Viaţa fără interogaţii a lui Trump

25 aprilie 2017 PE CE LUME TRĂIM

În Euthyphron (Despre pietate), unul dintre dialogurile de tinerețe ale lui Platon, Socrate se îndreaptă spre tribunalul din Atena, pentru a se apăra împotriva unor acuzații scornite, potrivit cărora ar corupe tineretul cetății și nu ar crede în zei. Dar, înainte să ajungă la tribunal, are loc o întîlnire care aruncă o lumină aparte asupra neajunsului celui mai însemnat al președintelui american Donald Trump.

În drum spre tribunal, acesta îl în-tîl-nește pe prietenul său Euthyphron, un tînăr care se îndrepta spre același loc, pentru a-și acuza propriul tată de uciderea prin imprudență a ucigașului unuia dintre sclavii săi. Euthyphron îi spune lui Socrate că face ceea ce trebuie să facă, deoarece un răufăcător vinovat de crimă trebuie pedepsit, indiferent dacă face parte din propria familie și indiferent dacă victima este o rudă sau un străin. Euthyphron insistă asupra faptului că fapta sa va fi pe placul zeilor, fiindcă îndeplinește ceea ce impune pietatea.

Fiind însă Socrate, Socrate transformă explicația lui Euthyphron într-o discuție mai amplă despre natura însăși a pietății. Socrate este convins că Euthyphron nu și-ar acuza propriul tată dacă nu ar fi absolut sigur că înfăptuiește astfel un act de pietate. Și totuși, din punct de vedere socratic, Euthyphron nu poate avea această certitudine dacă nu știe exact ce anume este pietatea.

Încercările lui Euthyphron de a defini pietatea nu fac față confruntării cu întrebările iscoditoare ale lui Socrate; el nu știe, în cele din urmă, ce este pietatea. La finalul lui Euthyphron, protagonistul omonim bate în retragere, precipitat și laș, după ce declară subit că are treburi mai importante de rezolvat.

Evident, scopul lui Platon în acest dialog nu este definirea pietății: Socrate nu ne spune dacă are o definiție mai bună decît cele neviabile, propuse de Euthy-phron. Platon vrea mai degrabă să arate că Euthyphron nu e conștient de faptul că nu știe ce anume e pietatea, și că el nu poate ști astfel dacă face ceea ce trebuie, atunci cînd își acuză tatăl.

Cunoașterea care provine din acest fel de introspecție este esențială pentru luarea oricărei decizii. Trebuie să cunoști caracterul moral al oricărei acțiuni pe care ai de gînd să o îndeplinești. Și pentru a ști asta, trebuie să fii conștient atît de ceea ce nu știi, cît și de ceea ce știi. Altfel, nu poți aprecia just caracterul moral sau imoral al propriilor fapte.

Astfel, o idee centrală a dialogului Euthyphron este existența a două tipuri de necunoaștere: a nu ști dacă o faptă este dreaptă sau nedreaptă; și a nu ști ce anume știi, și ce anume nu știi despre dreptate și nedreptate.

Această necunoaștere din urmă – necunoașterea propriei ignoranțe – este cea mai îngrijorătoare însușire a lui Trump. Multe dintre măsurile specifice propuse de Trump sînt neliniștitoare în sine; dar ele sînt cu atît mai neliniștitoare în lumina a ceea ce a spus (prin viu grai și pe Twitter) despre o mulțime de chestiuni interne și internaționale.

Trump a dovedit o profundă lipsă de înțelegere a unor probleme politice complexe de securitate națională, afaceri externe, imigrație, taxe, inegalitate economică, sănătate, educație, mediu, comerț, avorturi, libertate religioasă, libertate de exprimare și multe altele. Nu e de mirare că administrația sa a abordat, pînă acum, cele mai multe dintre aceste probleme de-a dreptul greșit – lipsit de pietate, chiar.

Asemenea lui Euthyphron, Trump nu crede doar că știe ceea ce știe, și că ceea ce știe e suficient pentru a lua decizii sănătoase; el e absolut sigur de asta. Această siguranță de sine arată că el nu și-a pus niciodată problema a ce anume nu știe. El pare incapabil să practice acel tip de reflecție introspectivă care dezvăluie lacunele propriei cunoașteri – și care este primul pas pentru a-ți spori cunoașterea asupra unui lucru.

Aroganța epistemologică a lui Trump este un lucru pe care îl tolerăm și încercăm să-l corectăm, la copii. Nu e o trăsătură pe care te aștepți să o întîlnești la adulții maturi și educați – și cu atît mai puțin la persoana care deține cea mai înaltă funcție, în cea mai puternică țară din lume.

Pe măsură ce președinția haotică a lui Trump continuă să se desfășoare, putem spune cu certitudine un singur lucru: orice măsură politică pe care acesta o aplică și orice decizie pe care o ia se petrec pe fondul unei ignoranțe profunde – al unei meta-ignoranțe, chiar. Și, din păcate, nimic nu e mai periculos pentru Statele Unite, pentru alte țări sau pentru întreaga planetă.

Steven Nadler este profesor de Filozofie și Studii Iudaice la Universitatea din Wisconsin-Madison.

traducere din limba engleză de Matei PLEŞU