Să rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
● Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
● Vladimir Tismăneanu publică pe contributors.ro un text unde foloseşte cuvîntul „pegră“ într-un anumit context. Liviu Antonesei publică pe blog un editorial în care se arată indignat de cuvînt. Tismăneanu revine cu un articol în care se plînge că citatul său este scos din context şi că acel cuvînt nu se referea la protestatari. Antonesei comentează sub articol, dar nu la obiect, ci se plînge că textul său a dispărut de pe blogul propriu, care este atacat. Iar problema are dimensiuni planetare: „vă rog să-i transmiteţi preşedintelui d-voastră preferat că voi avea grijă să se afle la ce anume este folosită tehnologia modernă furnizată de partenerii noştri americani pentru a combate terorismul“. Deci serviciile şi Băsescu, cu armament american la îndemînă, i-au atacat blogul lui Antonesei. Situaţia e gravă. Tismăneanu îl asigură pe Antonesei că nu e implicat în complot. Ba chiar oferă un link indirect la articolul sabotat, acesta este accesibil totuşi prin Google, armamentul american nu s-a prins de asta. Şi tot Tismăneanu republică întreg articolul lui Antonesei. Este un lung editorial în care scriitorul îi ceartă pe unii şi pe alţii, îi face ciocoi pe ăia de la putere şi robocopi pe intelectualii care pupă dosuri prezidenţiale (nu tocmai elegant, dar, mă rog!). Bon, deci să intrăm în logica paranoidă a lui Liviu Antonesei: nişte forţe misterioase, cu tehnologie americană, vînează postări de bloguri. De ce ar începe cu postarea asta? Nu are nici un fel de informaţii sensibile, e o peltea lungă şi nervoasă plină exclusiv de opinii personale. Nu mi se pare că ducem lipsă de peltele lungi şi plicticoase pline de opinii. Dimpotrivă. Dar cred că e reconfortant să te crezi sabotat la nivel atît de planetar, iar ridicolul nu ucide la revoluţie.
● Costi Rogozanu pe VoxPublica: „«Traian Băsescu este ultimul preşedinte comunist», atît a putut Crin Antonescu să spună pe scena mitingului de joi. Şi în Piaţa Universităţii se mai strigă Jos comunismul şi împotriva «securiştilor». Ăsta e un discurs comod care-l determină pe Traian Băsescu să inventeze şi rapoarte, şi instituţii pentru condamnarea comunismului. Mulţi din piaţă care strigă «Jos comunismul» spun de fapt «Jos capitalismul»“. Aţi înţeles? Ăia de strigă în piaţă nu ştiu de fapt ce strigă, ei strigă de fapt ce aude Rogozanu. Li se pare că strigă „Jos comunismul“, dar de fapt vor să zică „Jos capitalismul“. E colosală. De altfel, Rogozanu e haios la revoluţie, deşi nu îşi propune asta. Dă pe VoxPublica indicaţii de parcă ar fi miliţianul rutier al revoluţiei: ăia de la partide să vină, dar fără însemne de partid, ăia de la corporaţii de ce nu sînt aici, ăia de la Antena 3 să nu vină; circulaţi, circulaţi!!!
● Victor Ponta şi europarlamentarii PSD au făcut ceva vîlvă la Bruxelles şi (cînd scriu asta) vor să organizeze nişte audieri publice la Parlamentul European despre situaţia din România. Cristian Câmpeanu se enervează în România liberă: „Victor Ponta este protagonistul unui demers de politică externă fără precedent prin gravitate, care se învecinează cu trădarea intereselor naţionale“. Ups! Trădare naţională. Asta e nasol. Încă nu am învăţat că nu e musai să mergem cu toţii încolonaţi la Bruxelles, că oraşul ăla e a doua noastră capitală acum şi că putem fi la fel de diverşi/dezbinaţi/certăreţi acolo, cum sîntem şi la Bucureşti. Că poate greşim, că poate spunem tîmpenii la Bruxelles, dar nu trădăm interesul naţional. Adrian Severin ne acuza – pe Monica Macovei, pe Alina Mungiu Pippidi şi pe mine – că sîntem trădători pentru că turnăm România la Bruxelles pe probleme de corupţie, acum liderul PSD este şi el trădător, pe o logică similară. Vai, vai, ce ironică e istoria!
● Şi tot legat de audierile de la Bruxelles, şefa organizaţiei de femei a PSD o îndeamnă pe Maria Băsescu să-şi facă bărbatul să demisioneze, ca să rezolve situaţia de extremă urgenţă din ţară. La rîndul său, şefa organizaţiei de femei a PDL le îndeamnă pe doamnele de la PSD şi PNL să-şi calmeze soţii şi să nu facă România de rîs la Bruxelles. De altfel, audierile publice de la PE capătă în ţară proporţii homerice, pare că stă Europa cu ochii bulbucaţi la România. Ca om care a organizat trei audieri publice în PE în ultimii doi ani, le asigur pe doamne că e cazul să fie mai calme, deocamdată nu trebuie să apere ţara cu lacrimile lor. De altfel, episodul arată încă o dată natura sexistă a organizaţiilor de femei ale partidelor. De ce e nevoie de ele? Sînt un fel de ţarc, unde stau doamnele în timp ce bărbaţii fac politică serioasă. Iar cînd e să fie criză, doamnele ies despletite în faţa armatelor care stau să se împuşte reciproc.
● Primul partid care a căzut victimă turbulenţelor este Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni. De fapt, un partid în curs de înregistrare condus pînă săptămîna trecută de copreşedinţii Remus Cernea şi Claudiu Crăciun (fost coleg cu mine la LSE şi omul cu portavocea de la Fîntînă). Pentru că Remus Cernea a participat şi vorbit la mitingul USL, Crăciun şi parte din conducere i-au cerut demisia. Cernea a refuzat, ceilalţi au plecat. Comunicatele de pe miscareaverzilor.eu sînt savuroase. Bibliografie obligatorie de context: Istoria lui Mayta a lui Llosa. Îmi pare rău şi pentru Crăciun, şi pentru Cernea, sînt amîndoi simpatici (cînd nu se iau prea în serios), dar situaţia e absolut ridicolă. Disidenţii au deturnat pagina partidului, contracomunicatul lui Cernea are ca P.S.: „După ce ne vom recupera parolele site-ului vom reveni cu poziţii oficiale ale partidului nostru postate pe site şi pe pagina noastră de Facebook“. Revoluţia se încurcă în parole!
● Cred că trebuie să reparăm o nedreptate. Celebrul jandarm care spune „Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l în dubă“ glumea, oameni buni! Toţi l-au luat de prost şi de insensibil. De fapt, gluma este clară, omul făcea mişto de situaţie şi de propria situaţie. Este evident.
● În fine, spectacolul pancartelor este cea mai bună parte a evenimentelor. Iar umorul este din plin (le mulţumesc lui Vlad Mixich, Teodor Tiţă şi Laurenţiu Diaconu-Colintineanu pentru propuneri). La categoria serios-ironice, am remarcat: „Pierdut clasă politică, declar nulă“; „Pentru cei care protestează din fotoliu sau de pe canapea: we love to entertain you“; „Române, eu aici strig şi îngheţ ca să-ţi fie ţie bine, tu acasă te relaxezi încălzindu-te şi pentru mine?“; „Dacă nu vă place, dizolvaţi poporul şi alegeţi altul!“; „Fără violenţă n-avem audienţă!“; „Sîntem 500.000, ne-a numărat Roberta“; „Iarna asta-i fix ca vara“.
● Categoria mea preferată, ironic-absurde (sînt mai greu de făcut şi de reuşit decît cele de mai sus): „Chuck Norris, help us!“, cu răspunsul altuia, un tip mascat: „Sînt Chuck Norris. Am venit, unde sînteţi?“; „Simt o tulburare în Forţă“, semnat „Cium palak Kenobi“. Şi Oscarul Revoluţiei la categoria pancarte. Moment tensionat, muzică energizantă, pam-pam! Nominalizări: „Opriţi plăcile tectonice“; „Jos totul sau nimic“; omul costumat în iepure cu pancarta „Vreau să fiu 2 D“. Oscarul merge la... „Vreau să fiu 2 D“. Omule, eşti genial, vreau să beau o bere cu tine.