A cui e problema romilor?

9 septembrie 2010   SITUAȚIUNEA

De multă vreme, diverşi politicieni şi activişti civici se străduiesc să pună problema romilor pe agenda europeană, pornind de la ideea că statutul acestei etnii trebuie tratat la nivelul Uniunii într-un mod coerent şi articulat. Cu alte cuvinte, problema nu e a fiecărei ţări şi nu poate fi rezolvată diferit de la o ţară la alta, dat fiind că acest „popor fără ţară“ este prezent într-un număr mare de state. Şi, mai ales, se poate deplasa liber pe tot teritoriul UE, conform Tratatelor. Ceea ce a spus mult mai simplu şi mai frumos Alexandru Macedonski în „Rondelul ţiganilor“: „Ţiganii merg fără-ncetare / Nu ştiu nici ei cînd au pornit / Dar se tot duc necontenit / Împinşi de-o vecinică chemare“.

Ceea ce n-au reuşit politicienii şi activiştii civici s-ar putea să reuşească decizia autorităţilor franceze de a-i repatria pe ţiganii din România şi Bulgaria. În Franţa au avut loc manifestaţii împotriva acestei decizii, considerată discriminatorie şi rasistă. Se pare că şi în unele localităţi din Spania se vor aplica măsuri asemănătoare. Italia e îngrijorată că oamenii alungaţi din Franţa se vor stabili în oraşele italiene: un consilier al primarului Romei declara, pe HotNews, că s-au primit semnalări privind o mare frecvenţă a maşinilor cu număr francez conduse de romi în cartierul Magliana, iar primarul Urbei a anunţat construirea a două tabere la marginea oraşului. Un sondaj recent realizat în România de IRES arată reacţii amestecate ale concetăţenilor noştri: aproape jumătate consideră că acţiunea guvernului francez este condamnabilă, dar mulţi se tem de creşterea infracţionalităţii odată cu revenirea ţiganilor în ţară. 69% consideră că problema romilor este una europeană, iar 62% cred că România este mai tolerantă decît alte ţări faţă de această etnie.

Chestiunea, aşadar, se încurcă. Oficialii francezi au declarat că şi România ar trebui să contribuie la integrarea romilor, nu doar Franţa. Dar Franţa nu solicită fonduri europene pentru programele de integrare a romilor; România – da. Nici Italia nu o face – a spus-o acum cîtva timp chiar şeful Comisiei Europene, într-un interviu. În schimb, soluţia „locală“ pe care o încearcă acum Gianni Alemanno, primarul Romei (construirea unor tabere unde ţiganii să poată campa în condiţii civilizate, ca să nu mai ocupe abuziv terenuri publice sau private) a mai fost încercată de un predecesor al său, acum vreo zece ani, fără rezultat: după un timp, taberele dotate cu apă curentă, electricitate, toalete, duşuri etc. au ajuns în paragină. Există aici un mic paradox: pe de o parte, administraţiile locale încearcă să rezolve problema, apelînd la măsurile pe care le au la îndemînă; pe de altă parte, ani la rînd, locurile de campare ilegale au proliferat fără ca aceleaşi administraţii să intervină. E la mijloc, desigur, şi o oarecare ipocrizie: teama de a nu fi acuzaţi de rasism şi discriminare îi determină adesea pe oficiali să amîne, pur şi simplu, rezolvarea situaţiei, pînă cînd nu mai au încotro. Pe de altă parte, de multe ori activiştii civici sau unii politicieni strigă mult prea rapid „discriminare!“ cînd nu e vorba decît de o aplicare a legii dintr-un motiv „tehnic“ – de pildă, ocuparea abuzivă a unui teren sau îndeletnicirile ilegale ale unora dintre reprezentanţii etniei.

Deocamdată, puseul de autoritate al Franţei – care n-o să dea cine ştie ce rezultate practice – n-a făcut decît să atragă din nou atenţia asupra problemei. Dar „soluţia“ este, de fapt, pasarea problemei către alţii. E greu să împaci respectarea diversităţii culturale cu modul de viaţă ante-modern al unora dintre reprezentanţii etniei (pentru care propriile tradiţii şi reguli sînt în continuare mai importante decît legile statelor). E util, desigur, să organizezi – eventual cu fonduri europene – seminarii, dezbateri şi monitorizări de presă prin care să încerci schimbarea percepţiei asupra ţiganilor şi să te străduieşti să impui folosirea cuvîntului „rom“ (deşi „ţigan“ nu are în sine un sens peiorativ, şi chiar reprezentanţi ai etniei îşi spun „ţîgani“ şi se mîndresc cu asta). E normal şi necesar ca, atunci cînd se încalcă un drept pe criterii etnice, să strigi „discriminare!“. Dar în tot acest amestec de incapacitate administrativă, prelungită dezbatere politico-socială şi echilibristică birocratică europeană, problema ţiganilor pare să le fie lăsată, deocamdată, doar lor. „Ţiganii merg fără-ncetare / Nu ştiu nici ei cînd au pornit / Dar se tot duc necontenit / Împinşi de-o vecinică-aiurare“. 

P.S. Săptămîna viitoare, Dilema veche vă propune un dosar pe tema „Romii prin Europa“.

Mai multe