Ai noştri, dintre noi, pentru noi?

Cînd deschizi site-ul Guvernului (www.gov.ro), jumătate din ecran este ocupat de un dreptunghi albastru pe care se află o poză mare a premierului, alături de un fel de titlu cu litere de-o şchioapă: "Legea salarizării unice este aşteptată de toţi românii pentru că aduce bun simţ şi dreptate în sistemul public de salarizare". Dedesubt, un citat din dl Emil Boc în legătură cu aceeaşi lege: "Am vrut încă o dată să transmit membrilor grupului de lucru că la nivelul Guvernului am discutat propunerile pe care ei ni le-au anunţat şi formulat cu privire la posibilitatea de a avea legi separate pentru anumite agenţii şi structuri guvernamentale". Nu se înţelege mare lucru, dar " vorba lemnului! " este reiterată preocuparea pentru salarizarea din sistemul bugetar. De cînd a preluat mandatul, actualul premier a lansat două teme asupra cărora a tot revenit: cumulul pensie-salariu şi diferenţele de salarizare ale bugetarilor. Pe prima a abandonat-o, pe a doua o reia de cîte ori are ocazia, deşi la lege se tot lucrează şi se negociază, iar dl prim-ministru trăieşte cu senzaţia că "românii o aşteaptă" ca pe un act de mare dreptate socială. E curios că liderul unui partid care face parte din familia popularilor europeni (şi chiar a mizat pe această apartenenţă în campania pentru europarlamentare), numiţi şi "conservatori", defilează cu asemenea preocupări caracteristice mai degrabă unui partid de stînga. Dar ar fi absurd să cerem partidelor şi guvernelor româneşti coerenţă ideologică, nici unul n-a avut: guvernul Adrian Năstase (considerat de centru-stînga) a privatizat pe rupte şi a construit capitalismul sălbatic (sau "de cumetrie", Ion Iliescu dixit), iar guvernul (liberal?) condus de Călin Popescu-Tăriceanu a aruncat cu bani publici în stînga şi-n dreapta din raţiuni electorale (inclusiv pentru salarii şi sporuri mari în sistemul bugetar, făcînd numeroase angajări de personal în instituţiile publice şi întreprinderile de stat). Cum ar putea, aşadar, această "mare alianţă" PDL-PSD să aibă vreo coerenţă? Aşa că să trecem mai departe... Insistenţa cu care dl Boc reia povestea salarizării unice e un simptom (nu singurul...) al precarităţii în materie de comunicare a actualului guvern. Iar premierul e cea dintîi victimă a acestei precarităţi, deşi " probabil " se crede protagonistul "transmiterii de mesaje către populaţie". Apare la tot felul de briefinguri şi conferinţe de presă pentru a anunţa diverse măsuri minore, pline de detalii tehnice greu de înţeles de "populaţie", deşi, de la înălţimea funcţiei sale, ar fi mai potrivit să spună doar lucrurile esenţiale, fără a se pierde în amănunte, tocmai pentru a da încredere în vremuri de criză. Pe de altă parte, nu s-a dovedit capabil să coordoneze cumva procesul de comunicare dinspre executiv: miniştri sau oameni de partid zac cu orele prin studiouri de televiziune, spunînd adesea lucruri total diferite de cele afirmate de premier, ba chiar contrazicîndu-l deschis. În schimb, dl Boc a deprins " sau a fost sfătuit s-o facă " preocuparea faţă de imagine, meteahna principală a politicianului român. Îl tot vedem la televizor cosind, jucînd fotbal, cîntînd despre "cureaua lată" etc. Dacă încearcă (sau e consiliat) să îl copieze pe Traian Băsescu, e pe o cale greşită: preşedintele e unic în felul său de a fi popular, baia de mulţime îi prieşte şi îl determină să fie autentic. Dl Boc are stîngăcii în asemenea împrejurări. Şi, oricum, şi unul, şi celălalt nu fac decît să reediteze "idealul" de comunicare întruchipat de dl Ion Iliescu într-un slogan electoral de la începutul anilor ’90: "de-al nostru, dintre noi, pentru noi". Cu atîţia consilieri de imagine şi atîtea firme de marketing politic angajate pe bani grei, nu-i cam puţin? Ce va face sau nu guvernul pentru depăşirea crizei, rămîne de văzut. Dar cu siguranţă ar putea fi mai convingător dacă ar reuşi să comunice mai eficient. Problema este că la fel de proastă pare să fie comunicarea şi în relaţia cu Comisia Europeană. Recentul caz al recapitalizării CEC este " dincolo de problema în sine dacă infuzia de capital este sau nu ajutor de stat, deci respectă sau nu reglementările europene " un exemplu de proastă comunicare. Preşedintele a spus că birocraţii de la Bruxelles "se mişcă greu", premierul a mai spus ceva, cutare ministru a adăugat şi el ceva etc. La toate acestea, Comisia Europeană a răspuns că executivul nostru nu a dat la timp informaţiile necesare în legătură cu această problemă. A făcut-o printr-un purtător de cuvînt, unul dintre numeroşii purtători de cuvînt din enormul aparat de comunicare al Comisiei. Nu prin Jose Manuel Barroso şi nici măcar prin comisarul european de resort. Cu toate acestea, ce spune Comisia tinde să fie mai credibil decît ce spun, la noi, "şefii cei mari". Dintr-un motiv simplu: Comisia are mai multă credibilitate la publicul românesc în general. Nu pentru că preşedintele CE este filmat jucînd fotbal ori dînd cu coasa, ci pentru că ştie să comunice instituţional. O lecţie pe care "ai noştri" nu reuşesc s-o înveţe: se tem că "populaţia", dacă nu-i vede la televizor jucîndu-şi " prost " rolul de "ai noştri, dintre noi, pentru noi", nu-i mai votează. Poate că au dreptate, poate că şi "populaţia" are o problemă. Dar asta e deja o altă discuţie... P.S. Spuneţi repede cum se numeşte purtătorul de cuvînt al preşedinţiei! Nu, nu mai e Adriana Săftoiu. Vedeţi că nu ştiţi?