Baza de date ISI şi toga lui Laurenţiu

Lunea trecută mi s-au întîmplat cîteva lucruri despre care abia pe la miezul nopţii mi-am dat seama că au o oarecare legătură. Mai întîi, un coleg, conferenţiar la o facultate umanistă, care candidează pentru un post de profesor, mi-a povestit cum munceşte de cîteva zile să-şi "facă dosarul", bifînd tot felul de criterii şi căsuţe pur birocratice, total nerelevante pentru competenţa sa, compilînd liste cu articole publicate "în ţară şi în străinătate" şi blocîndu-se la chestiunea "articole publicate în reviste cotate ISI". (Pentru cine nu ştie, ISI este o bază de date internaţională cu reviste academice, în special din ştiinţele exacte.) Pur şi simplu, în domeniul său, n-are cum să publice în reviste cotate ISI. Aşa încît forurile competente se dau de ceasul morţii să "coteze" cele două-trei reviste româneşti de profil, să le "bage în ISI", adică; numai că sînt nişte criterii atît de... normale, încît va fi imposibil (de exemplu, "apariţia neîntreruptă şi la timp în ultimii zece ani" sau "existenţa unor abonaţi printre instituţii de specialitate şi biblioteci de profil", ceea ce nu e cazul cu zisele reviste academice româneşti). Apoi, am primit un telefon de la un alt coleg, universitar italian, decan al unei facultăţi filologice. Printre altele, mi-a spus că în fiecare zi are cîte o şedinţă departamentală în care se discută diverse proceduri de "ieşire" din procesul Bologna (acela cu "crearea spaţiului universitar unic european", care se aplică şi la noi cu mare avînt), iar vinerea are o şedinţă de consiliu pe facultate în care se votează ce s-a dezbătut în timpul săptămînii. "Asta e - mi-a zis amicul -, procesul Bologna a dat chix la noi, nu e decît o imensă birocraţie fără conţinut; ştiu că voi abia îl adoptaţi, cînd veţi dori să scăpaţi de el, vă pot acorda consultanţă". În fine, luni seara, la Realitatea TV, în emisiunea lui Robert Turcescu despre informatorul "Laurenţiu", au fost date şi cîteva imagini în care academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici (adică "Laurenţiu") participa, îmbrăcat în cuvenita togă, la o ceremonie universitară. N-a dorit să comenteze, desigur, dezvăluirile al căror subiect este, şi s-a retras "demn", în foşnetul togii şi copleşit de greutatea titlurilor, a decoraţiilor, onorurilor, funcţiilor pe care le-a obţinut în tranziţia românească mai degrabă pentru aparenţa sa de boier de viţă veche decît pe baza contribuţiilor culturale şi ştiinţifice. Legătura dintre aceste episoade aparent disparate o realizăm noi, "cei de pe margine". Dornici de integrare europeană şi de "intrare în lumea civilizată", ne-am apucat să preluăm, la grămadă, tot ce vine din Vest. În sistemul universitar, de pildă (a se vedea şi numărul despre "Universitatea curată" al revistei noastre), ne-am dat de ceasul morţii să "bifăm" tot ceea ce ni se părea "ne cere UE", în loc să gîndim cu capetele noastre. În plus, standardele şi criteriile vestice au căzut într-un context postcomunist cu o mare încărcătură de "specific naţional": profesori care şi-au luat titlurile la repezeală, pe bază de "oportunităţi", foşti activişti şi eterni mediocri ajunşi decani şi rectori, plagiate dovedite care rămîn fără consecinţe, studenţime dezorientată care vrea doar să obţină o "patalama" ca să-şi poată găsi un job, un aparat administrativ pletoric, ineficient şi conservator şi altele asemenea. Standardele vestice au găsit aici un amestec vîscos în care lipsa de criterii profesionale şi morale se îmbina cu veşnica adaptabilitate valahă. "Procesul Bologna", reforma şi toate celelalte au încăput adesea pe mîna unor simpli oportunişti pentru care reflexul principal este de a bifa rapid ce se cere "de sus" ("sus"-ul fiind pe vremuri partidul, iar acum Bruxelles-ul), de a întoarce din vorbe goale orice conţinut nobil, de "a zice ca ei", pentru ca apoi să poţi "face ca tine". În asemenea condiţii, orice criteriu şi orice principiu "de import" se scufundă în mîzga "adaptărilor" româneşti şi devine inoperant. Dar, odată "adoptat", el ne este vîndut ca "un nou pas înainte pe calea reformei", deşi nu e de fapt decît o nouă gogoaşă de vorbe fără acoperire. Deocamdată însă funcţionăm în acest amestec. Ne agăţăm de "baza de date ISI" ca de o mîntuire, sîntem obsedaţi "să ne recunoască străinătatea", am face orice ca să fim în topul primelor 500 de universităţi, dar în acelaşi timp îl copleşim cu onoruri pe "Laurenţiu", răbdăm rectori şi decani făcuţi "pe puncte", băgăm plagiatele sub preş. Nu spun că standardele occidentale n-ar trebui preluate şi aplicate. Spun doar că se alege praful de ele cînd le acoperim cu toga lui "Laurenţiu". Şi acoperite rămîn. Deocamdată, respectivului i s-a reziliat colaborarea cu TVR Cultural. În rest, nu i s-a retras nici un titlu, nici o instituţie academică n-a luat nici o atitudine, iar "comunitatea oamenilor de ştiinţă" (avem aşa ceva?) n-a simţit nevoia să zică nici pîs. Deocamdată, "reforma universitară" şi "procesul Bologna" îl includ şi pe "Laurenţiu", şi pe alţii din aceeaşi categorie. Şi, dacă ne mobilizăm, sîntem în stare să-l "băgăm" şi în ISI...