Poate recupera Iohannis?
● În cele cinci alegeri prezidenţiale din România (lăsînd deoparte jenantul an 1990), de două ori candidatul plasat pe locul doi în primul tur a revenit şi a cîştigat cursa în turul al doilea. Evident, în celelalte trei alegeri, candidatul plasat iniţial pe locul întîi a şi cîştigat alegerile. Cine a fost capabil de recuperări? Este vorba despre Emil Constantinescu în 1996 (rezultate primul tur: Ion Iliescu pe primul loc, cu 32%, urmat de Constantinescu – 28% şi de Petre Roman – 20%). Am avut deci o diferenţă mică între primii doi, iar susţinerea lui Constantinescu de către al treilea clasat, Petre Roman, după primul tur, avea capacitatea de a răsturna situaţia. A doua recuperare s-a produs în 2004, cînd Adrian Năstase a terminat cu 40,9% turul întîi, urmat de Traian Băsescu (33,9%) şi Corneliu Vadim Tudor (12%). Aşteptările ca Năstase să cîştige au fost copleşitoare şi, totuşi, Băsescu a reuşit să întoarcă rezultatul.
● Cînd nu a reuşit locul doi să revină? În 1992, Ion Iliescu termina primul tur cu un copleşitor 47%, Constantinescu avea 31% (locul trei era ocupat de Gheorghe Funar cu 10%). Era încă epoca în care Iliescu era popular şi domina tot. În 2000, acelaşi Iliescu a terminat primul tur cu 36%, urmat de Vadim Tudor, cu 28%. Deşi diferenţa era mică, nu a fost o competiţie obişnuită, iar în turul doi l-am votat pe Iliescu de frica lui Vadim Tudor.
● În sfîrşit, ultimul caz e cel din 2009. Atunci am avut, după primul tur, un podium care arăta aşa: Băsescu 32%, Mircea Geoană 31%, Crin Antonescu 20%. Formal, este tot un caz în care locul doi nu poate recupera, însă calculele sînt mai complicate. Diferenţa între Băsescu şi Geoană a fost de 1 procent. După turul întîi, Crin Antonescu s-a aliniat în spatele lui Geoană, cu toată forţa. Tunurile mediatice erau pe Băsescu, cu cei doi moguli acum puşcăriaşi, Dan Voiculescu şi S.O. Vîntu, mobilizînd împotriva preşedintelui armatele de jurnalişti, analişti şi sociologi, altfel independenţi şi democratici pînă în zilele noastre. Matematic, Geoană şi omul care stătea în spatele său la dezbaterea finală, Crin Antonescu, aveau deja majoritatea, încă din primul tur. Pe scurt, Băsescu pleca cu a doua şansă şi, totuşi, a recuperat.
● La ora la care scriu acest articol mă pot baza doar pe exit-poll-uri şi pe rezultatele parţiale furnizate de numărătoarea paralelă a Alianţei Creştin Liberale. Se conturează un Victor Ponta la 40-41% şi un Klaus Iohannis la 30-31%. În acest punct, istoria recentă ne lasă precedente pentru ambele traiectorii: Emil Constantinescu a avut 31% în 1992 şi a pierdut, dar tot el a avut mai puţin în 1996 (28%) şi a revenit în turul doi. Băsescu a terminat turul întîi cu doar 33% în 2004 şi 32% în 2009, şi a cîştigat de fiecare dată.
● Cel mai important poate: Năstase a avut, în 2004, exact cît are Ponta acum. Şi totuşi, a pierdut turul doi. De fapt, vedem un pattern aici. Candidatul partidului-sistem tinde să piardă în turul doi. Iliescu în 1996, Năstase în 2004 şi Geoană în 2009. Iliescu a cîştigat în 1992 după ce terminase cu 47% primul tur, dar de atunci nici un candidat PDSR/PSD nu s-a mai apropiat de acel scor. Victoria lui Iliescu din 2000 împotriva lui Vadim Tudor e cu totul atipică şi a presupus alte formule de mobilizare în turul doi. Care este, deci, explicaţia subperformanţei în turul doi al candidatului-sistem în 1996, 2004 şi 2009? (vreau să evit aici clişeul stînga – dreapta pentru că e mai puţin relevant pentru România după 1989, decît clivajul reformator – conservator, unde aripa declarată de stînga e, de fapt, conservatoarea stării de fapt, iar cea autonumită dreapta este, de fapt, mai reformistă). Structura electoratului PDSR/PSD reprezintă şi avantajul, şi problema: acest electorat uşor de controlat votează disciplinat şi în turul unu, şi în turul doi. Dar problema e că potenţialul său de creştere în turul doi e limitat. De cealaltă parte, avem electoratul proreformist, statistic vorbind plasat mai degrabă în urbanul mare, mai tînăr şi mai mare în Transilvania decît în restul ţării. Acest electorat oscilează în turul întîi, dar dacă este suficient de enervat, atunci se poate mobiliza în turul doi. Este ceea ce au reuşit Emil Constantinescu în 1996 şi Traian Băsescu în 2004.
● Cu aceste trenduri istorice în faţă, Victor Ponta a făcut două mişcări foarte inteligente tactic vorbind, deşi de un cinism înfiorător. Pentru PSD, lecţiile din 1996 şi 2004 sînt clare: are nevoie să rupă în turul doi bucăţi din electoratul autoetichetat de dreapta. Ce facem atunci? Aruncăm candidaţi iepuri în turul întîi în zona de dreapta şi ni-i luăm aliaţi în turul doi. Acesta a fost rostul candidaturilor Popescu – Tăriceanu şi Meleşcanu. Cu fostul şef SIE au eşuat, cu fostul premier au reuşit, dacă se confirmă că e pe locul trei.
publică luni dimineaţă rezultate preliminare ale numărătorii ACL, din care se vede că Iohannis nu a performat bine în judeţele dominate de PNL, de tip Hunedoara. Probabil acolo Tăriceanu a luat voturi mai multe decît media naţională. Duminică noaptea, Victor Ponta a anunţat că se va reuni coaliţia de guvernare şi că vor decide o propunere de candidat pentru şefia Guvernului, în cazul în care el e ales preşedinte. A vorbi despre „coaliţie de guvernare“ e o ficţiune, e, de fapt, vorba despre PSD şi partidele mici de dezertori pe care le controlează. Cînd citiţi aceste rînduri, probabil veţi şti numele anunţat. Risc totuşi să speculez că îl vor anunţa pe Tăriceanu ca viitor şef de Guvern. Numirea lui i-ar rezolva două probleme lui Ponta. În primul rînd, faptul că un lider PSD numit premier ar fi imediat un pol de putere alternativ la Ponta, atît în partid, cît şi în stat. Numirea unui facţionist liberal în fruntea Guvernului, pe model Carol al II-lea – Tătărăscu, îl va întări politic pe şeful statului şi va umbri şi PNL rămas în afara puterii. Dar, mai ales, îi va permite lui Victor Ponta să clameze pentru turul doi că el conduce nu doar partidul lui Ion Iliescu, care de obicei subperformează în turul doi, ci o largă coaliţie stînga – dreapta, care a obţinut un scor uimitor la alegerile parlamentare trecute. De aici referinţa obsesivă a lui Victor Ponta la USL în discursul de duminică seară. S-a arătat dezgustat că liderii PDL erau în sediul USL, de parcă un grup de necredincioşi ar fi intrat în Mecca. A chemat electoratul USL alături de el în victoria finală asupra regimului Băsescu. E clar că Ponta nu vrea să joace în filmul Iliescu/Năstase
restul lumii, ci în filmul Băsescu vs restul lumii, conduse de Ponta.
● Evident, Iohannis trebuie să convingă publicul să joace în filmul Ponta vs restul lumii, reprezentate de Iohannis. Aici are o problemă serioasă, pentru că trebuie să convingă şi zestrea USL să meargă cu el, şi nu cu Tăriceanu, dar să convingă şi electoratele lui Traian Băsescu şi al Monicăi Macovei că e reprezentativ pentru agenda lor reformistă anticorupţie. Şi, mai ales, trebuie să convingă că el însuşi crede în steaua sa de lider al taberei anti-Iliescu/Ponta. Stilul său molcom nu îl ajută la mobilizare, iar mobilizarea este punctul-cheie pentru turul doi.
● Este însă ajutat de stilul brutal în care Ponta face jocurile în favoarea sa şi de modul în care a folosit statul în campania electorală. Debandada de la secţiile de vot din străinătate spune totul. Votul diasporei, deşi puţin numeric, va domina discuţiile între cele două tururi şi s-a încetăţenit deja ideea că PSD face totul pentru a opri oamenii să voteze. Nimic nu mobilizează electoratul urban mai bine decît ideea că statul şi oamenii puternici folosesc tertipuri murdare pentru a-l face să nu conteze. Ponta a făcut o gafă monumentală duminică seara, anunţînd că asta e situaţia, trebuie să fie cozi la Paris şi la Londra pentru a nu se frauda votul. Imaginea unor români care strigă în stradă că vor să voteze se suprapune peste imaginea unui premier care le spune că sînt potenţial fraudatori, deci mai uşor cu votul. Cum ar veni: mîndri că sîntem români, dar să nu exagerăm.
● Un alt element din campania PSD care ar putea avea efecte contrare este atacul sub centură la adresa lui Iohannis. Ponta a vrut să ne transmită despre el însuşi că e omul care uneşte. De sub această figură serenă, adjuncţii săi şi televiziunile controlate de el l-au făcut în fel şi chip pe Iohannis, de la ideea că nu are copii, dar îi trafichează pe ai altora, la povestea cu casele (la care Traian Băsescu a marşat în mod stupid, lansîndu-se în viitoarea sa carieră de pălăvrăgitor TV). Propaganda neagră împotriva lui Iohannis a fost atent lucrată şi propagată de echipa de campanie a PSD şi a fost ţinută pe agendă prin butoanele mediatice ale partidului. Aceste atacuri pot produce însă un efect de victimizare al lui Iohannis, devenind un alt motiv de nervi anti-Ponta. Iohannis nu produce pasiuni, e greu să ţii la acest neamţ posac. Dar nici nu avem motive să îl urîm, să îl desfiinţăm ca om. Stilul non-combat al lui Iohannis ar putea naşte compasiune în faţa unor atacuri murdare. Aş paria că vom vedea oameni mobilizaţi şi de acest sentiment de gen: dar ce aveţi, mă, cu el?
● Faptul că Monica Macovei ar putea termina în jurul a 5%, după o campanie fără bani, fără partid şi fără oameni în secţiile de votare e un rezultat bun. De altfel, Macovei a primit semnalul dinspre partide, de genul: dacă vrei să îţi apărăm voturile, promite că spui X lucru după turul întîi. Nu a promis. E motivul pentru care suspectez că, în secţiile fără observatori şi cu oameni de încredere, partidele şi-au împărţit voturile primite de Macovei (şi probabil au umflat cifrele la Tăriceanu). Se văd aici limitele unei campanii independente, făcute pe o structură ad-hoc, de voluntari. Modul în care au ajuns să se organizeze alegerile în România face ca prima sarcină a infrastructurii electorale să fie protecţia propriilor voturi în secţii. O echipă de voluntari fără experienţă politică nu poate face aşa ceva. Macovei a fost însă ştirea acestor alegeri, a ţinut sus pe agendă temele reformiste şi statul de drept, inclusiv datorită atacurilor isterice venite împotriva ei dinspre noua stîngă, care e incapabilă să se organizeze politic şi deci frustrată cînd dreapta modernă reuşeşte tocmai asta. Macovei a fost susţinută, contestată, atacată, a născut pasiuni şi umori, dar nu a putut fi ignorată. Şi nici nu va putea fi de acum înainte. A adus la vot oameni care altfel nu ar fi venit. Evident că nu se pune problema unor negocieri cu cei doi candidaţi, electoratul său va vota cu Iohannis sau va sta acasă. Eu personal voi vota cu Iohannis. Dar eu votez mereu, deci nu sînt reprezentativ. Dacă campania Iohannis vrea să aducă în turul doi electoratul lui Macovei, trebuie să spună clar ce preia din agenda Macovei.
● Faptul că Elena Udrea termină în jurul a 5%, cu un partid ieşit pe locul trei la europarlamentare, cu o mulţime de bani şi cu oameni în secţiile de votare e un dezastru. Este dezastrul lui Traian Băsescu. Este un final ruşinos pentru două mandate care au împins agenda reformistă mult înainte, faţă de momentul 2004. Băsescu nu merita acest final, dar e numai vina sa.
facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE
Foto: wikimedia commons