Băieţi simpatici şi dăştepţi

18 februarie 2008   SITUAȚIUNEA

Felul în care - cu cîteva excepţii - presa noastră a tratat vizita preşedintelui Sarkozy mi s-a părut ridicol: o vizită de lucru a unui şef de stat din Uniunea Europeană (care n-a fost mai mult, dar nici mai puţin decît o vizită de lucru) a fost "întîmpinată" cu glumiţe de Gara Obor şi cu aiureli de cartier dîmboviţean. Trec repede peste mărunţişuri: Cotidianul, un ziar "pentru cititori de elită", cum zice reclama, scrie numele tatălui Carlei Bruni "Bruni-Tedesky" (de fapt, e Tedeschi). În Ziua, ştirea e dată la "Externe" - că doar Sarkozy e străin, nu? Multe ziare şi televiziuni au încercat să extragă cu forcepsul o semnificaţie majoră din durata scurtă a vizitei şi din faptul că s-a scurtat şi mai mult faţă de anunţul făcut iniţial. Cu o minimă documentare, ar fi aflat că acesta este stilul preşedintelui francez, "rob" al eficienţei şi al adaptării din mers la situaţie. Şi, cu un minim bun-simţ, ar fi ajuns la o concluzie simplă: Nicolas Sarkozy nu avea de ce să zăbovească mai mult în România: s-a întînit cu preşedintele şi premierul, a ţinut un discurs în Parlament, a semnat un acord, s-a întîlnit cu comunitatea francezilor. Ce era să mai facă? Să viziteze Muzeul Satului şi să mănînce un mic pe malul lacului Snagov?! Dar toate acestea sînt fleacuri. Tot fleacuri sînt - deşi mult mai zgomotoase şi impertinente - "aproponturile" la relaţia sa cu Carla Bruni, apărute în tabloide. "Însurăţelul Franţei vine azi la Bucureşti", scria 7 plus, punînd pe prima pagină şi titlul unui vechi şlagăr de mahala reciclat astăzi ("Mă iubeşte femeile"). Dar de-aia sînt tabloide, ca să scoată cu orice chip senzaţionalul din orice. Numai că asemenea atitudini au apărut şi în presa cu pretenţii, care se supără dacă îndrăzneşti să n-o consideri "serioasă", "de referinţă", "quality". Evenimentul zilei a titrat: "Soţul Carlei Bruni vine la Bucureşti". Recunosc un "ce" simpatic în această formulă, care sugerează că preşedintele Franţei, orice ar face, deocamdată e covîrşit de celebritatea soţiei sale. Dar nu e decît o găselniţă sprinţară, cu care Ev. z. s-a lăudat prea mult anunţînd după aceea că Le Monde citează acest titlu... În fine, s-a vărsat multă cerneală pe tema "podiumului" plasat la tribuna Parlamentului, astfel încît preşedintele francez să poată ajunge la microfon. Nu doar tabloidele, dar şi un editorialist cu pretenţii ca Ion Cristoiu şi-a pierdut timpul şi pasta din pix cu asemenea detalii. Să zicem (deşi e greu de acceptat) că duhul băşcăliei româneşti e irepresibil. Dar şi atunci cînd s-au chinuit să scrie despre substanţa vizitei, cei mai mulţi gazetari au rămas la acelaşi nivel al zgîndărului indecent în dedesubturi. S-a speculat aiuritor pe tema implicării Gaz de France în proiectul Nabucco, s-a presupus enorm ce dedesubturi comerciale ascunde această vizită în care - totuşi - nu s-a semnat nici un contract, s-a dat cu presupusul despre "PR-ul" pe care Sarkozy ar urma să-l facă în Europa pentru izolatul nostru preşedinte, nevizitat mai de nimeni. Acelaşi Ion Cristoiu a scos din abisurile "asociativităţii" o comparaţie între întîlnirea Sarkozy-Băsescu de acum şi dialogul De Gaulle-Ceauşescu din 1968. "Asemănările" sînt ameţitoare, dar - desigur - orice pretext e bun pentru a sugera că Băsescu are înclinaţii autoritare. Exemplele ar putea continua, dar situaţia de ansamblu aceasta este: vizita preşedintelui Nicolas Sarkozy a fost trasă cu forţa înspre mîlul politicii noastre, într-un mod care dovedeşte incompetenţă în chestiuni de politică internaţională, necunoaştere a uzanţelor diplomatice, chef de băşcălie din orice şi - nu de puţine ori - rea-voinţă. Singurele comentarii cu substanţă pe care le-am citit în cotidienele patriei au fost al lui Ovidiu Nahoi în Adevărul şi al lui Dinu Flămînd în România liberă. Această stare de lucruri îşi are originea în lungii ani de zbenguieli mediatice ahtiate după audienţă, în apetenţa presei române de a reduce totul la derizoriu, în promovarea inconştientă a limbajului şi a comportamentelor de mahala. Preşedintele Băsescu nu este nici el străin de introducerea unui asemenea ton în astfel de împrejurări: gazetarii şi-au amintit de declaraţia sa de acum cîţiva ani (cum că "Franţa şi-a luat tainul"). Iar la cîteva zile după aceea, a spus despre clasa politică de la noi că ar fi "zoaie". Aşa, la grămadă. Evident, au urmat replici în acelaşi "stil", al altor politicieni, presa a fost "pe fază" şi le-a preluat (ba chiar le-a căutat cu lumînarea), aşa încît carnavalul continuă... Ne bîntuie un aer precar, de băieţi simpatici şi dăştepţi, care se prind repede şi "te fac din vorbe". Şi un fel de narcisism pus la murat şi scos din borcan cu porţia, să meargă mai bine micul şi berea: părem tare mîndri de noi că, uite, "n-avem mamă, n-avem tată", şi la o adică nu ne e teamă să "ne luăm" chiar de preşedintele francez. Şi de nevastă-sa, desigur... Acesta este, deocamdată, tonul dominant în peisajul public românesc. Dar ce ne pasă? Că doar sîntem ţară UE, nu?...

Mai multe