Afaceri și cultură

În inventarul ideilor primite de-a gata (cum ar spune Flaubert) apare frecvent tema rupturii structurale dintre activitățile lucrative („afaceri”) și cele ale gratuității, ale „finalității fără scop” (cultură). Una e să trăiești rentabil, „să faci bani”, alta e să produci „finețuri” ornamentale, greu de valorificat materialmente. Pînă la un punct, această distincție e valabilă. E vorba de două tipuri de „meserii”, în egală măsură utile, dar caracterizate prin proceduri, scopuri și ecouri publice greu de comparat. Pe de altă parte, hotarul dintre cele două domenii nu poate și nu trebuie tranșat radical. Nu există doar artiști și intelectuali săraci, marginali, trăind din mila unei clientele imprevizibile. Unii se descurcă binișor și din punct de vedere comercial și au îndemînări fertile ca promotori ai propriei creativități. La fel, nu există doar oameni de afaceri zidiți pe viață în interesele lor financiare și mereu stigmatizați ca venali (în contrast cu „angelicii” din cultură...). Unii au pasiuni colaterale, hobby-uri ludice, generozități din specia mecenatului dezinteresat. Diferența dintre cele două „specii” apare, cu o anumită evidență, cînd e vorba de notorietate. Primim mai curînd informații despre succesul de piață al unor „culturali” decît despre investițiile discrete ale unor oameni de afaceri care asumă (fără beneficii imediate) rolul de sponsori ai vieții spirituale. E motivul pentru care îmi fac o datorie din a semnala admirativ cîteva exemple de „spirite pragmatice”, care înțeleg importanța întreprinderilor artistice și intelectuale din mediul în care trăiesc și, chiar nesolicitați, iau decizia de a pune umărul la subzistența lor. Uneori o fac din pură simpatie pentru artă, carte, idei, îndeletniciri spirituale cu bătaie lungă, alteori dintr-un impresionant simț al datoriei comunitare față de valori care ne pot defini în imediat, dar și pe termen lung.

Evident, nu voi livra o listă completă a binefăcătorilor. Voi semnala doar cîteva nume pe care am avut șansa și ocazia să le percep mai de-aproape. Iată, de pildă, cei doi frați, Dragoș și Adrian Pavăl, care au înființat compania Dedeman, al cărei succes managerial n-a fost afectat nici de criză, nici de nume mari ale concurenței europene. Dimpotrivă. Au avut inițiativa unor investiții esențiale în sport, teatru, muzeistică, învățămînt, cercetare etc. O fac cu grație, fără nevoie de aplauze, fără autopromovări cochete.

Îmi face plăcere să aduc în scenă și numele unei doamne, Anca Vlad, întemeietoarea grupului de companii Fildas, din care face parte, între altele, binecunoscutul lanț de farmacii „Catena”. Dar doamna Vlad nu se ocupă doar de sănătatea publică, ci și de propriile voluptăți estetice, împărtășite, expert, cu toți amatorii de artă interesați. Are o excepțională colecție de artă plastică și a construit o fundație (Fildas Art) care organizează expoziții de pictură, sculptură și ceramică, susține anual Atelierul Internațional de Creație de la Eforie, tipărește albume și cataloage de artă și găzduiește lunar, la Galeria Senso, manifestari culturale diverse (vernisaje, lansări de carte. dezbateri). Pe scurt, doamna Vlad reușește, de o bună bucată de vreme, ceea ce instituții acreditate ale statului au dificultăți să demareze și să întrețină...

Nu dintr-o simplă cochetărie „politic corectă”, adaug și numele unei alte doamne, a cărei performanță culturală e unică: doamna Lavinia Huidan Spandonide. Ca „om de afaceri”, dînsa (ajutată de cei doi fii ai ei) controlează compania EIT Forum Auto, prin care firma Volvo își distribuie produsele în România. Dar doamna Huidan face multe alte lucruri. Cel mai spectaculos este proiectul Editurii Spandugino, singura editură, din cîte cunosc, pentru care criteriul „vandabilității” produselor sale e neesențial. În condiții tipografice excepționale, apar cărți semnate de autori prestigioși, nu neapărat „vedete” de librărie, dar cercetători și scriitori de elită, ale căror contribuții ar avea încă de așteptat spre a fi publicate de instituțiile de profil care, însă, nu pot relativiza fără riscuri criteriul strict comercial. Doamna Spandonide e un exemplu (rar) de cititor pasionat, care însă nu se bucură de pasiunea proprie dacă nu „dă de citit” și altora...

Lista poate fi mai lungă decît credeam la început. Țin să-l amintesc și pe dl Mihai Staicu, acţionarul majoritar al companiei bucureştene AD Auto Total (finanțator, de pildă, între altele, al unui concurs de desen și pictură pentru copii între 6 și 14 ani) și pe domnii Sacha Dragic (gata să sară prompt în ajutor cînd o instituție de cultură intră în criză), Mihai George Popa (de la corporația Eon România, din domeniul energetic) sau dl Michael Bulzan, patronul grupului West Arad.

Cum se vede, nu e vorba de pure „excepții”. E vorba de o întreagă categorie de oameni, datorită cărora între „afaceri” și „cultură” nu există fractură, ci complementaritate. Și poate nu întîmplător dl Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, s-a dovedit el însuși întruparea unei deschideri ieșite din comun spre domenii aflate dincolo de orizontul strict al activității de business care, de altfel, include, prin definiție, o subtilă combinație de „profit” și „non-profit”.

P.S. Cunoscînd unele reflexe mentale al ambianței autohtone, știu că textul de mai sus va putea fi interpretat ori ca „cerșetorie”, ori ca recompensă omagială pentru servicii deja livrate. (Cînd, cu ani în urmă, încîntat de prestația restaurantului Zexe, am scris, în Dilema, un articol laudativ, pe „piața” comentariilor a apărut rapid ideea că, pentru textul meu, mănînc pe gratis la restaurantul cu pricina. Nu era adevărat, după cum nici acum nu e adevărat că am scris ce-am scris cu gîndul la profit, chiar dacă, într-un moment sau altul, m-am putut intersecta avantajos, dar nu în folos propriu, cu una sau alta dintre personalitățile amintite...)