Acasă. Senzaţii şi sentimente

31 mai 2017   SITUAȚIUNEA

Acasă nu este doar o casă, asta o știm cu toții. Dar ce înseamnă, mai exact, viața acasă, sentimentul de a te simți acasă și ce faci pentru a te simți cît mai acasă? IKEA a lansat zilele trecute, la Romanian Design Week, o cercetare pe această temă, realizată pe populația Bucureștiului, ca parte a unei anchete internaționale desfășurate în alte douăsprezece mari orașe ale lumii. Comparațiile cu celelalte orașe cuprinse în anchetă sînt revelatoare și sugerează anumite particularități ale bucureștenilor – și, prin extensie și într-o anumită măsură, ale românilor în general. Iată cîteva dintre ele.

Mai întîi, se desprinde o anumită semnificație socială a lui acasă, care pune accentul pe relații, pe care o întîlnim pretutindeni, dar care în București are un plus de importanță: 57% dintre bucureșteni, de pildă, locuiesc în același oraș cu majoritarea rudelor, față de 38% în cazul celorlalte orașe; 84% dintre locuitorii celor douăsprezece orașe ale lumii asociază acasă cu sentimentul de siguranță, dar în București, procentul este de 88%; urmează sentimentul de apartenență (83% în București, față de 77%), familiaritate (88% vs 83%), libertate (86% vs 81%), intimitate (84% vs 76%), relaxare (87% vs 81%), calm (56% vs 36%) etc. Pînă și obiectele din casă inspiră mai multă familiaritate, confort, liniște și siguranță decît în celelalte orașe. Diferențele nu sînt mari, dar sistematice: sentimentul de spațiu protejat și tihnit legat de acasă pare să fie comparativ mai puternic la bucureșteni. Ceea ce confirmă, într-un fel, tendința noastră de retragere în spațiul privat al casei, învestit cu funcții de solidaritate familială și adăpost în fața amenințărilor diverse din spațiul public: gospodăria împotriva statului, spațiul privat la adăpost de spațiul public...

Între aceste acompaniamente ale sentimentului de acasă, unul are însă o conotație aparte și, foarte probabil, una puternic culturală – adică „românească“: îngrijit. Cînd sînt întrebați ce sentimente le trezește gîndul la acasă, „îngrijit“ este evocat de 87% dintre bucureșteni, față de 77% dintre locuitorii celorlalte orașe. Complementar, 93% dintre bucureșteni leagă sentimentul de „îngrijit“ doar de casa proprie, față de media globală de 84%. Diferențele nu sînt considerabil mai mari decît în celelalte cazuri, dar, după cum arăta un antropolog britanic în studiile sale asupra domesticității românești, aceasta este centrată pe acțiunile de îngrijire: acasă este legat de îngrijirea casei, căci ceea ce îngrijești devine al tău, presupunea vechiul drept cutumiar românesc. Dar pentru ceea ce nu este al tău, nu-ți faci tu griji – și cum spațiul public nu este al tău, nu te îngrijora ce se întîmplă cu el... Vă sună cunoscut?

Mă întreb, astfel, dacă o diferență importantă care rezultă din această cercetare nu este și ea legată de îngrijit: „mirosul“ casei. Astfel, sentimentul de acasă este legat, de 50% dintre bucureșteni, de „un miros particular“ (față de 40% media globală), 58% (vs 46%) declară că fiecare casă are „parfumul“ său, iar 51% (vs 31%) se așteaptă ca o casă în care sînt invitați să miroasă plăcut: să miroasă a îngrijit?...

Acasă este foarte încărcat afectiv și senzorial – este clar. Mai important, poate, este faptul că, pentru români, acasă este, în mai mare măsură, un spațiu al relațiilor decît unul al posesiilor – sau, mai abstract spus, un spațiu al lui a fi mai degrabă decît al lui a avea. Mai puțini bucureșteni consideră că acasă este doar un spațiu fizic (12% vs 20%) și, comparativ, mai mulți consideră că obiectele pe care le au în casă au doar valoare funcțională (36% vs 22%); 21% declară că nu ar avea nici o problemă să arunce lucruri din casă (vs 16%); 36% (vs 22%) cred că, în viitor, oamenii vor avea mai puține lucruri în casă, iar 55% (vs 34%) afirmă că mai puține lucruri fac casa mai frumoasă. De asemenea, lucrurile din casă aduc, într-o mai mică măsură, fericire (35% față de 57%) sau prestigiu/statut (19% față de 26%). Atașamentul față de obiecte pare deci mai redus. Dar, aparent contradictoriu, tot bucureștenii sînt cei care ar schimba o serie de obiecte din casa lor (41% vs 24%) iar 55% (vs doar 27%!) ar cumpăra o groază de noi obiecte. Explicația pare destul de banală și materială: bucureștenii nu au ajuns încă să-și satisfacă nevoile casei, le lipsesc încă o serie de obiecte necesare și pe gustul lor. Dovadă că cei care schimbă mai frecvent lucrurile din casă, pentru a se potrivi cu nevoile și preferințele lor, sînt comparativ mai mulți în București decît în restul orașelor (34% vs 22%), iar 47% dintre bucureșteni (vs 43%) consideră că lucrurile care contează cu adevărat sînt cele care îi ajută să facă ceea ce le place. Deci, da, am arunca lucruri din casă (pentru că s-au strîns prea multe, pentru că sînt vechi) și am cumpăra lucruri noi (pentru că ne lipsesc și avem nevoie de ele), dar acestea rămîn predominant funcționale și „reci“, și nu e cazul să-ți umpli casa cu ele. Importante sînt doar obiectele cărora le porți grija...

Pe de altă parte, investiția afectivă în relații – importantă pretutindeni în lume – pare a fi și mai prezentă în cazul bucureștenilor. Pentru a crea sentimentul de acasă, de pildă, 75% dintre bucureșteni ar petrece mai mult timp cu rudele și familia (vs 63%). Mai mult, pentru 61% dintre bucureșteni (vs 37%), acasă merge mai departe de cei patru pereți ai casei, iar pentru 49% (vs 38%), vecinătatea face parte din acest sentiment de acasă. Pe scurt deci, nu atît posesia obiectelor și utilitatea lor, cît relația cu oamenii face casa un acasă; iar obiectele participă la acest sentiment de acasă doar ca obiecte emoționale, lucruri vorbite și îngrijite, purtătoare de amintiri și/sau vise.

Aici apare însă și un aparent paradox: întrebați dacă există locuri unde se simt mai acasă decît în propria lor casă, 41% dintre bucureșteni răspund că da. Procentul rămîne însă mai mic decît în celelalte orașe și este foarte mic în rîndul celor de peste 61 de ani (19%). Explicația poate fi următoarea: dorința tinerilor de a sta la casa lor este tot mai mare, dar posibilitățile rămîn mici, drept care sînt constrînși să rămînă în casa părinților – unde 52% dintre cei între 18-29 de ani nu se simt acasă... În sine, acest procent mai spune și multe alte lucruri...

Am lăsat la sfîrșit o constatare care i-a pus pe gînduri pe designeri: în portretul casei ideale, lumina este evocată de 75% dintre bucureșteni, față de doar 31% în celelalte orașe. Bezna din comunism? Vă las să găsiți o explicație... 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, București, 2017.

Mai multe