Victoria lui Jospin

9 mai 2017   PE CE LUME TRĂIM

E greu de găsit un șef de stat democratic – în absența grației divine, presupus a fi dotat cu o inteligență superioară – care să fi izbutit, asemeni lui Jacques Chirac, să-și provoace o umilință publică atît de categorică. Convocarea alegerilor anticipate în condițiile în care partidele de dreapta aveau o majoritate arhiconfortabilă în Parlament a fost motivată de nevoia unui vot care să confirme acceptarea programului de austeritate al Guvernului Juppé. Era de prevăzut că urnele nu vor degaja aceeași majoritate covîrșitoare, dar, spera Chirac, avansul dreptei va fi suficient pentru adoptarea măsurilor necesare integrării europene, pentru respectarea strictă a criteriilor pe care s-ar putea întemeia o monedă europeană puternică. Or, votul din ultimele două duminici a demonstrat că poporul suveran (a cărui „inteligență colectivă“ a fost atît de lingușită în campania electorală) nu este dispus să mai suporte impunerea unor sacrificii de către o clasă politică suferind din cauza deficitului de comunicare, copleșită de povara acuzațiilor (unele dovedite) de corupție, de divergențele de opinii în probleme majore etalate nu atît de fracțiunile, cît de personalitățile dreptei. Poate că poporul posedă o inteligență colectivă. Dar inteligența individuală a îndemnat o majoritate să voteze cu aceiași politicieni de stînga, care promit îmbunătățirea imediată a situației lor materiale. Lionel Jospin, cel care a condus Partidul Socialist la victorie, nu a făgăduit mare lucru: 700.000 de noi locuri de muncă, reducerea săptămînii de lucru, fără diminuarea salariului, sistarea privatizărilor, impunerea unor criterii politice pentru aderarea la euro, ca o condiție a flexibilizării standardelor economice. Nu reiese din ce fonduri va putea stînga să asigure realizarea obiectivelor economice. Este evident că propaganda Partidului Socialist își trage seva din razele stinse ale statului puternic centralizat, care în cei 30 de ani de după război a asigurat înflorirea și puterea Franței. Dar peripețiile din cele două septenate Mitterrand au dovedit cu prisosință necesitatea adaptării la noile realități ale economiei și politicii mondiale. Provocări la care politica președintelui Chirac și a premierului Juppé a încercat să răspundă. (…)

Victoria lui Jospin înseamnă reconsiderarea politicilor de austeritate din toată Europa. Faptul că ele sînt adoptate în țări bogate nu-i consolează pe cei excluși și pe cei care-și văd venitul – minim – incapabil să le mai asigure un trai decent. În măsura în care s-au deplasat la vot, mulți dintre cei foarte nemulțumiți au votat cu Frontul Național, partid de extremă-dreaptă care îi asigură că, prin gonirea străinilor și refuzul oricărei integrări europene, situația păturilor defavorizate se poate îndrepta. (…) 

(apărut în Dilema nr. 228, 6 iunie 1997)

Mai multe