Actualităţi şi obsesii
Actualitatea mea politică, economică, socială, culturală şi integrator-europeană are în centru, săptămîna aceasta, altceva decît misterul vorbelor spuse de Traian Băsescu la Radio România Actualităţi. Sigur, accept că spusele preşedintelui (cum că premierul s-a sfătuit cu un manager, un director de ziare şi un om de afaceri înainte să-şi dea demisia, că unii miniştri ar fi sub influenţa grupurilor de interese etc.) se referă la chestiuni grave pentru ţară şi pentru viitorul ei apropiat sau mai îndepărtat. Accept, de asemenea, că o vorbă a unui şef de stat declanşează un du-te-vino prin mass-media, e comentată, răsucită, interpretată, căci - nu? - presa este cîinele de pază al democraţiei şi e de datoria ei să fie atentă la "semnalele politice". Nu accept însă felul în care preşedintele comunică cu premierul prin mass-media, spune o parte din ce ştie, iar pentru cealaltă jumătate face trimitere la nişte rapoarte ale SRI care, conform legii, vor deveni accesibile abia nepoţilor noştri. Deocamdată, pentru mine este accesibil doar modul nu tocmai demn de o ţară candidată la UE în care şeful statului foloseşte presa ca vehicul pentru rezolvarea coabitării cu Guvernul prin "mesaje". Din cîine de pază, presa riscă să devină un fel de băiat de mingi a cărui grijă este ca jucătorii să aibă în ce lovi. Tornadele şi inundaţiile verbale prin care ni se dă de înţeles (sau de speculat) că între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria există oarece conflicte (am mai auzit asta şi pe vremea lui Iliescu & Năstase) nu sînt urmate de fapte, de consecinţe practice: după cîteva comunicate liniştitoare, ne dăm seama că despre presupusele "grupuri de interese" nu am aflat mai mult decît ştiam dinainte, iar situaţiunea rămîne, în ansamblu, cam aceeaşi, pînă la următorul schimb de vorbe şi aluzii "la nivel înalt". Profităm de pauză pentru a ne mai aduce aminte de "prioritatea naţională" (ştiţi dumneavoastră, aceea cu 1 ianuarie 2007), dar - s-o recunoaştem - adrenalina ne e zgîndărită tot de vreo vorbă a lui Băsescu; chestiile astea cu aderarea la UE sînt birocratice şi plicticoase... Tocmai de aceea am hotărît, de la o vreme, să-mi creez actualitatea mea. Ştirea principală se referă la un subiect tot atît de important pentru viitorul ţării ca şi "demontarea" grupurilor de interese. Nu pot spune că a trecut neobservată: cîteva televiziuni şi ziare au anunţat-o încă de acum cîteva zile, pe un ton nu lipsit de îngrijorări. E adevărat, n-a fost chemat nici un analist în studio pentru a o comenta măcar printr-o clătinare înţeleaptă din cap, nici unul dintre editorialiştii neamului nu şi-a stors mintea să explice dedesubturile problemei, nu s-a declanşat nici măcar o frîntură de campanie care să încerce îndreptarea lucrurilor şi ajutorarea sinistraţilor (căci tot despre un fel de sinistraţi este vorba). S-a anunţat şi gata. Ce-i drept, nu era nimic nou şi senzaţional - ştiam cu toţii (sau măcar bănuiam) că aşa stau lucrurile. Acum ni s-a spus totul cu date şi cifre. Un sondaj CURS realizat pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului arată că elevii între 11-18 ani stau cu ochii în televizor peste trei ore zilnic (56%), doar vreo 8% dintre ei citesc regulat (iar cărţile pe care le indică drept "citite recent" sînt lecturile obligatorii de la şcoală; 40% nu citesc deloc, nici cărţi, nici reviste), iar dintre genurile muzicale, manelele sînt preferate de 32% dintre copiii de 11-14 ani şi de 21,9% dintre cei de 15-18 ani. Două treimi dintre elevi declară că despre agresivitate şi vulgaritate au aflat mai mult de la TV, jumătate dintre ei declară că de la televizor au învăţat ce înseamnă lipsa de scrupule. La capitolul "cîntăreţul preferat", conduce Nicolae Guţă, cu 9,3% dintre opţiuni. Despre sexualitate, cei mai mulţi copii află tot de la televizor (62%), familia şi şcoala fiind surse de cunoştinţe pe această temă doar pentru 10-15% dintre cei chestionaţi. Despre valori precum respectul, compasiunea şi generozitatea, doar 1,8% declară că "le-au deprins" de la TV. La ce se uită copiii noştri? La de toate, dar mai ales la ceea ce se uită părinţii lor. În orice caz, se uită foarte puţin la emisiuni pentru copii. Cam acesta este, pe scurt, subiectul din actualitatea mea cea mai arzătoare (alte date, pe site-ul CNA, www.cna. ro). A fost dat la cîteva televiziuni, posturi de radio, a apărut în vreo două ziare, mai totdeauna cu accent pe gravitatea situaţiei ("copiii noştri nu citesc!", "elevii petrec ore întregi în faţa televizorului!" etc.). Nu comentez, nu mă lamentez, nu spun că viitorul sună prost. Observ doar că, în timp ce părinţii sînt ocupaţi cu rezolvarea "chestiunii imorale" din coaliţia de guvernămînt, cu lichidarea "grupurilor de interese" obscure, cu ascunderea corupţiei după degete şi cu alte probleme, fără îndoială, importante şi urgente, copiii, cu telecomanda în mînă, intră în epoca viitorului (a se citi cartea lui Giovanni Sartori, Homo videns, recent apărută la Humanitas). Efectele "educaţiei cu televizorul" trec dincolo de 1 ianuarie 2007, de care sîntem obsedaţi cu toţii, şi de data alegerilor anticipate, de care e obsedat Traian Băsescu.