Senzaţional! Andrei Pleşu în Moldova Suverană

14 octombrie 2011   EDITORIALE ȘI OPINII

● Pentru cei care au pierdut episoadele anterioare, Moldova Suverană este fostul ziar oficial din Moldova sovietică, numit pe atunci chiar aşa: Moldova Sovietică. Cînd Republica Moldova a devenit suverană, printr-un accident al istoriei – căderea URSS – la care nu a contribuit (mulţi spun că nici măcar nu l-a dorit), atunci şi ziarul a devenit, logic, Moldova Suverană. De atunci, ziarul este port-drapel pentru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi în general pentru curentul moldovenismului antiromânesc. De cîte ori merg la Chişinău, citesc în primul rînd Moldova Suverană. Are patru pagini, alb-negru, paginare ca pe vremea dinozaurilor şi numai articole de opinie. Deşi chiar şi opinie e mult spus, Moldova Suverană e de la un capăt la altul o revărsare de umori şi lături, prost paginate, prost scrise. Dar partea frumoasă cu ziarul ăsta e că nici măcar nu încearcă să pară altceva. De aici şi deliciul: să citeşti MS e ca şi cum ai da nas în nas cu o un mamifer subteran pe care îl credeai dispărut şi cînd colo el supravieţuia în grota lui, bine mersi, dînd din lăbuţe.

● Dar nu e totul roz în grotă, ce-i drept. Prin Chişinău se vorbeşte că ziarul e în mare dificultate pentru că guvernul îşi vrea marca înapoi. Vedeţi dvs., comunistul Voronin a priceput foarte bine că uneori proprietatea privată e un garant mai bun al obedienţei decît proprietatea de stat. Deci, a privatizat ziarul în favoarea directorului care îi era obedient. Că nu se ştie cine vine la putere şi ziarul ar schimba direcţia, nu? Calculul a fost corect, ziarul privatizat a rămas cu Voronin şi după ce el a pierdut puterea. Dar noul guvern a inventat totuşi o şmecherie: privatizarea nu avea dreptul să înstrăineze şi marca „Moldova Suverană“, deci guvernul îşi vrea marca înapoi, ziariştii pot să rămînă cu ziarul propriu-zis. Dar ce e un ziar fără marcă? În fine, acum se tot judecă. Mulţi suspectează că ziarul a lăsat-o mai moale pînă scapă de problema asta.

● Adevărul e că m-am mirat în prima zi la Chişinău: pe prima pagină, sus, unde de obicei era un titlu de bine cu Voronin, ei bine, acum era o poză a lui Vlad Filat. Titlu mare: „Oamenii nu-i vor ierta pe cei care vor împinge ţara spre alegeri anticipate“, citat din acelaşi Filat, iar ziarul reproduce integral interviul acordat de şeful guvernului unei agenţii de presă. Poza arată un Filat îngîndurat-hotărît, la modul „preşedintele de colhoz salvează situaţia“. Ei drăcie! Ultima dată cînd am citit MS, Filat era un bandit traficant de ţigări. Iar ăsta nu era cel mai mare păcat al său, pe lîngă bandit era şi agent al Serviciului Român de Informaţii.

● Deci, traficantul şi spionul român Filat e acum pe prima pagină şi de bine. Un articol mai mic, dar tot pe prima pagină, are titlul „PLDM şi Vlad Filat – primii în topul încrederii“. Este vorba despre sondajul de opinie abia făcut de amicii mei de la IDIS Viitorul. Care este citat pur şi simplu aşa: IDIS Viitorul. Nu tu „vînduţi“, nu tu „aşa-zişi“, nici o ameninţare la adresa lor că se vor schimba vremurile şi vor vedea ei pe dracu’. Mă panichez, nu ştiu ce se întîmplă, dacă MS o dă cotită, îşi va pierde tot farmecul. Ziare care schimbă direcţia în funcţie de vînt tot am văzut, ziare care nu se schimbă niciodată, indiferent de realitate, se găsesc mai rar şi tocmai de asta era simpatică MS.

● Am întîlnire cu un analist politic bine informat, scot ziarul, omul zîmbeşte cu aerul „cine naiba citeşte Moldova Suverană?!“, întreb ce se întîmplă, mă linişteşte: e drept că se zvoneşte că MS s-a îmblînzit, dar e ceva de moment şi pur conjunctural, vor să-l ameţească pe Filat spre o alianţă cu Voronin şi PCRM. Aha, deci, MS joacă tactic. Tot ghiolbănesc, dar tactic. Nu discut aici eventuala alianţă Filat – Voronin, citiţi dvs. editorialul meu de săptămîna trecută din România liberă, care se numeşte „Între comunizare şi mafiotizare – o săptămînă banală la Chişinău“, nu de alta, dar să nu mă repet.

● Un articol din aceeaşi MS se numeşte „Consumul de bere, fustele scurte şi cravatele“. Reia ideea lui George Taylor: fustele scurte sînt un semn că economia merge bine. N-aş prea crede. Dacă fustele scurte ar fi un indicator al bogăţiei, atunci Moldova ar trebui să fie cea mai bogată ţară din Europa, în strînsă competiţie cu Ucraina. Un articol despre CSR (Corporate Social Responsibility) în Moldova Suverană are un titlu ingenios-tîmpiţel: „Nu te umfla cu averea personală, ci ia aminte ce faci pentru ţară“.

● Bine, nu vă mai ţin în tensiune, vă spun ce era cu Andrei Pleşu. Într-o dimineaţă, cumpăr ca de obicei un pachet de ţigări (de patru ori mai ieftine decît la Bucureşti) şi cele trei ziare obişnuite. Îmi arunc ochii pe MS, sus – o ştire mare despre demiterea şefului statului major al armatei şi a preşedintelui Curţii Constituţionale. Nimic neobişnuit. Şi chiar sub acel articol, mare, pe prima pagină, o figură cunoscută: poza lui Andrei Pleşu pe care o publicăm şi în Dilema veche, cu acelaşi supratitlu de rubrică: „Nici aşa, nici altminteri“. Titlul articolului este: „Psihologia imnului naţional“ – bănuiţi deja, este articolul despre imn din nr. 397. Lîngă titlul original, pe prima pagină, cineva a adăugat „Dar noi cu «Limba noastră» ce facem?“. Cine nu ştie despre ce e vorba poate crede că Andrei Pleşu s-a apucat să scrie la MS şi face apropouri şi spre imnul Republicii Moldova. Prima jumătate a articolului apare pe prima pagină, restul continuă în pagina 3. O paranteză timidă spune că e preluat din Dilema veche, dar articolul are şi un P.S. adăugat de redacţie. Deci, oamenii preiau un articol din altă revistă, dar îi dau un supratitlu al lor, fac sublinieri în text şi adaugă P.S. Cu totul original. P.S.-ul începe aşa: „În urmă cu mai multă vreme, cînd «mi-am permis luxul» de a scrie, în alt registru, dar la aceeaşi temă, despre cît de perimat este actualul imn al României, «patrioţii moldoveni de serviciu» mi-au sărit în cap şi nu puţini au fost cei care m-au agresat şi pe stradă din această cauză. Poate că şi opinia filozofului Andrei Pleşu, pe lîngă multe altele, va fi pentru ei o luminiţă călăuzitoare spre normalitate, înspre echilibru şi toleranţă“.

● Mihai Conţiu semnează acest P.S. Conţiu este cel mai cunoscut ziarist român în Republica Moldova. Lucru cu atît mai de mirare cu cît nu este ziarist român deloc, nu a auzit mai nimeni de el aici. Mi se povesteşte că, prin anii ’90, Conţiu era un scriitor român care s-a dus la Chişinău, acolo s-a simţit bine şi a decis să rămînă. S-a autodenunţat că era spion al serviciilor secrete româneşti (şi poate chiar a fost, la cît de proşti erau securiştii noştri nu ar fi de mirare să trimită oameni cu evidente probleme psihice). Şi de atunci combate ca editorialist principal la MS, cu genul acela de compuneri lungi – delir verbal în care îi înjură pe toţi şi denunţă comploturi ale României. E o figură tare simpatică, dacă te plimbi prin Chişinău îl vezi des pe la terasele de vară, cu o veşnică pălărie de cowboy pe cap. Salutări, maestre, am remarcat editorialul în care vă autocertaţi că nu v-aţi prins la timp de cît de bun este Filat pentru Moldova, dar vreau să cred că e o chestiune tactică de moment şi că o să reveniţi din nou la „contrabandist“ şi „bandit“, cum vă şade bine!

● De ce zic de Conţiu că e cel mai cunoscut ziarist român? Fază simpatică: vorbesc la o prelegere la Facultatea de Jurnalism de la Chişinău, oameni foarte tineri. Vorbesc despre presa românească. Studenţii nu ştiu cine sînt Ion Cristoiu şi Cristian Tudor Popescu, deşi îmi spun că mai urmăresc presa de aici. Interesant, o lume a presei româneşti fără IC şi CTP.

Mai multe