Vilnius: eşecul care poate face bine

27 noiembrie 2013   PE CE LUME TRĂIM

Mi-l amintesc şi azi, deşi au trecut mai bine de trei ani de atunci. Holul sediului provizoriu al Parlamentului Republicii Moldova – „originalul“ se afla în renovare după distrugerile suferite mai an, în timpul protestelor tinerilor care răsturnaseră regimul Voronin. Îi remarcasem discursul liberal din timpul dezbaterilor şi l-am abordat pentru un interviu. Tînărul deputat al Partidului Democrat avea alura unui om de afaceri de succes – ceea ce şi era. Aveam să-l revăd în zilele următoare într-o revistă glossy de la Chişinău, vorbind despre dezvoltarea afacerilor, despre viitorul pe care vrea să-l asigure copiilor şi despre locurile din Europa unde-i place să-şi petreacă vacanţele. Poze color, locuinţă confortabilă, birou luxos, un model pentru o economie în plin avînt şi pentru o societate ce-şi caută drumul spre Europa.

La început a fost reticent – credea că îl caut în legătură cu o anchetă publicată cu ani în urmă de ziarul la care lucram şi despre care eu, mărturisesc, nu-mi mai aminteam. Era trimis în judecată în România şi, în luna mai a acestui an, chiar a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare. Deputatul PD Valeriu Guma este dat acum în urmărire prin Interpol.

Foarte interesant felul în care el privea viitorul european al Republicii Moldova: reglementările europene sînt bune, cîtă vreme protejează mediul de afaceri şi împiedică abuzuri, cum ar fi preluarea forţată a afacerilor de către cei aflaţi în legătură cu mediul politic – se vorbea că fiul lui Voronin ar fi acaparat în felul acesta o mare parte din economia moldovenească. Dar aceleaşi reglementări europene – mai spunea deputatul – pot fi şi frînă pentru afaceri. Cu alte cuvinte, cel mai bine ar fi să beneficiem de avantajele Uniunii Europene (comerţ liber, protejarea investiţiilor), dar fără să ne asumăm şi îndatoririle (stat de drept, transparenţă). Cel mai bine pentru Republica Moldova ar fi să rămînă o Elveţie a Estului, o placă turnantă între Uniunea Europeană şi Rusia. Noi cunoaştem bine ambele spaţii – mă asigura deputatul moldovean, căutat acum de Interpol.

Este cazul acesta definitoriu pentru mediul de afaceri din Republica Moldova? De ce n-ar fi? Avem exemple numeroase şi viguroase de comunităţi de afaceri clădite solid, eventual pe baza relaţiilor strînse cu omologi din România? Nu. Sau, mai curînd, putem vorbi despre un stat luat prizonier de structuri care au pus mîna pe toate pîrghiile economice? Pînă la urmă, avem de-a face cu nişte pionieri în drumul greu, dar fascinant, spre Vest, sau pur şi simplu cu nişte bandiţi?

Vedem astăzi refuzul declarat al Ucrainei de a semna Acordurile de liber schimb şi asociere cu UE la summitul de la Vilnius – şi incertitudinile legate de viitorul european al Republicii Moldova – ca pe un rezultat aproape exclusiv al presiunilor Rusiei. Adevărat este că pentru Rusia, „pierderea“ fostelor state-satelit ale URSS şi a ţărilor baltice, în favoarea Occidentului, reprezintă deja un preţ mult prea mare. Dar, oare, nu cumva Ucraina şi Republica Moldova reprezintă cazuri fundamental diferite faţă de Europa Centrală şi de Sud-Est?

Pentru naţiunile din această regiune, alegerea drumului european a fost simplă. De fapt, nici nu a fost vorba despre vreo alegere. Pur şi simplu, condiţiile create după 1989 le-au permis să-şi reia locul în Europa, închizînd o dureroasă paranteză comunistă. Pentru cehi şi bulgari, pentru polonezi şi baltici, pentru unguri şi români, Occidentul a fost opţiunea firească – pur şi simplu, ei se considerau ca făcînd parte din Europa, din Occident – fiecare cu particularităţile şi cu cazurile sale individuale, fireşte. La fel şi Balcanii de Vest, frămîntaţi de războaiele anilor ’90.  

Vedem astăzi cum societatea sîrbă – tradiţional mai sensibilă la relaţia specială cu Rusia şi încă încărcată negativ de pierderea unei hegemonii asupra fostei Iugoslavii – a aceptat compromisuri majore în privinţa statutului Kosovo. Şi aceasta tocmai pentru a se înscrie pe parcursul european. Vedem o Bosnie încă nefuncţională, dar ţinută într-o stare de stabilitate tocmai de atracţia pentru Europa.  

Cu Moldova şi Ucraina este, însă, cu totul altceva. Aici, societăţile sînt divizate în părţi aproximativ egale între opţiunea vestică şi cea răsăriteană. Orice alegere, în orice direcţie, este dramatică pentru partea cealaltă şi ameninţă stabilitatea statului. Elitele economice şi financiare şi-ar dori garanţiile oferite de Vest, dar fără a renunţa la legăturile răsăritene şi fără a se alinia şi normelor pe care le presupune un proces de aderare la Uniunea Europeană. Cît despre elitele politice, acestea caută să supravieţuiască făcînd joc dublu şi practicînd discursul ambivalent, încercînd să rămînă pe deasupra marilor dispute sau să tragă profit din acestea.

Pentru Europa Centrală şi de Sud-Est şi pentru statele baltice, parcursul european a însemnat un proces de reformare a statului, asumat de autorităţi şi de majoritatea membrilor societăţii (iarăşi, cu specificul fiecărei ţări în parte). Pentru Moldova şi Ucraina, cartea europeană se joacă mai degrabă în mod pragmatic, în sensul „ce-mi dai şi ce-ţi dau“. Varianta cealaltă este oricînd valabilă.  

Sîntem obişnuiţi să tratăm Ucraina şi Moldova ca pe o Europă Centrală şi de Est a anilor ’90, ca pe un spaţiu cu o anumită întîrziere a dezvoltării economice, sociale şi democratice – dar al cărui parcurs, chiar dacă mai lent, va fi tot în sensul restului statelor ex-comuniste. Ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva lucrurile sînt fundamental diferite. Şi, pentru că tot veni vorba, ar trebui să ne întrebăm dacă intenţia României de a include Republica Moldova în logica procesului de aderare din Balcanii de Vest nu a avut la bază o mare eroare de analiză. 

Un caz special este Georgia: cu o opţiune puternică pro-Vest în societate, dar îndepărtată şi cu o poziţionare geopolitică extrem de complicată, ţara din Caucaz merită o analiză separată.  

Pînă la urmă, o parafare a Acordurilor de asociere şi liber schimb de către Moldova şi Georgia şi un respiro pentru Ucraina nu ar însemna chiar un eşec la Vilnius. Sigur, Europa nu cîştigă ce şi-a propus, dar nici nu pierde totul. Mai ales, cîştigă timp pentru a cunoaşte mai bine acest spaţiu al vecinătăţii răsăritene. Şi pentru a se edifica asupra căii de urmat în viitor.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe