Viitorul Europei se poate decide în Franţa

Ce se poate întîmpla în Franţa şi în Europa, după triumful extremei drepte din 6 decembrie? Mai în­tîi, că nu e deloc o surpriză. Scorul bun al extremei drepte franceze era aşteptat de mai mult timp, iar evenimentele recente n-au făcut decît să-i sufle şi mai tare vînt în pînze. Cum-necum, teoriile Frontului Naţional au ajuns să fie confirmate. Atentatele jihadiste din 13 noiembrie i-au permis să facă legătura directă între migraţie şi terorism. Pe de altă parte, măsurile luate de preşedintele Hollande, aflat într-o groapă de popularitate, au semănat mult cu ceea ce extrema dreaptă cerea de multă vreme. „Oamenii vor vota originalul, nu copia“, spuneau, cu optimism, liderii Frontului Naţional înainte de alegeri. Nu s-au înşelat.

Dar mai este ceva. Frontul Naţional nu s-a născut ieri şi, să ne amintim, a fost pe locul întîi în opţiunile electoratului şi la alegerile europene din 2014. Nu fuseseră atentatele şi nici criza refugiaţilor. Rezultatele de duminică nu reprezintă o surpriză. Sînt, mai degrabă, încă o confirmare a unui fenomen în curs: înrădăcinarea extremei drepte în societatea franceză. Aşa ceva nu ar fi fost posibil fără eşecul de la centru, fie el centrul-dreapta sau centrul-stînga, în gestionarea crizei economice şi în a conferi societăţii franceze o încredere în viitor.

Lupta cu şomajul, mai ales în rîndurile tinerilor, a reprezentat mereu o cauză pierdută. De asemenea, Franţa a pierdut teren în comparaţie cu marile economii din vecinătate, Germania şi Marea Britanie. Tandemul franco-german de la conducerea Europei a slăbit, astăzi vorbim despre un singur lider, Germania. Franţa a trecut în planul al doilea. Atentatele şi refugiaţii doar au desăvîrşit tabloul unei crize mai vechi şi mai profunde.

Acum, pentru prima dată, Frontul Naţional va avea ocazia să şi guverneze, e adevărat, în unele regiuni. Iar aceasta poate fi sau nu o capcană. Soluţiile avansate de extrema dreaptă franceză – o combinaţie de putinism, chávezism şi, dacă vreţi, iliescism românesc al anilor 1990 – pot fi, după cum ştim, seducătoare pentru o bună parte din electorat. A­tîta timp cît nu sînt aplicate pentru a-şi vădi efectele.

Franţa are instituţii puternice, o administraţie extraordinar de bine articulată şi – în pofida tuturor zguduirilor – un pronunţat spirit democratic. Cum va reacţiona Franţa atunci cînd extrema dreaptă se va muta în birourile de decizie? Va aştepta, în extaz, ca Frontul Naţional să-şi ducă pînă la capăt promisiunile? Îi va da extremei drepte girul democratic pentru aceasta? Va sta să vadă primele valuri de străini deportaţi? Va permite ca extrema dreaptă să ajungă să naţionalizeze mari companii, să izoleze ţara din punct de vedere economic, prin scoaterea ei de pe piaţa unică europeană? Va aştepta să vadă ce se va întîmpla cînd Franţa va experimenta, înaintea Greciei, ieşirea din zona euro?

Sau, dimpotrivă, Franţa va reacţiona viguros, imediat ce extrema dreaptă va încerca să-şi aplice politica, încă de la nivelul administraţiei regionale? Întrebarea este, de fapt, cît va mai reuşi Frontul Naţional să-şi ţină promisiunile sale în zona seducţiei, înainte de a le face bucăţi, atunci cînd se vor lovi de zidul realităţilor economice. Este un test crucial nu doar pentru democraţia franceză, ci pentru întreaga Europă.

Evenimentele viitoare din Franţa vor influenţa puternic felul în care se vor desfăşura lucrurile la Budapesta, cu guvernarea populistă şi promoscovită a lui Viktor Orbán, sau cu guvernarea populist-conservatoare de la Varşovia. Vor potenţa sau vor descuraja fenomene precum Pegida sau Alternative für Deutsch­land din Germania, Partidul Libertăţii în Olanda sau UKIP în Marea Britanie. Şi, da, vor putea influenţa alegeri în România şi Bulgaria, ţări marginale ale Uniunii, dar în care, în mod surprinzător, democraţia liberală încă rezistă. Dar în care ultrana­ţionalismul şi teoriile conspira­ţio­niste prind tot mai mult teren.

Să nu uităm că, totuşi, aproape trei alegători francezi din patru nu au votat cu extrema dreaptă. Iar jumătate dintre cei chemaţi la urne au rămas acasă. Acum, răspunsul societăţii franceze este crucial pentru viitorul Europei.

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.