Vestul şi replica la neurotoxina Rusiei

20 martie 2018   PE CE LUME TRĂIM

Atacul cu neurotoxină asupra unui fost agent secret rus, refugiat în Marea Britanie, agravează la un nivel fără precedent tensiunile nu doar între Moscova şi Londra, ci între Rusia lui Putin şi întregul Occident.

Militari britanici în costume de protecţie şi cu măşti de gaze

Va găsi oare Vestul replicile potrivite? Conform şefului diplomaţiei britanice, dovezile implicării Rusiei în atentatul asupra lui Serghei Skripal şi a fetei sale, Iulia, sînt covîrşitoare. În cauză e gazul neurotoxic utilizat în crimă, o armă chimică numită „novicioc“ şi fabricată, potrivit experţilor apuseni, doar de sovietici. Întrucît oficialii ruşi au replicat ultimatumului Londrei cerînd lămuriri fie într-o manieră evazivă, fie negînd cinic orice implicare, Londra a trecut la contramăsuri. Regatul Unit a expulzat 23 de diplomaţi ruşi, prezumtiv implicaţi în acţiuni de spionaj. Britanicii au îngheţat contactele bilaterale la nivel înalt. Şi au anunţat boicotarea campionatului mondial de fotbal din cursul acestei veri, adjudecat şi organizat de Rusia. Concomitent, au luat măsuri să-şi apere militarii de atacuri cu antrax, o armă biologică redutabilă. În fine, se proiectează edificarea în sudul Angliei a unui centru de protecţie contra armelor chimice.

Reacţii diplomatice

La ONU, diplomaţii britanici au acuzat Kremlinul de violare a convenţiei privind armele chimice şi au declarat că e de aşteptat ca asemenea atacuri să se repete. În replică, ambasadorul Rusiei, Nebensia, nu s-a jenat să nege orice amestec al Rusiei şi să înfiereze ceea ce a calificat drept „atmosfera isterică“ creată de britanici.

SUA s-au solidarizat clar cu Londra, contrazicîndu-i o dată în plus pe heralzii de stînga ai unei presupuse „rusofilii“ a preşedintelui Donald Trump. Prin purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Sarah Sanders, ca şi în Consiliul de Securitate al ONU, America a condamnat ferm acţiunea fără precedent a Rusiei. Casa Albă, s-a spus, „împărtăşeşte aprecierea Londrei potrivit căreia Moscova poartă răspunderea pentru abominabilul atac asupra lui Skripal“. Conform purtătoarei de cuvînt a Casei Albe, care a pus degetul pe rană, atacul cu gaz neurotoxic „se potriveşte modelului de comportament al Rusiei“, de vreme ce această ţară „desconsideră (sistematic) prevederile dreptului internaţional, subminează suveranitatea altor state şi încearcă să infiltreze şi să discrediteze instituţiile şi procesele democratice occidentale“.

Cum a fost posibil?

Desensibilizată de o lungă istorie de asasinate neelucidate şi nepedepsite asupra criticilor Kremlinului, precum şi de implicarea trupelor lui Putin în genocidalul război sirian de partea unui criminal în masă ca Bashar al-Assad, Rusia pare a se fi dezbărat de orice ruşine. Doar aşa, precum şi prin absenţa fricii de repercusiuni, se poate explica atacul asupra unui stat NATO derulat cu arme chimice. E, după ştiinţa mea, cea dintîi agresiune din Europa înfăptuită, de la Primul Război Mondial încoace, prin recurs la astfel de arme, dacă facem abstracţie de genocidul din camerele de gazare naziste găzduind parte din Holocaust.

Deloc întîmplător, partenerii europeni ai Regatului Unit au reacţionat şi ei cu vădită îngrijorare, deşi, din păcate, net mai puţin tranşant decît americanii. Unii experţi au ţinut să se ascundă după deget, observînd că, deşi neurotoxina provine din Rusia, nu există probe irefutabile, utilizabile în justiţie, de implicare directă a Kremlinului în atacul care a lăsat un tată şi pe fiica lui în comă, la Salisbury, la sud-vest de Londra. Alţii au cerut, hilar, cooperarea cu prezumtivul făptaş în elucidarea incidentului soldat cu rănirea gravă a fostului agent dublu rus.

Noul ministru de Externe al Germaniei, Heiko Maas, şi-a manifestat, salutar, înţelegerea pentru riposta britanică. La rîndul său, ministrul german al Apărării a avut bunul simţ de a condamna atentatul, reliefînd că „reprezintă o lovitură grea la adresa securităţii internaţionale“. Înainte de a se întreţine, joi, cu omologul ei britanic, Ursula von der Leyen a amintit de asasinarea criticului lui Putin, fostul agent secret Alexandr Litvinenko, ucis probabil de ruşi la Londra cu poloniu radioactiv, şi a cerut Moscovei să participe la elucidarea crimei asupra familiei Skripal.

Or, asemenea apeluri par aproape la fel de futile precum chemările cuminţi la perpetuarea contactelor cu Rusia, de felul celor lansate, după atacul asupra familiei Skripal, de către proaspăt reînvestita cancelară Angela Merkel. Şefa reîmprospătatei coaliţii guvernamentale germane creştin-social-democrate ar trebui să ştie că nimic n-a încurajat în istorie regimurile teroriste, totalitare, criminale şi autoritare mai mult decît orice formă de împăciuitorism.

Mobilul probabil

În replică, reprezentanţii Moscovei şi agenţii ei de influenţă din Vest nu obosesc să pună, locvace, întrebări sugerînd prezumtiva implicare a unor spioni lucrînd pe cont propriu ori o presupusă „lipsă de interes“ a Rusiei în a comite un act de natură să-i deterioreze grav relaţiile cu Vestul. De ce ar fi făcut-o, se întreabă, în context, unii occidentali naivi sau politicienii cumpăraţi de Putin. Răspunsul la chestiunea mobilurilor Rusiei nu e, totuşi, greu de identificat. Întrebat pentru ce sînt numiţi miniştri penali în Guvernul Dăncilă, PSD-istul Codrin Ștefănescu, dregătorul unui partid comunist nereformat şi fost membru al unei formaţiuni de ex-securişti ca PRM, a răspuns: „Pentru că putem“.

Şi fostul şef al KGB Putin consideră, vădit, că-şi poate permite orice. Întrucît şi-a edificat un imperiu stalinist bazat pe frica de poliţie politică, Putin mai crede că  nu poate tolera disidenţe în eşafodajul serviciilor sale secrete. Cu atît mai important ar fi ca Vestul să-i ofere Kremlinului o replică lipsită de orice echivoc ori tendinţă împăciuitoristă. Una comună, deopotrivă diplomatică, politică, informaţională şi defensiv-militară. 

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Mai multe