Am dat şi bacaloriatul ăsta...

10 iulie 2008   SITUAȚIUNEA

Îmi e greu să înţeleg de ce, în România de tranziţie, originalitatea e la mare preţ în domenii sau în chestiuni în care există soluţii verificate în alte ţări. De ce, cu alte cuvinte, demnitarii, politicienii, funcţionarii publici caută cu lumînarea "idei" (deşi nu au datele mentale necesare pentru aşa ceva) în loc să aplice, pur şi simplu, ceea ce cunoaşterea şi civilizaţia umană deja oferă pe tavă. E ca şi cum cineva, bîntuit de demonul ştiinţei şi tehnologiei, s-ar apuca să re-inventeze motorul cu aprindere prin scînteie, deşi despre funcţionarea lui se învaţă la fizică încă din gimnaziu. De exemplu, în problema bacalaureatului. S-a hotărît ca variantele de subiecte - 100 la număr - să fie afişate pe Internet cu ceva timp înainte de examen. Nu ştiu ca o astfel de "metodă" să fie folosită în alte ţări (unele dintre ele mai avansate ca noi în materie de utilizare a Internetului). Dimpotrivă, în statele cu sisteme educaţionale vechi şi solide, examenul de absolvire a liceului se păstrează în liniile generale care s-au dovedit bune şi funcţionale de multă vreme. Nimeni - nici francezii, nici britanicii, nici germanii, nici suedezii, nici chiar italienii (al căror sistem e mult mai slab decît în alte ţări) - nu schimbă un examen atît de serios şi de important de dragul Internetului sau pentru că vreun nou ministru se simte dator faţă de ţară cu vreo "viziune" proprie. La noi, asta s-a întîmplat: deşi multă lume a atras atenţia asupra ponoaselor pe care le va aduce această idee, ea s-a "implementat". Şi bag mîna în foc că prin vreo şedinţă ori prin vreun raport de activitate această nerozie s-a bifat la capitolul "noi succese în folosirea tehnologiei IT în procesul de învăţămînt". Rezultatele n-au întîrziat să se vadă. Elevii s-au apucat să tocească variantele de subiecte, părinţii au început să facă presiuni asupra profesorilor pentru a "lucra cu copiii la clasă" ce a pus ministerul pe Internet, căci "asta se cere", a apărut o întreagă industrie de cărţi şi broşurele cu rezolvări ale subiectelor, ba chiar şi "manuale de copiat". Industria de meditaţii a cunoscut şi ea un reviriment, după lovitura primită prin renunţarea la examenul de admitere în unele universităţi. Pe scurt: plasarea subiectelor pe web a favorizat învăţatul pe dinafară (deci odihna gîndirii) şi a stimulat copiatul. La limba şi literatura română, de exemplu, multe dintre variantele "rezolvate" ale subiectelor care circulă (pe Internet sau tipărite) sînt stupide, cu greşeli şi aiureli de tot felul. Şi omoară exact ceea ce ar trebui să dezvolte această materie la elevi: abilităţile de comunicare, capacitatea de a se exprima coerent şi argumentat pe o temă dată, gîndirea critică, instrumentele necesare pentru a înţelege şi analiza un text şi altele. În plus, "metoda" publicării pe Internet adaugă şi o notă de ridicol situaţiunii: în principiu, ar trebui ca elevii să demonstreze că au abilităţile de mai sus pe un text "la prima vedere". Afişate cu cîteva luni înainte pe site, textele devin, inevitabil, "victimele" mai multor vederi... Găselniţa ministerului nu reprezintă decît catalizatorul copierii. Au fost prinşi, scrie presa, 247 de elevi copiind. Ministerul şi-a descoperit brusc intransigenţa şi a anunţat procuratura. Dar cei prinşi sînt doar "ghinioniştii": de copiat, au copiat mult mai mulţi, eventual cu profesorul supraveghetor "ţinînd de şase" să nu-i prindă vreun inspector venit în control. E o metodă veche, aplicată cu sîrg în numele ideii "să-i ajutăm pe elevii noştri să fie mai buni decît ai lor"; după care unii profesori se pot lăuda cu "rezultatele bune şi foarte bune" pe care elevii dumnealor le-au avut la bac. Această "ajutorare" pe sub mînă este soră bună cu iniţiativa părinţilor de a strînge "fonduri de protocol" pentru profesorii din comisia de examen. Şi aceasta e o metodă veche, de dinainte de 1989. Iniţial, se "practicau" cafeaua, fursecurile, sucul şi pachetul de Kent. Între timp s-a ajuns la sume enorme - cîteva milioane de lei de elev, în liceele cu dare de mînă. Şi profesorii, şi părinţii, şi elevii percep examenul de bacalaureat ca pe un "obstacol" care trebuie depăşit prin orice mijloace. În ţările serioase, examenul numit "de maturitate" este privit ca o verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor deprinse de-a lungul anilor de şcoală, ca un mijloc de verificare, ca o competiţie a elevului cu el însuşi. Şi la noi ar putea fi aşa. Există destui elevi buni, care îşi văd de treabă, care învaţă şi se străduiesc să intre în viaţă cumsecade, prin meritele şi calităţile lor. Există destui profesori buni care ştiu ce trebuie să-i înveţe pe elevi. Actualul sistem "internautic", plus tendinţa generală spre descurcat, copiat şi corupt comisia îi defavorizează înainte de toate tocmai pe ei. Flămîndă de senzaţii tari, presa nu face decît să le sporească sentimentul că a fi elev bun şi serios în România e o greşeală amarnică, o inutilitate, o pierdere de timp aducătoare de frustrări. Aşa încît cu toţii - părinţi "cu iniţiativă", elevi "descurcăreţi", profesori doritori de "un fursec şi o cafea", funcţionari ministeriali "cu idei originale", jurnalişti zburdalnici şi nedocumentaţi - contribuie la compromiterea ideii de şcoală şi educaţie. După care aruncă spre cele patru zări interogaţia neliniştită: "cum de au promovat doar şaptezeci şi ceva la sută?...". În Franţa, în ultimii ani, aceasta e cifra promovaţilor la bac: cam şaptezeci şi cinci la sută. Nu se indignează nimeni, pentru că e un procent normal pentru un examen serios. La noi, e un procent nemeritat de mare. Dar, în fine, "am dat şi bacaloriatul ăsta"...

Mai multe