Becali, Băsescu, Obama - în această ordine?</i>

9 aprilie 2009   SITUAȚIUNEA

Cineva care a lipsit mult din ţară şi nu a urmărit actualitatea românească are toate şansele, dacă se întoarce zilele acestea, să nu priceapă pe ce lume se află. Dacă deschide televizorul, dă peste un lung sos de vorbe în mijlocul căruia pluteşte "cazul Becali". Pe marginea lui se fac scenarii (că ar fi un "caz politic", că ar fi o manevră pentru a-l face, de fapt, contracandidatul lui Băsescu la prezidenţiale etc.) ori se "dezbate" situaţia statului de drept în România. O pleiadă întreagă de avocaţi, jurnalişti şi moderatoare cu ochi albaştri sau căprui încearcă să ţină poporul în faţa micului ecran, cu orice preţ. Dacă omul nostru citeşte ziarele, observă că mai toţi editorialiştii români se ocupă de acelaşi caz, dar ceva mai serios şi mai argumentat, fără mareea verbală de la televizor. În orice caz, constată că scena mediatică e dominată de arestarea lui Gigi Becali. Dacă insistă, mai află de prin ziare şi de la telejurnale că Mircea Geoană a solicitat să fie anchetat fratele preşedintelui, iar Crin Antonescu a vorbit despre "clanul Băsescu". În fine, dacă perseverează, s-ar putea să mai afle şi altele, dar nu-şi va reveni prea uşor din şoc. Să presupunem că omul nostru vine dintr-o ţară europeană occidentală, unde subiectele acestor zile au fost cu totul altele: summit-ul NATO, reuniunea G20 de la Londra " unde s-au luat decizii importante pentru relansarea economiei mondiale ", întîlnirea informală SUA-UE de la Praga, care " se spune " a relansat relaţia transatlantică după atîţia ani de "răceală" din timpul preşedinţiei lui Bush. Va regăsi cu greu informaţii şi comentarii pe aceste teme şi, mai ales, va observa că mai nimeni nu le bagă în seamă. În general, ştirile externe sînt puţine şi superficiale la principalele televiziuni, iar cotidienele " în afară de Adevărul " nu le acordă prea mult spaţiu. Cînd este vorba însă despre asemenea evenimente importante, care chiar vor avea consecinţe (şi) asupra vieţii noastre, ar trebui tratate mai serios. Din păcate, s-a format un fel de stereotip printre jurnalişti şi manageri de presă: se zice că ştirile şi comentariile pe teme internaţionale nu au audienţă, aşa încît n-are rost să risipim timpul de emisie sau spaţiul în ziar cu ele. Statistic, s-ar putea să fie aşa. Dar, după ce ani la rînd a criticat mersul prea lent spre Uniunea Europeană, după ce a fost o voce atît de pregnantă în favoarea reformelor şi a europenizării, presa ar trebui, acum, să fie în continuare atentă la ce se întîmplă "în afară" şi să discute şi subiecte internaţionale. O face, de multe ori, provincial şi neglijent. De exemplu, despre summit-ul NATO au scris destule ziare, dar insistînd ridicol pe gafele lui Berlusconi sau pe stîngăciile lui Băsescu, într-un stil tabloid care arată (tot) dorinţa de a stoarce audienţă. Antena 3 a transmis în direct, de la Kehl şi Strasbourg, trecerea liderilor Alianţei peste Podul Europa, dar prezentatoarea din studio a repetat de cîteva ori "comentariul" despre convorbirea telefonică a lui Berlusconi care a încălcat protocolul. În rest, mai nimic " nici o vorbă de substanţă despre importanţa evenimentului, nici un cuvînt despre situaţia actuală ori provocările viitoare ale NATO. În acest fel, transmisia în direct demonstrează nu că dăm importanţa cuvenită evenimentului, ci doar că avem acces la satelit. Sîntem "în rîndul lumii" doar din punct de vedere tehnologic, gîndirea ne-a rămas undeva în urmă. Problema însă nu este doar a presei. Ar fi inutil să ne enervăm că o mulţime de editorialişti n-au avut altceva mai bun de făcut decît să comenteze arestarea lui Becali, şi nu alt subiect: de ani întregi, personajul a tot "crescut" (tot datorită presei!), astfel încît acum nu mai poate lăsa pe nimeni indiferent. Era deja un caz social, înainte de a deveni şi unul juridic. Ne indignăm de pomană că nu avem mai multe ştiri şi comentarii externe: comentatorii care se pricep sînt puţini, astfel încît încă nu poate fi format un public mai numeros care să le citească. Mă tem că problema e una generală şi ţine de provincialismul nostru, de obstinaţia cu care rămînem veşnic în ograda proprie, privindu-ne foarte des în oglindă doar pentru a ne văita că nu ne bagă nimeni în seamă. După ce ne-am lamentat atît că vrem în Europa, acum ne pasionează doar fondurile europene, nu şi viaţa de toate zilele ori problemele concetăţenilor noştri europeni. Nu ştim să facem legăturile potrivite între "intern" şi "extern", iar deciziile luate la nivel european sau internaţional, la reuniunile Comisiei Europene sau ale G20, le privim cu veşnicele noastre porniri scenaristice, care explică totul prin cabale, conspiraţii, planuri ale "celor mari" de a-i subjuga pe cei mici şi amărîţi (ca noi, desigur!). Aşa că, dacă preşedintele Băsescu spune, de pildă, că relaţia transatlantică s-a relansat, confirmînd opţiunea României de acum cîţiva ani, nu-l luăm în seamă: e mai pasionant să privim spre gafe, şi oricum, nu-i aşa, opţiunea României "nu contează, că nu se uită nimeni la noi"... Dacă toată presa europeană scrie despre relaţia bună stabilită de liderii UE cu Barack Obama, nu ne interesează să înţelegem cum şi de ce, dar consemnăm la gazetă că preşedintele nostru a dat mîna cu cel american, ba chiar au schimbat şi cîteva vorbe. (Şi, bineînţeles, gazetarii mor de curiozitate să afle acele vorbe, deşi există 99% şanse să fi fost pur convenţionale " căci marile secrete nu se discută "din mers", la fotografia de grup.) Nu ne vom lecui uşor de obişnuinţa noastră veche de a nu privi dincolo de gard. Dar poate că ar trebui să începem tratamentul: ar da rezultate mai repede...

Mai multe