Văzut din celulă

30 aprilie 2009   PE CE LUME TRĂIM

Deşi, în funcţie de propria contribuţie, politicienii situează sfîrşitul Războiului Rece la altă dată calendaristică, deşi cei care mai folosesc ideile şi termenii epocii sînt consideraţi nişte dinozauri supravieţuitori, liniile alianţelor şi adversităţilor trasate atunci n-au dispărut: Statele Unite şi Rusia sînt din nou angajate în stabilirea unui barem comun de înarmare nucleară, înţelegere cu consecinţe şi prin arsenalele de apărare (sau atac) alte altor ţări. Dar, după inventarierea armelor urmează numărătoarea ideilor: "Cea mai otrăvită moştenire a Războiului Rece rămîne mănunchiul de minciuni care a otrăvit atîtea minţi. Sovieticii au alimentat mişcările naţional-socialiste de pe tot globul convingîndu-i pe cei săraci că după ce revoluţia violentă va elimina capitalismul, tradiţia şi religia din societăţile lor, vor miji şi pentru ei zorii însoriţi ai Istoriei. Realitatea a dovedit contrariul: au fost măcelărite generaţii întregi, oamenii au supravieţuit ca şuruburi ale unui univers industrial sau prin munca silnică a cadavrelor vii circulînd printre scheletele albite ale consătenilor lor. Sovieticii au răspîndit minciuni despre natura democraţiei şi au distrus mişcările democratice originale, cînd nu se alăturau fervorii revoluţionare a unor grupuri criminale, loiale Kremlinului. În Occident se foloseau de idioţii utili din instituţiile academice şi din presă, pentru a argumenta ura de sine şi pentru a distruge încrederea în civilizaţie cu argumente sofisticate despre

Mai multe