Propaganda rusească – mod de întrebuinţare
„Consiliul European subliniază nevoia de a răspunde campaniilor curente de dezinformare ale Rusiei şi invită Înaltul Reprezentant, în colaborare cu statele membre şi instituţiile UE, să pregătească pînă în iunie un plan de acţiune pentru comunicare strategică. O echipă de comunicare va fi organizată, ca prim pas în această direcţie.“ Această frază apare în concluziile oficiale ale ultimului Consiliu European (20 martie) şi reprezintă, deci, decizia oficială luată la cel mai înalt nivel al Uniunii de a face ceva în legătură cu problema propagandei ruseşti. Decizia vine după ce miniştrii de Externe ai Lituaniei, Estoniei, Marii Britanii şi Danemarcei au adresat o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini, cerînd măsuri de contracarare a propagandei ruseşti.
Problema e că propaganda rusească e greu de contracarat pe teren neutru şi în mod clasic. Haideţi să luăm un exemplu. Am văzut recent filmul „documentar“ produs de televiziunea rusească
E halucinant. Pe fondul unui interviu lung luat lui Putin, este spusă povestea anexării. Putin şi ziaristul-preş, un fel de Mihai Gâdea şi mai zîmbitor, şi mai unsuros, sînt întrerupţi de miniinterviuri cu eroi şi oameni simpli care se topesc de fericirea de a trăi în Rusia. Evenimentele care au dus la anexare sînt „reconstituite“, practic minifilme artistice care spun povestea asta cum trebuie scrisă în mod oficial. În această versiune, Putin povesteşte cum îl salvează in extremis pe Viktor Ianukovici, care era aşteptat cu mitraliere grele la şosea. Chestia e povestită şi filmată ca într-un film de acţiune, bandele de fascişti aşteaptă la pîndă, eroicul preşedinte şi eroicii săi soldaţi îl scapă la mustaţă pe Ianukovici. Uff, planeta e salvată pentru moment!
Problema de fond e că totuşi Rusia a anexat o provincie a altui stat pe motiv de intervenţie umanitară fără să existe nici o criză umanitară. Acest adevăr simplu trebuie edulcorat. Propaganda rusească acţionează cu tactica de la alba-neagra: vorbeşte mult, schimbă piesele între ele cînd nu eşti atent. Acolo unde nu are de arătat criză umanitară în Crimeea, propaganda mută discuţia. Deci, să vedeţi, stimaţi patrioţi, nişte oameni fuseseră din Crimeea la Kiev ca să participe la manifestaţiile anti-Maidan. Un erou apare într-o carcasă arsă de autobuz (filmul pare a dispune de un buget serios). Eroul povesteşte. Deci ne întorceam de la Kiev cînd ne-au oprit bandele de fascişti. Un fascist cu mutră de măcelar, reconstituire cum ar veni, se apropie de cameră în timp ce eroul continuă să povestească. Fascistul-măcelar scoate un puşcoci şi trage fix spre cameră. Apoi rîde vampirian, vedem cartuşul cum sare din puşcă şi creierii şoferului împrăştiaţi pe parbriz. Eroul continuă să povestească: deci ne-au dat jos din autobuz, ne-au întins în şanţuri şi ne-au pus să mîncăm geamurile sparte. În imagini, reconstituire cum ar veni, oameni oropsiţi, cu figuri înfricoşate, sînt bătuţi cu bîte de nişte namile fasciste.
Păi, dat fiind că brutele fasciste – vedeţi imaginile reconstituite, le vedeţi, da? – împuşcă şoferi în Ucraina, nu e limpede că trebuia să luăm Crimeea? E limpede. Şi urmează un şir lung de eroi care îşi spun povestea. Forţele Berkut. După fuga lui Ianukovici, „berkuţii“ au fost umiliţi în Ucraina, vedem imagini de la Liov, unde sînt puşi să ceară iertare poporului. O atrocitate. Peste tot în Ucraina, zice o voce gravă, berkuţii au fost linşaţi de fascişti (trecerea de la puşi să ceară iertare la linşaj se face aşa, din încheietură, cît v-aţi întins după seminţe). Numai în Crimeea au fost primiţi ca eroi. Şi vedem imaginile cu gospodine care aplaudă şi sar de gîtul berkuţilor să îi pupe. Motivul clasic al femeii anonime care pupă şi dă flori soldatului anonim – el zîmbeşte, cadrul se lărgeşte, vedem marea, vedem mănăstirea, Crimeea plînge de fericire şi se iubeşte cu berkuţii.
Ne întoarcem la Putin, care serveşte ziaristul cu ceai. Problema e că berkuţii anti-Ucraina erau puţini în Crimeea, iar miliţiile populare organizate spontan nu aveau arme. În acest timp, haite de fascişti ucraineni se organizau pentru a invada Crimeea. Vedem imagini care aduc a
chipuri abrutizate de fascişti ucraineni băutori de sînge fug de colo-colo bezmetic, agită bîte, zbiară isteric (imagini reale filmate nu se ştie unde şi cînd). Şi ca să nu ratăm referinţa culturală, sînt numiţi chiar aşa: orci. Deci orcii fascişti se pregătesc să invadeze Tărîmul de Mijloc. Ce să facă cel mai erou dintre preşedinţi? Ce să facă, ce să facă? Se zbate în dilemă. În timp ce orcii fascişti se pregătesc, tătarii se agită. Dar, staţi aşa, tătarii pe care îi ştiţi de la televiziunile odioase occidentale sînt nişte trădători plătiţi de fascişti. Nişte „profesionişti ai drepturilor omului“, zice Putin cu dispreţ. Ha-ha-ha – se distrează ziaristul –, ce le-aţi mai zis-o la pramatiile alea, auziţi, cică drepturile omului! Deci tătarii trădători se organizează anti-Rusia, dar aici intervin adevăraţii tătari. Ziaristul-ventuză stă la masă cu nişte tătari care zic că iubesc Rusia. Caz închis, şi tătarii voiau în Rusia, şi basta. Ne întoarcem la „Primăvara rusească“. Da, aşa se numeşte oficial.
Primăvara rusească arată cam aşa. Poporul crimeean, cu feţe de muncitori stahanovişti, se prezintă la o unitate a armatei ucrainene. Poporul cere predarea armatei trădătoare. Din unitate ies nişte bestii cu mitraliere. Şeful lor, o brută cu faţă de orc – nu uitaţi că e reconstituire fidelă, la virgulă –, ordonă poporului să plece. Şeful poporului se încruntă de parcă ar auzi că producţia pe ramură a scăzut. Bestia cu chip de om ordonă soldaţilor să armeze mitralierele, în două minute urmează să tragă în popor. E îmbrăcat în piele ca tîlharii legionari ai lui Sergiu Nicolaescu, zici că e „dom’ Semaca“. Numără secundele, mai e un minut şi poporul va fi masacrat. Tensiunea este de nedescris, reconstituire fidelă, cum ar veni. Poporul nu cedează, nici unul nu a întors spatele, zice şeful lor în interviu şi lăcrimează, ziaristul se emoţionează patriotic. Faţă-de-Semaca continuă să numere secundele. Şi, dintr-odată, din spatele poporului, se aude un huruit de motoare. Poporul se întoarce, sînt nişte camioane militare. Şeful poporului spune alert: nu ştiam cine sînt, am crezut prima dată că sînt tot fascişti, că ne-au înconjurat, am crezut că s-a terminat. Uşa unui camion sare, din ea zboară un tip mascat, îmbrăcat în uniformă. Apoi altul, şi altul. Ei au arme şi iau poziţii în mijlocul poporului. Poporul nu ştie ce să creadă. Tipii mascaţi îndreaptă armele spre fascişti. Semaca e descumpănit. Înţelegem că sînt soldaţii noştri, ruşi, zice şeful miliţiei populare. Poporul are lacrimi în ochi, fasciştii fug ca nişte laşi ce sînt. Poporul a scăpat la mustaţă, mai ceva ca în filmele americane, alea sînt minciuni, dar aici e reconstituire la secundă.
Aşa a fost, zice preşedintele-erou Putin, am salvat poporul de la masacru. Deci Rusia a trimis armata pentru că Faţă-de-Semaca ar fi tras în popor, mă-înţelegi? O intervenţie umanitară cu anexarea unei regiuni de la alt stat pe motiv că urma să se tragă? Păi, nu vedeţi reconstituirea? Şi ştiţi ceva, zice Putin, oricum noi aveam dreptul prin tratat să avem 20.000 de soldaţi în Crimeea. Cu toţi omuleţii verzi, nu am ajuns la atît, deci nici măcar nu am încălcat vreun tratat. Ziaristul zîmbeşte, la modul: da, dom’le, a fost după tratat. Bine, nu zicea tratatul cu Ucraina că soldaţii au voie să iasă din baze, să ameninţe şi să izoleze armata ucraineană, dar acesta e detaliu tehnic, altfel totul a fost legal. După două ore şi jumătate de asemenea poveşti comentate de Putin, filmul se termină cu copiii fericiţi care rîd în focuri de artificii.
Cam aşa arată propaganda rusească la zi. Acest film nu este unul marginal, ci o producţie plătită de statul rus, cu participarea personală a lui Putin şi promovată intens în afară. Ziariştii care au lucrat la film şi regizorul pleacă în turnee externe (în Moldova li s-a interzis accesul). Acesta este mesajul oficial al Rusiei. Că pare absurd şi prostesc pentru orice om cu bun-simţ, nu contează. Pentru că propaganda rusească nu mizează pe bun-simţ, ci pe efectele nesimţirii. Propaganda rusească nu e ceva finuţ, nu lucrează la nuanţe. Propaganda rusească e grobiană şi îşi propune să fie aşa. Pentru că scopul nu e să convingă neapărat, ci să provoace confuzie. Propaganda rusească joacă pe un instinct al echidistanţei care este parte din funcţionarea lumii libere.
Abuzează de acest instinct. Să zicem că punctele de vedere asupra unui subiect pot fi înşirate de la 1 la 10 pe o scală. O persoană X zice că 2 reprezintă adevărul. O persoană Y spune că 8 reprezintă adevărul. Ziaristul onest şi echidistant crescut în libertate îi va chema pe X şi pe Y să discute. După îndelungi dezbateri, opinia publică se va aglomera statistic în jurul valorii medii, deci dacă îi întrebi pe oameni vei avea o majoritate care votează că adevărul e în jur de 5. Încerc să simplific pentru a se înţelege ideea. Cam aşa funcţionează lumea liberă, unde există dispute de idei şi unde decizia finală se ia prin vot. Ce face propaganda rusească (şi, în general, totalitară)? Vine şi spune că adevărul este 25. O declară cu tupeu şi bagă mulţi bani ca să arate că sub 25 nici nu se discută, cine e sub 25 e imperialist american sau fascist. Comentezi?!
Practic, propaganda rusească invadează cetatea nu ca să participe la dezbatere, ci ca să dea peste cap dezbaterea. Instinctul de echidistanţă trădează libertatea cetăţii. Care e media dintre 2, 8 şi 25? Ce face propaganda rusească e să delegitimeze centrul, să îl arunce în aer. Adevărul nu mai este posibil. De asta, propaganda rusească are atît de mult tupeu, pentru că scopul ei este confuzia, nu adevărul.
Propaganda rusească se îngrijorează de creşterea fascismului în Ucraina şi în Europa. Asta în timp ce susţine partide de extremă dreapta şi de extremă stînga în ţările UE, în timp ce partidul guvernamental de la Moscova organizează în Rusia conferinţa extremei drepte din Europa. Şi în timp ce şeful de stat european cel mai apropiat de portretul unui fascist clasic este chiar Vladimir Putin. Orice dezbatere este inutilă cu aceşti oameni. Ambasadorul rus la Bucureşti îl face, cu tupeu, pe Vladimir Tismăneanu „bădăran“. Vasile Ernu spune că Monica Macovei propune un pogrom contra săracilor. Acest gen de tupeu nu e menit să provoace dezbatere reală. Vine şi zice că tot ce ştim noi e invers, de fapt, deci hai să flecărim fiecare de capul nostru. În timp ce Putin cucereşte ce vrea el. Iar dacă ne indignăm de asta, propaganda rusească vrea să ne ţină ocupaţi cu temele şi termenii ei. Să „dezbatem“ cu ei. Oare este Maidanul fascist, oare este Tismăneanu bădăran, oare este Macovei ucigaşă de săraci, oare sînt amîndoi nişte zoofili sau poate, de ce nu, nişte pedofili? Păi, haideţi să dezbatem chestiile astea, Ernu e mereu la datorie. Dar atenţie ce poziţii luaţi în public, pentru că ambasadorul rus şi Ernu dau note şi decid ce e democratic şi acceptabil în spaţiul public. Păi, nu?
Nu trebuie să cădem în această capcană. Dezbaterea cu propagandiştii ruşi nu are ca rezultat decît să le facă jocul. În ţările UE şi în ţările asociate, ca Moldova, propaganda trebuie combătută cu mijloace penale şi administrative. Nu avem nici un motiv să lăsăm spaţiul public infectat de agenţii distrugerii libertăţii. Nu avem nici un motiv să oferim drept egal în cetate agenţilor propagandei ruse. Apoi, contraofensiva UE trebuie să meargă în terenul Rusiei. Abia acela e un plan eficient. Vocea Americii, BBC şi Europa Liberă au fost instrumente eficiente în fostul Război Rece, care trebuie reînviate în Războiul Rece care tocmai începe, adaptate tehnologiei la zi. Spoiala va cădea de pe regimul fascist al lui Putin, aşa cum a căzut şi de pe regimul comunist, cele două ideologii surori antilibertare nu pot livra bunăstare, iar ruşii se vor sătura treptat de isteria lui Putin. Doar că va dura. Şi trebuie să ne pregătim să rezistăm infecţiei cu propagandă, de dragul libertăţii.