Zeița Tîmpeniei
– Cît de mult aș vrea să fiu din nou un mic copil! Aș face totul diferit, de la început.
– Ai începe diferit, dar de sfîrșit ai sfîrși exact la fel. Așa că relaxează-te.
(Vacláv Havel, Memorandumul)
Nu vreau să votez pentru Oprea, Dragnea, Udrea, Ponta, Predoiu, Blaga, Geoană, Gorghiu, Antonescu, Diaconescu, Băsescu și nici pentru Ghiţii, Hrebenciucii, Onţanii, Pinaltii, rudele sau amantele lor. Sper că pe cei mai mulți dintre ei să îi lovească bunul-simț, să se retragă și, vorba filozofului Vanghelie, să mai cetească și ei nește almanahe sau să scrie/muncească în regim deschis. Sau închis. Desigur, prin bun-simț înțeleg bunul-simț instituțional – DNA-ul –, singurul tip de simț care pare să funcționeze pentru o mare majoritate a minunatei noastre clase politice.
Toți liderii partidelor reprezentate în Senat și în Camera Deputaţilor par să se închine la faimoasa zeiță a lui Erasmus, Zeița Tîmpeniei, cea crescută de două nimfe: Pileala și Ignoranța. Tîmpenia, scrie Erasmus, este întotdeauna însoțită de zeițele Iubirea de Sine, Lingușeala, Lenea, Plăcerea, Nebunia, Imoralitatea, Lăcomia și de zeul Somnambulism. Ca să fim clari: Erasmus nu este porecla răposatului Vadim Tudor și nici numele de mijloc al lui Gabi Oprea sau Dan Diaconescu. În ciuda asemănărilor stridente, Erasmus nu a fost inspirat de zînele și zeii care se perindă pe la Antena 3, Realitatea TV, România TV sau alte televiziuni.
Aș vota, desigur, grupul Dragnea, Vișan, Oprescu și ai lor în cazul în care mi‑aș dori prelungirea activității politice (incluzînd votarea) dincolo de moarte și adoptarea şmecherelii ca ideologie oficială a României.
Pe Băsescu, Udrea, Pinalti i-aș vota dacă aș crede că „folcloristele“ sînt „bune pentru România“ sau dacă am avea brusc nevoie de un guvern specializat în protejarea platinatelor, uitare colectivă la momentul potrivit, frunze ascunzătoare de mizerie și sponsorizări dibace.
Pe liberali i-aș vota dacă aș crede că prostituarea politică și intelectuală este expertiza de care are nevoie România.
Situația politicii românești îmi amintește de o descriere din Reflecțiile lui Kafka: „Avem un scop, dar nu avem un plan. Ceea ce numim plan este doar o amețeală“.
Sătul fiind de amețeală – mai toți bărbații din familia mea au fost slujitorii devotați ai nimfelor Tîmpeniei –, am decis să încerc un exercițiu despre ce aș vrea să votez. Am pornit întrebîndu-mă dacă ar fi vreo mișcare politică pe care mi-aș dori să o susțin cu bani și să fac voluntariat pentru ea. Nu am găsit nimic acceptabil, așa că trebuie să îmi imaginez una.
Aș vrea să votez o echipă de profesioniști dovediți și nu de gargaragii populari. De exemplu, aș vrea să votez un grup care să îmi dea încredere că știe ce face pentru că a făcut acest lucru bine și cu rezultate dovedite. Grupul trebuie să fie de minimum cinci și să includă neapărat femei. Pentru a fi mai concret, aș vota o echipă formată din Dacian Cioloş, Monica Macovei, Alina Mungiu-Pippidi, Andrei Pleșu și Angela Filote. Domnul Cioloş a dovedit că e cam cea mai bună soluție pentru Agricultură, doamna Macovei la Justiție și combaterea corupției, doamna Mungiu-Pippidi la Învățămînt/Administrație publică, domnul Pleșu la Externe/Cultură și doamna Filote la Afaceri europene. Cei cinci ar trebui să susțină și să fie susținuți de încă vreo 10-20 de specialiști la fel ca și ei – cu rezultate dovedite în domeniile lor și cu recunoaștere națională și internațională pentru profesionalismul lor.
Prezența de minimum 33% a femeilor în poziții de conducere ar fi o condiție obligatorie, cu obiectivul de a ajunge la un echilibru în reprezentare în maximum patru ani. Mi-aș dori ca aceia care participă la alegeri să vină și cu un plan de guvernare clar și dezbătut înaintea alegerilor. Aș vrea ca liderii să aibă un plan de succesiune și să promită retragerea din viața politică în maximum zece ani. Fiecare dintre acești lideri ar trebui să își numească un „gardian“ socratic care să pună bazele unei fundații care să funcționeze ca un cîine de pază al principiilor și reprezentanților mișcării pe care o vor conduce.
O asemenea mișcare ar trebui să propună candidați pentru primării, tot echipe de profesioniști capabili să reformeze sistemul corupt și inept care domină administrațiile locale.
Sînt convins că mulți dintre politicienii români gîndesc sau vor sfîrși gîndind că și-ar dori să poată retrăi pentru a nu mai face aceleași greșeli. Din păcate, cu excepția Monei Muscă, nu cred că ar fi vreunul care ar sfîrși diferit.
În Petrecerea din grădină a lui Havel, personajul principal, Hugo, reușește să blocheze un sistem aberant bazat pe un Birou de inaugurare și un Birou de lichidare (o satiră a guvernului comunist) forțînd găsirea unui responsabil pentru inaugurarea lichidării.
Prinși într-o situație aproape la fel de aberantă, în care electoratul român pare să fie nevoit să aleagă între Dragnea, Oprea, Băsescu și Blaga sau, în cel mai bun caz, între oameni care sînt susținuți sau i-au susținut pe aceștia, ar trebui să încercăm să găsim inauguratorul lichidării pentru următoarele alegeri. Cum DNA-ul nu poate participa, speranța mea rămîne un partid anticorupție format din tehnocrați și manageri buni. Altfel, riscul rămîne ca, în ciuda avîntului patriotic, să sfîrșim la fel ca în Memorandumul lui Havel, cu o clasă politică plină de mîrlani corupți care își doresc să poată să își retrăiască viața sfîrșind la fel. Mîrlani corupți.
Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.