Visînd cai verzi pe pereți
În 2001 am publicat prima mea poveste într-o revistă din Vancouver. Revista se numea Crank și am cîștigat și un premiu pentru debut. După vreo patru-cinci ani m-am prins că săracii oameni au crezut că am scris voit în engleza aia execrabilă și că cel mai probabil m-au citit cu totul altfel decît am intenționat eu. În plus, eram exotic căci români romi nu prea se îngrămădeau la scris.
Problema a fost că tot în același an am fost publicat de o revistă de specialitate pe minorități și de o revistă a unei universități americane destul de cunoscute. Pentru toți acei ani am crezut că aș putea fi o lumină a scrisului. E drept, nu am mai încercat să scriu, erau prea multe de citit și probabil undeva în subconștient știam că sînt departe de a putea să scriu ceva cît de cît acceptabil.
Cam așa m-am simțit la începutul anului dînd un pic cu nasul în politică. Accidental m-am nimerit în grupul care a pus bazele PLUS și, pentru cîteva săptămîni, am început să cred că chiar aș putea să fac politică. Undeva știam că nu prea am cum, sînt prea nonconformist pentru a funcționa într-o disciplină de grup, dar am zis să încerc. M‑a lovit rapid sindromul impostorului imediat după ce am făcut o greșeală care a cam isterizat bula mea. Am vrut să renunț imediat, dar Dacian Cioloș a preluat, cu eleganță, responsabilitatea.
Însă după ce mi-am luat cîteva sute bune de plăcuțe suedeze pentru îndrăzneala de a fluiera în biserica doamnei Laura Codruța Kövesi și a domnului Augustin Lazăr, am decis că politica nu este de mine.
Din cînd în cînd mai visez cu ochii deschiși la o clasă politică unde m-aș potrivi. Experiența de mai mult de zece ani de voluntariat în sectorul 5 și comunitatea senzațională de voluntari care s‑a construit de-a lungul acestor ani sînt inspirația pentru cele de mai jos.
Sînt foarte multe cazuri de copii și adulți care trăiesc într-o sărăcie lucie. Există o dorință relativ mare și în creștere de a face bine. Sînt din ce în ce mai multe firme private care înțeleg nevoia de a investi în ajutor pentru cei mai sărmani și mai vulnerabili, dar care nu au nici timpul și nici oamenii care pot să facă asta. Politicienii sînt văzuți ca fiind meșteri la dat din gură și la umplut conturile proprii.
Atît PLUS, cît și USR sînt partide atractive pentru tot felul de oportuniști și gargaragii din cauza potențialului pe care îl au de a trimite oameni în Parlament și în administrațiile locale. Am întîlnit destui și sînt convins că numărul lor va crește dacă nu se iau măsuri menite să-i descurajeze.
Ambele partide pierd oameni valoroși, demotivați de oportuniști agresivi. Marota comunicării a devenit ridicolă, în condițiile în care lucrurile care pot fi comunicate sînt școli de vară, conferințe mediocre și discursuri sforăitoare. Nu de asta e nevoie, ci de metode practice prin care cele două partide pot să construiască încrederea atît în interior, cît și în exterior.
PLUS și USR pot cîștiga următoarele alegeri și pot reforma felul în care facem politică. Pentru mine pare relativ simplu. Se introduc în toate filialele indicatori de performanță care să stimuleze acțiunile membrilor menite să facă România mai bună. Renovarea caselor bunicilor rămași singuri, o masă caldă pentru cei mai sărmani, mentorat pentru copiii vulnerabili, ajutor pentru cei suferinzi sînt lucruri de care este mare nevoie cam peste tot.
Coruri de slăvire a conducerii, deși tipice politicii europene, nu ajută deloc, așa cum nu ajută nici retorica, oricît de minunat sau de charismatic ar fi liderul.
În locul întîlnirilor sterile și adesea demotivante ale filialelor, oamenii din partid ar putea să se întîlnească și să facă ceva bun pentru alții. Asta ar întări încrederea între membrii de partid și ar ajuta la creșterea încrederii alegătorilor în cele două partide, mai ales a alegătorilor care votează PSD. În cazul unui succes, celelalte partide vor fi nevoite să copieze același model de lucru care pe termen mediu va elimina o mare parte a oportuniștilor din politică. Nu cred că va fi coadă la igienizat bude sau la gătit pentru sărmani din partea nicolicilor și vioricilor din PLUS, USR sau PNL, așa că, după un pic de gargară despre populism a oportuniștilor rămași fără obiectul muncii, lucrurile vor evolua numai spre bine.
Cam asta am vrut eu să fac în PLUS. Nu am reușit, dar nu înseamnă că am renunțat. Eșecul electoral de acum cîteva zile poate va forța conducerile celor două partide să‑și regîndească strategiile. În cazul în care ceea ce am scris mai sus devine prioritar, nu o să ezit să revin în politică. Am îndoieli foarte mari că așa ceva este posibil, așa că pot să-mi asum riscul.
Habar nu am dacă cele de mai sus pot funcționa sau ba. M-am obișnuit să o dau în bară, așa că nu m-ar surprinde dacă ar fi o idee proastă. Nu ar fi nici prima, nici ultima pe care le am. Dar asta nu înseamnă că nu aș încerca-o.