degeaba suita prezidenţială printre standuri: n-a fost decît o vizită obişnuită. Salonul beneficiază (în sfîrşit!) de un spaţiu generos, în care sînt prezente peste 200 de edituri. Standurile arată, în ansamblu, foarte bine: se simte efortul tuturor editorilor de a se prezenta în faţa publicului într-un mod cît mai atrăgător. În plus, nu mai este vorba despre un simplu tîrg în care editorii vînd şi cititorii cumpără (eventual cu preţ redus). Există spaţii de "animaţie" şi evenimente conexe: o "scenă literară", săli de conferinţe, o "agora" pentru întîlniri şi discuţii, un loc decorat foarte simpatic şi destinat copiilor şi altele. Dan C. Mihăilescu va modera, în fiecare după-amiază, Polemica zilei, iar în serile de sfîrşit de săptămînă cîţiva jurnalişti cunoscuţi (Mircea Dinescu, Robert Turcescu, Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu) vor fi "la dispoziţia publicului". Realitatea TV va transmite în direct mai multe evenimente din cadrul Salonului. Pe scurt, marţi seara, la deschiderea Bookfest, mi-am amintit de Salon du Livre din Paris: acum cîţiva ani, cînd am fost acolo, am "căzut" pe un moment în care Bernard Pivot transmitea în direct o dezbatere, într-un colţ avea loc o conferinţă, în altul - o întîlnire a unui autor pentru copii cu publicul său ş.a.m.d. Nu ştiu, în momentul în care scriu articolul (imediat după deschidere), cum se va desfăşura Bookfest pînă la sfîrşit, dar totul se anunţă foarte bine. Ca să semene întru totul cu Parisul, ar mai fi nevoie de ceva - iar asta nu mai depinde de organizatori: de un public numeros. Eventual, de vizite "cu clasa" organizate de profesorii din şcoli şi licee. Să nu-mi spuneţi că "sună pioniereşte", căci francezii n-au fost pionieri: la Paris, m-am intersectat, chiar la intrarea în Salon, cu elevi veniţi cu autocarele de la licee din provincie. Nu ştiu cîţi profesori de la noi s-au gîndit să organizeze aşa ceva. Probabil că mă aflu într-un exces de "gîndire pozitivă", dar faptul că, după mai bine de un deceniu de Bookarest la Teatrul Naţional, evenimentul naţional dedicat cărţii capătă un nou contur mi se pare echivalent cu o intrare în normalitate. Desigur, nu putem uita că, pentru a se ajunge aici, Asociaţia Editorilor din România a avut de luptat cu orgoliile nejustificate ale altor cîteva asociaţii editoriale şi cu amorţeala plină de ambîţ a Ministerului Culturii. Dar pînă la urmă AER a dovedit că se poate lucra şi la noi profesionist, iar sponsorii (Vodafone şi Volvo) au demonstrat că firmele private pot asigura, prin implicare în proiecte culturale şi sociale, desfăşurarea independentă a unor evenimente de o asemenea anvergură. Ministerului Culturii i-a rămas, din această combinaţie, rolul de perdant - pe care, de altfel, ştie să-l joace cel mai bine. Cu siguranţă, nu vor lipsi reproşurile şi nemulţumirile, iar unii vor rămîne în continuare cu ideea că "AER şi Liiceanu şi-au urmărit interesele". Ca simplu vizitator, mă simt însă foarte bine. Am intrat în UE.