Rusia în Siria – de ce a intrat, cum iese de acolo?
● „Cu 200.000 de morţi şi şapte milioane de oameni dislocaţi în Siria, cu refugiaţi ajunşi în valuri în Europa, era greu de imaginat că situaţia s-ar mai putea înrăutăţi. Şi totuşi, Rusia bombardează zonele rebele din jurul Homs, abia avertizînd SUA, şi situaţia pare că escaladează într-un război prin interpuşi, între marile puteri. Există un scenariu
Dar sînt puţine şanse să fie adoptat un asemenea scenariu, cel mai probabil vom vedea şi mai multă distrugere.
De fiecare dată cînd Rusia atrage atenţia presei internaţionale – destul de des sub conducerea lui Vladimir Putin –, întrebarea care se pune este «Ce vrea Rusia cu adevărat?». Răspunsul este mereu acelaşi: recunoaştere, respect, influenţă. Doar detaliile mărunte ale acestei motivaţii de bază se schimbă de la un scandal la altul şi de la un conflict la altul.
În cazul Siriei, Rusia caută «gloria» de a conduce o presupusă coaliţie internaţională anti-ISIS, deturnarea atenţiei de la războiul din Ucraina, prevenirea schimbării regimului de la Damasc, care e clientul Moscovei, şi, în cele din urmă şi destul de jos în ordinea priorităţilor, să facă totuşi ceva pentru a stopa fundamentalismul islamic.
Se pot aduce obiecţii faţă de ordinea priorităţilor de mai sus, dar cert e că nimeni nu crede că Rusia are motivaţii sincere în Siria. Doar înţelegînd această ordine sucită a priorităţilor (pentru o minte de occidental) poţi pricepe ceva din ce face Rusia acolo. Pentru că altfel nu prea poţi înţelege de ce o ţară cu o economie în cădere şi care a fost recent victimă a terorii extremiste ar deschide un nou front militar departe de teatrele sale tradiţionale de operaţiuni. Şi ce altceva decît motivaţii diferite de cele declarate oficial ar putea explica atacurile ruseşti împotriva altor grupări rebele, diferite de ISIS? Oricum o iei, explicaţia e că oamenii de la Kremlin se tem cel mai mult de o presupusă supremaţie a Occidentului, nu de o ameninţare din partea ISIS. Pînă cînd acest calcul pervers nu se schimbă – şi nu prea sînt şanse sub actuala conducere rusească –, o cooperare adevărată între Rusia şi Occident în Orientul Mijlociu nu prea este posibilă (…). Asta deşi cele două părţi au interese comune în zonă. Însă priorităţile sînt diferite. Ar putea să existe un scenariu
doar dacă toţi şi-ar propune să aducă pacea în Siria sub un nou guvern de coaliţie (care să includă reprezentanţi ai regimului Assad şi ai rebelilor). Occidentul şi Rusia ar trebui fiecare să-şi facă partea sa: Occidentul să-i aducă pe rebeli la masa de negocieri, iar Putin pe Assad. Dacă s-ar putea face asta (un mare «dacă» chiar şi în caz că toţi ar lucra pentru acest scop comun), atunci ar avea un efect în lanţ: slăbirea ISIS, ţinerea sub control a terorismului internaţional şi scăderea valului de refugiaţi. Cu Rusia avînd un rol important, s-ar atinge şi obiectivul Moscovei să fie în capul mesei de negocieri şi să fie văzută în acest rol de audienţa sa internă şi de publicul internaţional. Ar fi mai bine pentru toată lumea să coopereze în acest fel – dacă se împung unii cu alţii, vor eşua cu toţii în Siria. Dar, din păcate, exact asta se întîmplă acum.“ („Russia, Syria and the West: Mutually Assured Frustration“; James Nixey şi Xenia Wickett, experţi la Chatam House, comentariu publicat pe site-ul organizaţiei, 2 octombrie)
● „Clişeul zilei spune că vulpea Vladimir Putin i-a fraierit din nou pe molîii de americani prin trimiterea de trupe, avioane şi tancuri în Siria, pentru a salva regimul lui Bashar al-Assad şi a lupta cu Statul Islamic. Ce bine ar fi să avem şi noi un preşedinte atît de îndrăzneţ, atît de dur, atît de deştept. Pe bune? Hai să ne gîndim puţin. Hai să zicem că SUA chiar nu au făcut nimic ca lumea şi s-a ajuns ca Putin să bombardeze ISIS şi să-l întărească pe Assad. Chiar dacă ar fi aşa, cît va trece pînă cînd fiecare musulman sunnit din regiune, ca să nu mai zicem de jihadişti, îşi va pune o poză cu figura lui Putin, pe post de ţintă, în telefonul mobil? Sunniţii sînt o majoritate în Siria şi secta dominantă în lumea arabă (…). Hai să zicem şi că, printr-un miracol, Rusia învinge ISIS. Singura modalitate prin care poţi să-i ţii la pămînt e să-i înlocuieşti cu un guvern sunnit moderat. Ce moderaţi sunniţi se vor alia cu Rusia, principalul susţinător al unui criminal care aruncă bombe cu fragmentaţie şi a omorît mai mulţi sunniţi decît oricine altcineva de pe planetă: Bashar al-Assad? Putin s-a băgat în Siria în mod stupid, ca să arate poporului său că Rusia mai e o putere mondială. Acum, s-a urcat în copac. Obama şi John Kerry ar trebui să-l lase acolo acolo vreo lună – să lupte el şi Assad contra ISIS – şi să devină în acelaşi timp inamicul public nr. 1 în lumea sunnită. «Hei, Vladimir, e bine în pom?»
Singurul mod de a coborî din copac e ca noi să-l ajutăm printr-o soluţie politică în Siria. Şi asta s-ar putea întîmpla doar dacă ruşii şi iranienii îl forţează pe Assad să plece – după o perioadă de tranziţie – în schimbul unei promisiuni din partea rebelilor că vor proteja interesele comunităţii alawite şi ambele părţi să agreeze primirea unei forţe internaţionale de garantare a păcii. Dar pentru asta trebuie să ne aliniem retorica la interese. Iar interesele noastre în Siria sînt să eliminăm cele două metastaze de acolo: ISIS – a cărui creştere ameninţă insulele de decenţă din regiune cum sînt Libanul, kurzii şi Iordania – şi tragedia refugiaţilor sirieni care au inundat Libanul, Iordania şi ar putea chiar să destabilizeze Uniunea Europeană, partenerul nostru global vital. Dacă vrem ceva mai mult – de genul democraţie multisectară – va trebui să mergem acolo noi înşine să o facem. Ideea asta că putem să ne limităm la a înarma sirienii moderaţi e o prostie. Acest ziar a scris că «aproape 30.000 de luptători străini au ajuns în Siria şi Irak, din mai mult de 100 de ţări, din 2011 încoace». Deci 30.000 de oameni s-au dus să lupte pentru jihad şi califat. Cîţi arabi şi musulmani s-au dus în Siria să lupte pentru democraţia multisectară? Da, cred că zero. De ce e nevoie să căutăm moderaţi cu lumînarea şi apoi să îi antrenăm pe cînd nimeni nu se apucă să antreneze jihadiştii care se adună acolo? Pentru că jihadiştii sînt mînaţi de nişte idealuri, chiar dacă stupide. Nu există o masă critică de sirieni moderaţi mînaţi de idealuri, ei luptă pentru familii şi pentru casele lor, nu pentru nişte idei abstracte, cum e democraţia. Putem să-i antrenăm cît vrem, nu va funcţiona. Toţi cer o intervenţie imaculată în Siria, una care să ne dea senzaţia că facem totuşi ceva acolo, dar fără să trimitem trupe terestre şi fără să facem compromisuri urîte cu tipi mai neduşi la biserică. Nu se poate aşa ceva. Dar cred că graba lui Putin de a interveni în Siria îl va împinge în cele din urmă să caute o soluţie sau cel puţin o încetare a focului, care ar putea reduce şi valul de migranţi. Măcar să ajungem la aşa ceva şi deja ar fi destul de mult.“ („Syria, Obama and Putin“, Thomas Friedman,
30 septembrie)
● „Preşedintele Putin a apărut la emisiunea
de pe CBS, unde a vrut să pară încrezător în sine, amuzant şi să joace pe durul, într-un efort de a convinge americanii să i se alăture în lupta cu Statul Islamic. E o păcăleală. Ce face Rusia în Siria nu prea are legătură cu Statul Islamic, ci mai mult cu salvarea lui Assad, aliatul său. Aşezarea militară arată că scopul e ca Assad să poată menţine teritoriul pe care îl ocupă deja şi protejarea bazei militare ruseşti de la Tartus. Lupta cu Statul Islamic e un pretext, o păcăleală pentru Vest (…). De asemenea, intervenţia are legătură cu Ucraina – deşi Putin a spus la CBS că cele două teme nu au de-a face una cu alta. De fapt, pentru Kremlin sînt strîns legate. Rusia s-a cam împotmolit în Donbas. Kievul s-a dovedit că a fost surprinzător de rezistent şi Moscova nu a reuşit să destabilizeze restul Ucrainei. Separatiştii nu sînt în stare să acapareze noi teritorii, iar o nouă ofensivă ar necesita trupe din Rusia. Dar asta ar duce la noi sancţiuni.
Sancţiunile de pînă acum – şi ameninţarea cu noi sancţiuni – au fost remarcabil de eficiente în a constrînge Moscova şi a creşte costurile pentru ea. Fără prea multe opţiuni în Ucraina, Moscova se pregăteşte pentru un joc pe termen lung acolo. De aceea se va oferi să coopereze în Siria pentru a ieşi din izolarea internaţională şi pentru a cîştiga concesii în Ucraina. Odată cu trimiterea trupelor în Siria, Rusia a schimbat foaia în estul Ucrainei, adoptînd o poziţie mai puţin obstrucţionistă faţă de procesul de pace agreat la Minsk. Această nouă postură în Ucraina – împreună cu schimbul de prizonieri cu Estonia
– au fost menite să încălzească atmosfera. Dar Moscova speră că oferta de cooperare anti-Statul Islamic şi perspectiva de a încheia conflictul din Siria să ducă la ridicarea sancţiunilor europene şi americane şi, în cele din urmă, la abandonarea Ucrainei în sfera de influenţă rusească.
Deja intervenţia din Siria a scos Rusia din izolare. Dialogul cu SUA s-a intensificat (…). Criza refugiaţilor e convenabilă pentru Rusia: copleşeşte Europa şi îi întărîtă pe europeni să se certe între ei – o Europă slăbită şi divizată, disperată să pună capăt fluxului de refugiaţi, convine Rusiei, mai ales dacă Rusia pare parte din soluţie. Unii deja s-au încins pe ideea respectivă. Vicecancelarul german şi ministrul Economiei Sigmar Gabriel a zis că Europa nu poate să menţină sancţiunile contra Rusiei şi în acelaşi timp să îi ceară ajutorul în Siria.
Ar fi o mare greşeală relaxarea sancţiunilor. În ciuda recentei dezescaladări, în Donbas situaţia rămîne gravă. Rusia nu a renunţat la obiectivul de a supune Ucraina. Rusia menţine capacitatea de a aprinde conflictul cînd vrea, menţine trupe în Ucraina şi construieşte o bază militară permanentă chiar la graniţă. Rusia e departe de a se ţine de promisiunile făcute la Minsk. Reducerea presiunii acum ar însemna moartea pacificării agreate acolo. Sancţiunile au fost foarte eficiente. A le reduce înainte de punerea în aplicare deplină a acordului de la Minsk ar însemna
abandonarea Ucrainei. Asta ar însemna nu doar punerea în pericol a stabilităţii şi securităţii Europei, dar şi abandonarea principiilor pe care se bazează securitatea europenilor.
Şi oricum, nu e deloc clar că implicarea Rusiei facilitează rezolvarea conflictului din Siria şi deci o rezolvare a problemei cu refugiaţii. Mai degrabă, prin ţinerea în viaţă a regimului Assad, Rusia ar putea să prelungească războiul şi să accelereze exodul. Cînd îl vor vedea pe Assad proptit de ruşi, cei opt milioane de sirieni dislocaţi intern şi cele patru milioane de refugiaţi în alte ţări nu îşi vor spune că e timpul să se întoarcă acasă. Tocmai de Assad au fugit ei. În schimb, va creşte numărul celor care decid că nu mai e nici o şansă de întoarcere acasă şi că doar în Europa mai pot avea un viitor decent.
Chiar dacă intrarea Rusiei în joc poate facilita un acord – de genul: tranziţie, alegeri, plecarea lui Assad –, Rusia va ţine să se asigure că un alt om de mînă forte supus ei va prelua controlul. Războiul cu ISIS va continua în mod clar. Nu mi-e clar ce fel de pace ar putea fi aceasta.
Acesta e farmecul lui Vladimir Putin. Face o ofertă de război care se presupune că va aduce pacea. Această pace pare prea frumoasă ca să fie adevărată, pentru că aşa şi este. E o pace care ar face situaţia mai proastă pentru toţi – mai puţin pentru Rusia. Suprearealism curat.“ („The discreet charm of Vladimir Putin“, comentariu al European Council on Foreign Relations, publicat pe site-ul propriu, autor: Frederik Wesslau, 29 septembrie)