Zvonacii dosariadei
Constat că este o modă să afişezi o morgă superioară şi să fii scîrbit de toată povestea asta cu dosarele. O specie de scîrbă superioară şmecheră am văzut la Adrian Năstase. Fostul prim-ministru ne-a îndemnat să ne uităm spre viitor, acum că mai sînt cîteva luni pînă intrăm în Uniunea Europeană. ştiind că i-a fost trimis la CNSAS doar dosarul de urmărit, Năstase a dat înţelegător din cap, zicînd cu largheţe de boier nomenclaturist că "ăsta era sistemul, era ca în romanele lui Orwell, eram cu toţii supravegheaţi". Ceea ce e adevărat într-un fel: eram cu toţii supravegheaţi, doar că unii erau supravegheaţi în puşcărie sau în azilele psihiatrice, iar alţii erau supravegheaţi de colegii lor nomenclaturişti, cînd apărau doctrina ceauşistă, privind drepturile omului, la congresele internaţionale. O addenda la scîrba superioară este argumentul care spune: dacă nu am făcut asta acum 15-16 ani, acum ce rost mai are? Din nou, e adevărat într-un fel. Cu excepţia faptului că acum 15-16 ani unii propuneau deconspirarea, pe cînd alţii, cei care aveau puterea, i se opuneau. E şi asta o logică perversă: după ce nu te-au lăsat să o faci la vreme, te arată cu degetul, întrebînd înţelept: ce rost mai are acum? în învălmăşeala acestor zile, cînd pare că Rom>nia a fost mereu o ţară de anticomunişti frenetici şi de disidenţi îndîrjiţi (pe principiul "puţini am fost, mulţi am rămas"), profitorii, urechiştii şi zvonacii sînt la mare preţ. Cozmin Guşă ne-a obişnuit ca, atunci cînd o chestiune serioasă ţine prima pagină, el să fie prin preajmă aruncînd petarde. Acum, în plin scandal, Guşă pare că e singura persoană cu cifre certe: peste 100 de politicieni, doi foşti prim-miniştri şi mai mulţi miniştri vor fi deconspiraţi pînă la toamnă. Toamna se numără deconspiraţii, iar producţia la kilometrul linear de dosare se anunţă bogată. Dar, ca de obicei, trebuie să îl credem pe cuvînt. Culmea este că s-ar putea să aibă dreptate. Dacă procesul va fi dus onest la capăt, ştiind modul cum s-a constituit elita postdecembristă, e logic ca numărul de politicieni, aflaţi în culpă, să fie destul de mare. Problema este însă că între logica bunului-simţ şi morga omului atotştiutor e o diferenţă, iar Cosmin Guşă s-a băgat în seamă demascînd ceva la modul general, fără nume şi dovezi, bruind discuţia publică, cu singurul avantaj că a mai bifat un subiect de prezenţă la televizor. Prin lumea presei circulă nenumărate nume de viitori deconspiraţi. ştii că şi ăla? Dar de aia ai auzit? E sigur, ştiu din mai multe părţi. De obicei, chestia asta cu ştiutul din mai multe părţi se traduce prin faptul că şi Gigel, şi Maricica ţi-au spus acelaşi lucru. Probabil că Gigel şi Maricica au auzit de la aceeaşi persoană. Dar, din această zvonistică, foarte puţin ajunge la public. Evenimentul zilei a vrut însă să dea lovitura şi a publicat numele a şase politicieni ale căror dosare au ajuns la CNSAS. Modul de prezentare al articolului este destul de nepăsător faţă de circumstanţe. A face astfel de liste nu ţine cont de imensa deosebire între colaboratori-informatori şi urmăriţi. Apariţia de liste fără context nu face decît să servească pulsiunea spre bîrfă, în dauna clarităţii morale. Evenimentul zilei s-a grăbit să arunce pe piaţă nişte nume, ca şi cînd nu ar conta ce anume conţin dosarele respective. E ca şi cum a-i spune că Müller şi şmilovici au fost la Auschwitz, fără să te intereseze că unul a fost gardian SS şi altul deţinut. Preferînd listele dezbaterii asupra responsabilităţilor, presa nu face decît să adîncească haosul moral, care riscă deja să facă din deconspirare o problemă în plus, pe care nu o aveam pînă acum. Nu aş fi insistat pe articolul din Evenimentul zilei, dacă nu asistam la o scenă incredibilă cu autoarea lui, Oana Dobre, la Realitatea TV. Pe lista sa apărea şi Nini Săpunaru, deputat PNL. Săpunaru a intrat în direct în emisiune, spunînd că de la CNSAS i s-a spus că nu are nici un dosar, precizînd chiar că regretă pentru că, dacă exista un dosar, atunci ar fi fost capabil să se dezvinovăţească, arătînd că nu a colaborat cu Securitatea. Starea sa de nervi era pe deplin justificată, iar ziarul îi făcuse un rău evident trecîndu-l pe lista cu primul lot de politicieni ale căror dosare au ajuns la CNSAS. Simplul fapt şi tot e de ajuns să pună o ştampilă în contextul scandalului. Ceea ce recunoştea şi Oana Dobre, care se apăra spunînd: "Dacă populaţia vă va condamna la apariţia numelui în ziare, atunci nu este vina presei, este vina clasei politice care a tergiversat deconspirarea". Ceea ce e o metodă nouă de pasare a responsabilităţii. Dacă se dovedea adevărat, meritul era al jurnaliştilor profesionişti. Dacă se dovedeşte fals şi aduce prejudicii unor persoane, vina este a clasei politice. Povestea deconspirării va mai dura ceva şi vor mai fi scandaluri dureroase. Chestiunea în sine ridică probleme morale serioase, cea mai importantă fiind aceea că dăm din nou credit Securităţii, bazîndu-ne pe dosarele sale pentru a ne reaşeza societatea. Dar altă soluţie nu există. Acolo unde s-a încercat uitarea, ea funcţionat fie ca un dictat al foştilor securişti şi nomenclaturişti asupra societăţii (vezi Rusia şi fostele republici sovietice asiatice), fie nu a funcţionat deloc, alimentînd scandalurile subterane şi piaţa neagră a dosarelor (vezi Polonia). E nevoie de claritate morală şi stăpînire de sine pentru a nu ajunge să regretăm că, în sfîrşit, se întîmplă şi la noi. Este un proces oricum neplăcut. Problema este că zvonacii şi profitorii îl pot face urît mirositor.