Violenţa de noapte

10 noiembrie 2005   PE CE LUME TRĂIM

Poliţia, presa, miniştrii, preşedintele numără maşinile incendiate, răniţii, arestările, victimele: bărbatul omorît în bătaie sub ochii familiei, femeia în fotoliu rulant care nu a putut să fugă suficient de repede din autobuzul incendiat şi a fost internată cu arsuri de gradul doi şi trei. Periferiile Parisului sînt în flăcări, de la Clichy-sous-Bois (unde doi adolescenţi au murit electrocutaţi fugind de ceea ce li s-a părut a fi o razie a poliţiei), dezordinile au cuprins şi alte cartiere din preajma capitalei şi s-au răspîndit şi în provincie: sînt incidente la Toulouse şi Marsilia, la Lyon şi la Nisa. Bandele de tineri vandalizează tot ce întîlnesc în cale, poliţia dă senzaţia că e neputincioasă, că nu poate face faţă violenţei. Sînt nopţi cînd numărul incidentelor scade, pentru ca apoi să urmeze o reluare în forţă a atacurilor împotriva proprietăţii, a însemnelor ordinii de stat şi a oamenilor, civili sau militari, care vor s-o apere. Nu lipsesc profeţii: ei susţin că de fapt asistăm la faza europeană a războiului declanşat de Islam împotriva civilizaţiei creştine. Pînă la starea de urgenţă, clasa politică e mai preocupată de propriile rivalităţi şi conflicte decît de calmarea situaţiei. Din opoziţie, stînga îi reproşează ministrului de Interne, Nicolas Sarkozy, că a desfiinţat practic poliţia de proximitate, inventată de socialişti pentru prevenirea unor asemenea conflicte. Ar fi putut, dar n-a făcut-o - răspunde Sarkozy care consideră că politica poliţiei de proximitate a fost "angelică şi catastrofală". Pe de altă parte, în propria tabără, relaţiile lui Sarkozy cu preşedintele Chirac sînt tensionate, el e văzut ca un rival al prim-ministrului Villepin, într-o eventuală candidatură a dreptei la preşedinţie. Privită retrospectiv, criza declanşată de un fapt bun să rămînă în interiorul ziarelor a avut semne premonitorii. În "zonele sensibile" - cartiere populate deja de a treia generaţie de imigranţi - incendierea maşinilor durează de 15 ani. Şomajul şi delincvenţa au cifre mult mai ridicate decît media naţională. Politica franceză de integrare republicană (egalitate în faţa legii, descurajarea oricăror tentative de marcare a deosebirilor religioase sau de altă natură) a ratat în faţa dificultăţilor economice resimţite diferit de membrii colectivităţilor diferite. Bandele de astăzi nu sînt alcătuite majoritar din imigranţi de dată recentă fără acte, ci de copiii şi nepoţii imigranţilor magrebini şi africani din anii '60, produs al unei istorii coloniale şi veniţi în Hexagon cînd economia în expansiune părea că poate absorbi un număr nelimitat de braţe de muncă. Mulţi au dobîndit atunci cetăţenia franceză, altora nu li s-a părut important, dar conform legilor franceze, copiii lor sînt francezi, au făcut şcoală franţuzească, au beneficiat de legile de protecţie socială din Franţa. Acum sînt nemulţumiţi, se consideră victime ale discriminării: "sîntem francezi, dar comparaţi cu francezii, ne simţim străini" - spune fiul unui bărbat din Mali şi al unei franţuzoaice. Revolta declanşată în Franţa nu are un caracter religios: "mulţi dintre băieţii ăştia nu sînt mai musulmani decît sînt creştini francezii" - spune Christophe Bertossi de la Institutul de Relaţii Internaţionale din Paris. Imamii cu autoritate se grăbesc să se desolidarizeze de bandele de delincvenţi, ei cheamă la calm şi la respectarea ordinii, conştienţi că vor fi consideraţi vinovaţi de ceea ce se întîmplă de două săptămîni pe străzi. Într-un articol apărut la un an după asasinarea în Olanda a lui Theo Van Gogh, Francis Fukuyama avansează ipoteza radicalizării Islamului european, tocmai ca o consecinţă a faptului că tinerii au fost îndepărtaţi de cultura părinţilor lor, dar n-au fost acceptaţi în societatea în care au venit. În timp ce oficialii europeni pledează pentru o identitate post-naţională deschisă şi tolerantă, olandezii, nemţii, francezii sînt din ce în ce mai concentraţi pe necesitatea definirii unei noi identităţi naţionale, inaccesibilă celor veniţi de aiurea, acum sau mai de mult. Reacţia la evenimentele de acum din Franţa se va materializa, probabil, prin creşterea procentelor partidelor extremiste. Am citit cu atenţie, detaliată pe ore, descrierea incidentelor de la Paris. Seara încep incendiile, noaptea - luptele cu poliţia, după-amiază - reacţia oficială a autorităţilor. Din depărtare, e greu de spus ce se întîmplă ziua.

Mai multe